Gandul saptamanii

Din gura voastra sa nu iasa nici un cuvant rau, ci numai ce este bun spre zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor ce asculta. 

Orice amaraciune si suparare si manie si izbucnire si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate. 

Nici vorbe de rusine, nici vorbe nebunesti, nici glume care nu se cuvin. 

Orice om sa fie grabnic la ascultare, zabavnic la vorbire, zabavnic la manie. Caci mania omului nu lucreaza dreptatea Lui Dumnezeu. 

Daca cineva socoteste ca este cucernic, dar nu isi tine limba in frau, ci isi amageste inima, cucernicia acestuia este zadarnica. 

Oricine se manie pe fratele sau, vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. 

Cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu; iar ceea ce este mai mult decat acestea, de la cel rau este. 

Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri. 

Daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri , ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc, desavarsit este. 

Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea, unuia fata de altul; ca cel care iubeste pe aproapele a implinit legea.

Iubirea nu face rau aproapelui; iubirea este deci implinirea legii.

(Preluat pe de Grupul RaduVoda - trimis de Samson Constantin)

Gandul saptamanii

Cand vrei sa speli pe cineva, cand vrei sa-l mustri, cand vrei sa te ocupi de murdaria pe care o are el, ca sa-l poti spala cu adevarat trebuie, sa te cobori pana la picioarele lui. Trebuie sa fii in stare sa te apleci langa el, pana la starea in care sa poti cuprinde picioarele lui. Trebuie sa fii in stare sa te apleci langa el, pana la starea in care sa poti cuprinde picioarele lui la inima ta, ca intr-o imbratisare plina de dragoste pentru curatia lui. Cine nu poate iubi atat de mult si nu se poate apropia atat de dulce, nu va putea spala si curati niciodata, in chip mantuitor pe nimeni.

Numai acela care, plin de mangaiere, stie ca de la Dumnezeu a venit si ca la Dumnezeu se duce, numai acela are putere sa se dezbrace pe sine, de sine. Acela se poate dezbraca de orice mandrie, de orice pretentie, de orice interes, de orice lauda si de orice merite. Acela se poate dezbraca de hainele lui, pentru a le da celui mai dezbracat ca el. Se poate lipsi de painea lui, spre a-i potoli foamea semenului sau, a celui mai flamand ca el. Se poate lipsi de dreptul sau, in folosul altuia mai lipsit ca el (1 Cor. 10, 33).

Cel care nu poate face aceasta cu bucurie adanca si din toata inima, acela nu este al lui Hristos (Rom. 8, 9), caci nu are Duhul Lui.Tot ceea ce ne cere Dumnezeu sa facem pentru El, doreste sa facem cu bucurie si din toata inima (Coloseni 3, 23) si tot ce facem pentru semenii nostri, sa fie tot asa.

Cand stergi intinaciunea cuiva, cand vrei sa-i acoperi pacatul, sa-i indepartezi nelegiuirea facuta, cand vrei sa-l ierti si sa-l infatisezi neprihanit (Isaia 40, 2; Colos. 1, 22), atunci trebuie sa te apleci si mai mult. Trebuie sa te smeresti si mai mult, atat de mult, incat sa te anulezi pe tine pentru el, sa te uiti pe tine si sa calci pe tine, pentru a-l inalta pe el. Acesta este lucru dumnezeiesc si cel mai greu cu putinta pentru oameni. Cu cat pui pe altul mai presus de tine, cu atat trebuie sa primesti a te aseza mai intai pe tine mai prejos. Cu cat vrei sa imbraci pe altul, cu atat trebuie mai intai sa te dezbraci pe tine; cu cat vrei sa faci altuia un loc mai larg, cu atat trebuie mai intai sa-l restrangi pe al tau.

Doamne, Tu sa-mi speli mie picioarele…!?

Lucrurile cu neputinta de priceput si de cuprins, nu le poate face decat dragostea. Doar dragostea este aceea care le poate face pe toate, fiindca, singura ea, poate sa acopere totul, sa creada totul, sa nadajduiasca totul, sa sufere totul (1 Cor. 13, 7).

