RSS

luni, 19 noiembrie 2012

Un verset pe saptamana - 36/37/38 din 52




                                             Detalii aici


Sa nu cutezam sa deznadajduim.
 Sa nu deznadajduim niciodata si sa nu-i facem pe altii sa deznadajduiasca. Mai bine sa tacem decat sa dam glas temerilor noastre. Starea noastra sufleteasca se poate rasfrange si asupra celor din jur: deznadejdea ne face slabi si gandurile noastre negre i-ar putea face pe altii sa-si piarda din puterea de a lupta cu ispitele, in timp ce credinta si bucuria sperantei noastre, care ne da putere, se va rasfrange ca o binecuvantare asupra celor din jurul nostru. Daca ni se pare ca munca noastra este zadarnica, ca roadele intarzie, ca secerisul este departe, sa ne amintim de taria si tenacitatea cu care S-a trudit Hristos pe pamant si de nadejdea care nu L-a parasit niciodata, desi nu a castigat o biruinta vizibila iar stradaniile Lui puteau ramane zadarnice. Sa privim cu curaj inainte, la acest punct luminos, si Dumnezeu ne va calauzi sperantele iar viata din jurul nostru va fi mai vesela, mai luminoasa si mai frumoasa.
„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 22 Noiembrie 2012


Pastreaza si iubeste. 
"Nu vor mai flamanzi, nici nu vor mai inseta, nici soarele nu se va mai pravali peste ei, si nicio arsita" (Apocalipsa 7, 16).
Sa rezistam incercarilor si ispitelor pentru a ne invrednicii de stralucrea bucuriei si a fericirii. "Sa umblam cu duhul" si sa fim precum pruncii, ca sa intram in Imparatia cerurilor. Fiind asa, vom fi inconjurati de ingerii Sai, care ne vor pazi "in toate caile" noastre si astfel ne vom gasi locul stabilit pentru noi si lucrul pe care doar noi il putem face. Dumnezeu stie cat de greu ne-a fost cand n-am gasit intelegere la cei pe care ii iubeam. El ne intelege cea mai mica miscare sufleteasca si desavarsita Sa iubire am simtit-o in cele mai grele clipe. Lumea sta si se tine pe puterea iubirii Sale, care triumfa in deplinatatea vietii vesnice. In mainile Sale vom gasi linistea si pacea de care n-am avut parte pe pamant. Sa ne rugam"Faca-se voia Ta" si vom primi raspuns. Un raspuns deplin, desavarsit si intelegator la toate rugaciunile noastre. 
„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 23 Noiembrie 2012


Adevaratul bine.
„Si ochii mei vazura noian de nestemate" (Iov 28, 11)
 Inima noastra cade adesea in deznadejde si se intreaba cu nedumerire: exista oare undeva un bine absolut, S-ar putea sa-l gasim in aceasta lume in care bantuie pacatul, viciul, minciuna, pieirea ?  Cat de mult s-ar schimba rationamentele noastre daca am vedea ce vede El. Hristos nu tine seama de trecutul trait in pacat. El vede intentia curata si dragostea cu care se aduce jertfa. Lumina ce mijeste in zare este setea de izbavire, intristarea, cainta, zdrobirea inimii. El se apleaca si ne ridica din adancul disperarii si pacatului, ne aseaza pe o piatra tare si ne trezeste in inima cantare noua. El nu vede decat viata noua ce va sa vina.


„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 24 Noiembrie 2012

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Paradox Cotidian



Dorul ma face mai buna,
Imi limpezeste privirea
Si-mi mangaie Inima.

Capul plecat in fata Lumii 
Se cere primit,
Palmele unite in Ruga Sfanta
Asteapta Darul Iertarii.

Mi-e bine printre lacrimi de recunostinta,
Continuu sa merg senina si zambitoare.
Mi-ai spus odata sa nu ma uit in urma,
E bine, e bine sa te port in Sipetul Argintiu al Inimii.

Multumesc. Iarta-ma. Te iubesc.

Trimite-mi un semn la ceas de seara,
Sopteste-mi din nou "Somn usor"
Si nu uita de pupicul pe frunte atat de delicat 
Cum numai tu stii sa-l oferi.

