Pana mai acum cateva minute eram cu zambetul pe buze, now... sunt putin cam trista.Cred ca era de asteptat.Imi trec mii de ganduri prin cap.A mai trecut un an din viata mea si... si nu simt ca am facut progrese in favoarea mea.Intr-un fel am ramas aceeasi, si totusi sunt alta.Nu stiu cat de eficienta a fost aceasta schimbare, dar in "imparatia mea de clestar" totul pare a fi perfect, acelasi "paradis cenusiu" cu cateva pete de culoare, ici colo...
Dar, in final, ce este aceasta fericire de care tot vorbesc?Fericire absoluta nu exista, si nici nu va exista vreodata in acest "paradis pierdut" in care suntem destinati ca ne jucam rolul pana la final...Final care nu-si va face aparitia never!!!
Fiecare dintre noi isi are propria "poveste fara sfarsit"...iar aceasta este povestea mea pe care o impartasesc cu cei cu care am o oarecare compatibilitate...<
Oare de ce trebuie sa am acest mod ciudat de abordare a celor din jur, sau de ce am acest mod atat de egoist de a-mi exprima iubirea fata de cineva?Nimeni nu stie, dar eu sufar, si sufar mult din aceasta cauza...hmm... sunt atat de putini carora le pasa de mine <
So, just because...