Cand esti parinte adevarat, esti in stare sa veghezi zile si nopti la un capatai preaiubit, chinuit de febra; sa astepti zile si nopti fara numar, un fiu plecat departe; sa plangi zile si nopti fara numar pentru o fiinta neuitata, pe care nimic in lume, nu o mai poate inlocui.

Cand esti sot adevarat, esti in stare sa-ti dai picatura cu picatura, sangele si viata ta, pentru a o salva pe a sotiei, esti in stare sa induri orice, macar pentru o nadejde.

Cand esti fiu adevarat, esti in stare de o ascultare desavarsita, de o recunostinta nemarginita si de o iubire totdeauna indatoritoare si respectuoasa.

Cand esti frate adevarat, esti in stare sa ierti si sa uiti orice jignire, sa depui orice osteneala, sa arati orice bunatate, sa biruiesti orice piedica, sa te alipesti de orice suflet, sa asculti orice cuvant, sa dai orice jertfa.

Cand esti păstor adevarat, esti in stare sa-ti dai viata pentru oile tale (Ioan 10, 11). Vei cauta usile lor, pasunea lor, pacatele lor si mantuirea lor. Si nimic, din ce ar putea face rau sau bine oilor tale, nu ti-ar fi indiferent.

Doar acela dintre fraţi este mai mare, care in adâncul inimii lui, poate să se smerească mai prejos ca toţi, în tăcere şi iubire.

Păstrându-ne pe noi înşine în necurmată curăţie, trebuie să privim cu grijă şi simţ de răspundere la fraţii noştri, dorind şi lucrând neîncetat, pentru ca ei să poată ajunge tot mai curaţi.

Niciodată nu vom putea spăla pe nimeni numai cu vorbele noastre, ci doar cu mâinile noastre, adică cu rugăciunile noastre şi cu ostenelile noastre.

Celui cu adevărat mare, nu-i este greu să se smerească în faţa oricui.
Celui cu adevărat curat, nu-i este greu să spele pe oricine.
Celui cu adevărat sfânt, nu-i va fi greu a face totul în tăcere şi cu cea mai discretă duioşie.
Cel cu adevărat iubitor, va face întotdeauna totul cu plăcere, cu bucurie, cu blândeţe, cu prietenie.
Cel cu adevărat înţelept, va păstra esenţa adevărului tuturor lucrurilor.

Singura condiţie necesară, este să avem dragoste de Dumnezeu şi iubire de semeni. De altceva nu mai avem nevoie de nimic, pentru a putea trăi aşa cum a trăit Iisus (1 Ioan 2, 6).

Căci, a fi cu adevărat ucenic al lui Hristos, înseamnă a învăţa neîncetat cum, poţi să faci mai bine acest lucru; - anume, eliberarea altora din robia păcatelor.

Cu un singur cuvânt poţi alunga mulţi nori, cu un singur suflet mântuit, poţi acoperi multe păcate (Iacob 5, 20) şi cu o singură viaţă, poţi înlătura multe morţi (1 Tim.4, 16; Rom.11, 14; 1 Cor. 9, 22).

Este binecuvântată acea familie şi biserică, ce are în mijlocul ei, cât mai multe astfel de suflete; - care au strălucirea cunoaşterii peste toate întinderile faptei. Vai însă, acolo unde se munceşte fără Lumină, unde se ştie fără să se facă şi unde se face fără să se ştie!

Atat cat v-am iubit Eu, sa va iubiti si voi (Ioan 13, 34). Asa cum am facut Eu, sa faceti si voi (Ioan13, 15) si asa cum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi semenilor vostri (Ioan 13, 14).

Dă-ne, Doamne, gândul Tău cel bun şi-l pune statornic în inima noastră, spre a putea primi tot ceea ce ne faci Tu, cu smerenie şi credinţă adâncă, chiar dacă încă nu putem înţelege ceea ce ne faci.

Fericire, este numai acolo unde Adevarul este Dragoste!

(din: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011)