Aici e bine, ne desfatam in bogatie,
Inca ma amuz pe seama paradoxurilor cotidiene:
sunt inconjurata de sute, de mii de euro iar florile nu mai au parfum.
E minunat...de trist si de frumos-!

O zi inchinata Mortii (Lor) si Inimii Noastre!

vineri, 16 noiembrie 2012

Pentru o zi minunata ca noi! :)

joi, 15 noiembrie 2012

Credință vs Încredere



"Christos a insistat mult asupra acestui aspect: faptul că trăirea nivelului de conștiință colectivă este disponibilă oricui, că totul se află deja în interior, că este suficient nu ”credință” cât un bob de muștar ci mai curând încredere cât un bob de muștar. Credința și încrederea sunt lucruri diferite, căci credința se referă mai curând la ceva exterior sieși, pe când încrederea are ca punct de aplicare interiorul. Umanitatea, acum două mii de ani, era atât de încremenită în dualitate, atât de înțepenită în perspectiva unei divinități exterioare sieși, încât nu putea percepe cu adevărat mesajul lui Christos. Christos însuși a devenit o imagine exterioară și o confirmare a dualității. Umanitatea a făcut din el un ”chip ciplit” la care să se închine, nepercepând natura interioară a lui Christos și faptul că El se află înăuntru. Cineva care stă în genunchi în fața unei statui a lui Christos este ceva obișnuit, dar cineva care afirmă ”eu sunt Christos” este, din perspectiva acestei umanități care trăiește starea de alienare, o blasfemie. Cine ar face așa ceva ar ajunge cel mai probabil într-un spital de boli psihice. Este semnul neînțelegerii profunde a naturii multidimensionale a conștiinței umane și aceasta este pe cale să se schimbe. Aceasta este transformarea la care participăm cu toți, schimbarea de paradigmă sau oricum ați vrea s-o numiți. Umanitatea începe să devină conștientă de această natură multidimensională a propriei conștiințe, începe să iasă de sub imensa putere de seducție a identificării exclusive cu corpul și mai ales cu mintea sa, începe să ridice vălul de orbire care i-a acoperit privirea un timp atât de îndelungat.

Faptul că umanitatea a fost oarbă nu este și nu a fost niciodată un lucru ”rău”. Nu a fost o pedeapsă divină pentru vreun păcat uitat și nu a fost niciodată urmarea unei erori. A fost urmarea unei alegeri la nivel de Suflet. Alegerea experienței de a fi uman, de a coborî în densitatea unui trup și de a explora această dimensiune a realității prin experiență directă. Din perspectiva Sufletului, orice experiență este un act de creație și un gest de expansiune prin experiență a conștiinței Sufletului. Dar din perspectiva unei ființe umane aflate în plină experiență și în plină uitare adevăratei sale naturi, starea de identificare cu corpul-minte este un adevărat coșmar. Aspectul divin al propriei ființe devine atât de îndepărtat încât pare străin, pare o ființă exterioară și de neînțeles. În logica umană, limitată, care are nevoie de explicații (”de ce am fost aruncat din rai?”), experiența dureroasă a ruperii de întreg pare o pedeapsă. O întreagă mitologie a suferinței, a vinovăției și a păcatului s-au născut din această dorință de ”explica” ceea ce s-a petrecut. O mitologie pe cale de a se dizolva în aceste timpuri ale recuperării adevăratei conștiințe a umanității."



Continuarea o puteti citi aici

marți, 13 noiembrie 2012

Noiembrie in Bavaria

Bogatia se ascunde in simplitatea frumosului iar o ceasca de ceai bauta dupa o plimbare in natura dezmierdata usor de razele galbui-rosiatice ale soarelui da gustul unei seri de lumanare cu aroma de placinta.

Ma simt mai libera decat fac ce-mi vine si nu mai ascult de vocea mintii, de vocea egoului care ba n-are chef, ba i-e lene, ba ar vrea dar n-ar vrea...mai pe scurt imi ascult vocea inimii iar aceasta a prins si mai mult glas de cand am primit initierea la distanta in Usui Reiki Ryoho gradul intai .

 Iata ce mi-a scris aseara un sulfet drag mie:
"E asa de frumoasa iubirea incat merita sa traiesti fiecare clipa in care simti fluturasii in stomac, cand zambetul celui drag umple camera de soare incat nu te mai poti opri sa repeti la infinit aceeasi imagine fotografica."
Oare nu-i adevarat? Da, este adevarat si e simplu de trait, e mai greu de perseverat dar cu rabdare, recunostinta si daruire razbatem si reusim. Doar sa vrem! 

O dupa-amiaza de noiembrie insorit...


Grau incoltit

 Oraselul Gräfenberg


 O caprita care prefera sa stau mereu p-afara, departe de suratele ei

 Un stol de pasari care m-a bucurat cu convorbirile lor

 Catelul doamnei vecine cu care am sustinut o prima conversatie adevarata in limba germana :)

O poienita unde seara vin caprioarele sa pape iarba


 Livada unde in urma cu o luna am facut niste fotografii minunate (revin cu alt post)


 Din nou grau 


 Mi-a placut mult balta aceasta :)


Livada domnului care are mere bune :)

O seara placuta de noiembrie si multa liniste va doresc!

luni, 12 noiembrie 2012

Lucru de mana

In urma cu doi ani, in urma unei dureri interioare ce mi-a zbuciumat sufletul pana la reconfigurare am descoperit ca imi face placere sa lucrez cu mainile si sa creez ceva dragut cu scopul de a fi daruit si de a aduce un zambet pe fata celui drag. Am inceput cu felicitari, am continuat cu origami, am excelat cu invitatii de nunta si continuu sa-mi infrumusetez caminul si viata interioara cu tot felul de minuni. Cele mai multe sunt inspirate din diferite surse insa evit sa copiez modelul ci incerc sa-mi pun si eu amprenta pe acel obiect.

Pentru ca este toamna, este Noiembrie si aici in Bavaria este rece, ceata si este mai mare placerea sa stau in casa, sa lucrez ceva de mana si alaturi sa am o ceasca de ceai aromat sau o cafea buna, am ales sa va impartasesc o modalitate ingenioasa si simpla de realizare a unei lampi cu lumanare in stilul Fall-Deco. Sursa se regaseste aici , numarul 23.

De ce avem nevoie?

  • un recipient din sticla: pahar, borcan, bol (eu am folosit un borcanel);
  • hartie alba simpla;
  • cateva frunze de diferite marimi si forme, de preferat rosii pentru a avea un efect deosebit;
  • aracet;
  • foarfece;
  • rigla;
  • creion;
Cum se procedeaza?
  • se masoara recipientul; 
  • dimensiunile obtinute se transpun ulterior pe coala de hartie;
  • se ia bucata de hartie obtinuta in urma masurarii si se lipeste pe recipientul de sticla;
  • se iau pe rand fruzulitele si se lipesc si acestea pe recipientul invelit in hartie;
  • in interiorul recipientului se aseaza o lumanare mica;
....si ... am obtinut o lampa minunata pentru serile reci de toamna tarzie.

*se poate decora recipientul cu sfoara, cu panglica si macese uscate (am realizat inca o lampa in acest stil si am darut-o, din pacate nu am facut nici o fotografie), cu ce avem pe-aproape sau ce ne sugereaza inspiratia pe moment.

Mai jos cateva fotografii cu ce am facut eu:





 Iar seara efectul luminii cald-rosiatice te va invita la un ceai aromat, la seri de poveste, la o carte buna, la un film relaxant sau la un moment de meditatie sau de repaus.

*cred ca se poate vedea diferenta intre frunzele rosii si cele de alte culori.

Spor la lucru si o zi placuta de Noiembrie!

Povestea devenirii 33/34/35







   Detalii aici

... sau cum sa cresti intr-un an cati altii intr-o viata

Despre Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana


Pentru saptamana 12-18.11.2012 voi lucra la urmatoarele teme:

33. Generozitatea

Majoritatea oamenilor consideră generozitatea simplul gest de a le oferi beneficii materiale celorlalţi. Cu toate acestea, mai important şi mai aducător de satisfacţii este un spirit generos:
bunăvoinţa de a-l lăsa pe celălalt să strălucească, chiar dacă aceasta înseamnă că tu însuţi să fii eclipsat; bucuria adusă de câştigul său, chiar dacă aceasta înseamnă o pierdere personală pentru tine însuţi; grija pentru siguranţă celuilalt, chiar dacă, printr-un accident, proprietatea ta a fost distrusă.

Generozitatea înseamnă, mai presus de orice, recunoaşterea faptului că tot ceea ce avem şi suntem îi aparţine numai lui Dumnezeu şi că El este Cel care împarte totul după voia Lui.

Afirmaţie
Sunt fericit pentru norocul tuturor, chiar mai mult decât pentru al meu, pentru că în fericirea meapentru ei rezidă libertatea lăuntrică.
Rugăciune
Tot ceea ce am şi ceea ce sunt îţi aparţine Ţie. Mama Sfântă, fă cu acestea după cum Îţi este voia!
34. Vioiciunea

În viaţă există două curente: unul care te poartă în jos, către inconştient; celălalt te poartă în sus către conştientul cosmic. Primul este un impuls născut din senzaţia familiarităţii trecute. Viaţa, asemenea unui lotus, evoluează din tina conştiinţei inferioare către lumina conştiinţei divine. Subconştient, ne imaginăm pe noi înşine simţindu-ne confortabil în privinţa stadiilor pe care le-am traversat până acum, dar nu suntem întotdeauna prea pregătiţi pentru aventură continuării creşterii!

Al doilea curent din viaţă este impulsul sufletului. Nu putem găsi fericirea întorcându-ne în tină. Împlinirea rezidă numai în înălţarea către conştiinţa divină perfectă. Pentru a realiza aceasta, trebuie să fim vioi în tot ceea ce facem. Deoarece în fluxul conştientizării tot mai mari rezidă bucuria pe care o căutăm cu toţii.

Afirmaţie
Sunt treaz! Plin de energie! Entuziast! Acord întreaga mea vioiciune fiecărui lucru pe care îl fac, ştiind că în conştiinţa absolută Îl voi găsi pe Dumnezeu.
Rugăciune
Lasă-mă să mă rog întotdeauna cu atenţie vioaie, trează prezenţei Tale care mă ascultă, ştiind că Tu îmi auzi şi cea mai slabă şoaptă a gândurilor!
35. Inspiraţia
Inspiraţia este de două feluri: redescoperirea sau rearanjarea gândurilor care există deja în subconştient şi apariţia bruscă a unor noi gânduri sau a unor noi intuiţii venite din superconştient. Fără îndoială, această inspiraţie superioară este mai de dorit decât cea inferioară, deoarece se bazează pe adevăr, nu pe imaginaţie.

Pe de altă parte, nu este întotdeauna uşor să recunoşti care este deosebirea dintre inspiraţia inferioară şi cea superioară, mai ales când inspiraţia inferioară este însoţită de emoţii. Când apare inspiraţia, primeşte-o cu o dragoste calmă şi vezi dacă, neatinsă de emoţii, impulsul ei devine mai puternic sau mai slab. Dragostea este apa care hrăneşte adevărata inspiraţie.

Afirmaţie
Îmi înalt gândurile către calmul lăuntric; în calm primesc inspiraţia de la Eul meu superior.
Rugăciune
O, Spiritule, Tu eşti adevărul. În Tine stă împlinirea fiecărei nevoi a mea. Inspiră-mă acum, Doamne, Dumnezeule! Arată-mi calea pe care trebuie să o urmez din cele multe care mi se deschid în faţă!

Un verset pe saptamana - 33/34/35 din 52





                                             Detalii aici


Alinare. „Eu sunt invierea si viata, cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai" (Ioan 11, 25). Pentru crestin moartea dispare si ramane numai Mantuitorul. El tine cheile lumii nevazute. Asadar, sa dam uitarii durerea si sa ne gandim doar la acea fericirea care ne asteapta „dincolo", departe de furtunile vietii, in limanul cel vesnic, in portul cel linistit. „Fiindca legea duhului vietii in Hristos Iisus m-a eliberat din legea pacatului si a mortii"(Romani 8, 2).
„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 9 Noiembrie 2012


Cum dobandim rabdare ? Dumnezeu stie cat de greu ne este noua, celor slabi si pacatosi, sa fim rabdatori. Dar rabdarea o putem dobandi prin credinta in Tatal nostru ceresc („Dumnezeul rabdarii si al mangaierii" – Romani 15, 5) si prin rugaciunea de a ne trimite noua Duhul Sau cel Sfant, fagaduit de catre Mantuitorul tuturor celor ce-L vor dori. Iar Duhul Sfant, Duhul Iubirii, Duhul blandetii ne va da rabdare, ne va deschide ochii intru cunoasterea adevarului, vom intelege Scriptura, ne va mangaia si ne va intari in neputintele noatre. Atunci vom vedea cum se implinesc in noi insine fagaduielile si cum rabdarea va face in noi insine „lucrare desavarsita" (Iacov 1, 4).
„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 10 Noiembrie 2012


Sa ne rugam pentru vrasmasii nostri. Sa nu lasam duhul rautatii sa ne patrunda in inima nici macar pentru o clipa. Iar daca, din neputinta, nu suntem in stare sa iertam, sa ne rugam pentru cei ce ne-au obidit. Si, prin rugaciune, ne vom recapata linistea si bucuria iar cel pentru care ne-am rugat ne va deveni scump si apropiat. Sa nu judecam pe nimeni, sa ne punem in locul celor care ne defaimeaza, sa le iertam slabiciunile, sa speram in indreptarea si mantuirea lor, sa nu-i dispretuim, sa ne purtam fata de toti cu blandete si cu dragoste. Sa ne amintim ca Hristos nu i-a respins nici pe cei mai invederati pacatosi. „Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 24). Sa fim intelegatori fata de suferintele oamenilor, sa aratam compatimire fata de toti, sa plangem cu cei ce plang si sa ne bucuram cu cei care se bucura. 

„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 11 Noiembrie 2012

luni, 6 august 2012

Povestea devenirii 30/31/32






   Detalii aici

... sau cum sa cresti intr-un an cati altii intr-o viata

Despre Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana


Pentru saptamana 06-12.08.2012 voi lucra la urmatoarele teme:

30. Nevătămarea
Nevătămarea este o regulă fundamentală în viaţa spirituală. Ea înseamnă în primul rând o atitudine a minţii. În exterior, nu poţi evita să provoci vătămări – de exemplu, insectelor zburătoare când mergi cu maşina. Răul pe care îl faci, pe de altă parte, dorindu-le raul altor persoane, le afectează nu numai pe acestea, ci mai ales pe tine însuţi. Din punct de vedere spiritual, o atitudine negativă te desparte de armonia unităţii cu viaţa.

Nevătămarea, pe de altă parte, îmbracă această unitate şi este, la rândul ei, susţinută de ea. Nevătămarea este o forţă puternică pentru victorie, deoarece atrage cooperarea întregului univers, în care a face rău întâmpină o rezistenţă nesfârşită.

Afirmaţie
Le trimit ploaia binecuvântărilor tuturor celor ale căror inimi au nevoie de tămăduire şi care, până acum, au cunoscut numai ura.
Rugăciune
Mama Sfântă, când alţii încearcă să-mi facă rău, dă-mi înţelepciunea să văd că victoria sta în binecuvântarea lor, nu în răzbunare. Dacă răspund cu furie, eu pierd, chiar dacă a mea este victoria exterioară, pentru că înlăuntru eu voi fi rănit cu adevărat. Însă, dacă răspund cu binecuvântări loviturilor lor, voi rămâne de-a pururea în siguranţă între zidurile de neclintit ale păcii mele interioare.
31. Concentrarea
Concentrarea este secretul succesului în orice întreprindere. În lipsa concentrării, gândurile, energia, inspiraţia, hotărârea – toate forţele tale interioare – se risipesc. Concentrarea reprezintă focalizarea calmă a întregii tale atenţii asupra scopului imediat următor. Concentrarea înseamnă mai mult decât efort mental: înseamnă canalizarea sentimentelor inimii tale, a credinţei tale şi a aspiraţiilor tale profunde spre orice ai face. În acest fel, până şi lucrurile mărunte ale vieţii pot ajunge pline de sens.

Afirmaţie
Orice aş face în viaţă, acord întreaga mea atenţie acestui lucru. Asemenea unui fascicul laser, ard toate problemele şi toate piedicile cu care mă confrunt!
Rugăciune
Ajută-mă să Te văd, Doamne, Dumnezeule, aşa cum te înfăţişează Scripturile:” cel mai Milostiv”. Ajută-mă să-mi concentrez asupra Ta privirea, dragostea, aspiraţiile, întreaga mea fiinţă.

32. Extinderea propriei persoane
Extinderea propriei persoane reprezintă esenţa tuturor aspiraţiilor. De ce căutăm să posedăm lucruri? Deoarece, prin achiziţionarea lor, credem că ne vom extinde stăpânirea. De ce căutam să învăţăm mai mult? Deoarece credem că, prin extinderea cunoştinţelor, ne extindem capacitatea de înţelegere. Şi de ce căutăm în permanenţă experienţe noi? Deoarece credem că, prin intermediul lor, ne vom extinde conştientizarea. Când întinzi o bucată de aluat, nu devine doar mai întins ci şi mai subţire. La fel de frecvent este cazul în care ne extindem mintea numai către exterior. Tinzând foarte departe în exterior, sacrificăm profunzimea vieţii noastre.

Extinderea propriei persoane, la care întreaga viaţă aspiră este cea a spiritului: o extindere a compasiunii, a dragostei, a conştientizării, care vin din simţirea prezenţei lui Dumnezeu pretutindeni.

Afirmaţie
Mă simt pe mine însămi în paraiele curgătoare, în zborul păsărilor, în vântul şuierător de deasupra munţilor, în dansul fragil al florilor într-o adiere. Renunţând la eul meu mic şi egotic, mă extind pretutindeni cu marele Eu al sufletului meu!
Rugăciune
Slăvit Spirit din tot ceea ce există! Ajută-mă în nimicnicia mea să mă descopăr una cu tot ceea ce există!

Un verset pe saptamana - 30/31/32 din 52




                                             Detalii aici

Sa nu ne pierdem ravna. „Sa nu se tulbure inima voastra; credeti in Dumnezeu, si in mine credeti" (Ioan 14, 1). Atunci cand apar piedici, cand oameni sau imprejurari stau impotriva realizarii a ceea ce ne-am propus, cand credem ca nu avem forta sa continuam, cand suntem gata sa renuntam, aceste cuvinte ne fac sa mergem mai departe, cu uitare de sine, suportand fara cracnire greutatile si fara a ne cruta eforturile. Un crestin nu cade in delasare, nu se demoralizeaza pentru ca stie ca Dumnezeu ii binecuvanteaza intentiile sale cele vrednice.

„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 24 iulie 2012

A munci in numele lui Hristos. Tot lucrul trebuie facut in numele lui Hristos, eul nostru sa nu se proiecteze nicicum pe el. Nu este usor sa faci abstractie de tine dar chiar daca ispita este mare si imprejurarile pot fi altele decat cele dorite, trebuie sa-ti faci datoria. Nici egoismul si nici nimic altceva – lipsa de apreciere, disensiunile, defaimarea, etc - nu trebuie sa ne micsoreze ravna si perseverenta in indeplinirea obligatiilor. Umbra noastra nu trebuie sa acopere lucrul pe care il facem.

„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 25 iulie 2012

Rasplata celor smeriti. „Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor va fi imparatia cerurilor" (Matei 5, 3). A fi „sarac cu duhul" inseamna a fi smerit. „Dumnezeu se impotriveste celor trufasi si celor smeriti le da har". Smeriti sunt cei care isi recunosc pacatele, neputinta, nevrednicia, care se considera mai prejos decat toti, care sunt gata sa cedeze altora, care sunt recunoscatori pentru toate, care nu asteapta nimic de la nimeni, care considera ca nu inseamna nimic, care se bizuie doar pe milostivirea lui Dumnezeu. Toate acestea, desi pot fi dispretuite in lume, in ochii lui Dumnezeu sunt de mare pret si lor, celor cu inima smerita si infranta, li se promite cea mai insemnata rasplata. Ei sunt mai fericiti decat altii chiar si aici, pe pamant, pentru ca au inlauntrul lor Imparatia lui Dumnezeu, „care nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie intru Duhul Sfant" (Romani 14, 17).
„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 26 iulie 2012