RSS

miercuri, 26 februarie 2014

Ma reazem...

...de copacii din padure. Am gasit cativa dornici de prietenii vindecatoare. Pana azi am imbratisat copaci dar n.am simtit ceva deosebit asa cum mai descriu unele persoane. La mine nu a mers si ma intrebam de ce...Aseara am citit intr-o carte - Cartea Cristatelor * Cristale care vindeca - DaEl Walker despre cateva exercitii de conectare la natura / impamantare. Mi-a atras atentia cel cu copacul. In carte scria sa te asezi cu spatele de tulpina copacului, sa-ti pui talpile pe eventualele radacini iesite din pamant si sa devii una cu el, sa simti cum te contopesti cu arborele, sa simti cum radacinile lui devin si ale tale si ajungi in inima pamantului. 

                                          

Azi m-am rezemat si eu. Am simtit liniste, protectie, sprijin, furnicaturi in maini, o usoara durere de cap. Rugaciunea inimii m-a linistit, mi-a dat putere, m-a ajutat sa respir. Dupa o jumatate de ora de mers prin padure am ajuns acasa si m-am simtit foarte slabita, am avut ameteli si eram insetata (semn ca aveam ceva ce trebuia eliminat). Aceste senzatii au fost foarte asemanatoare cu cele avute dupa primirea initierii in Reiki sau dupa sedinta de curatire avuta anul trecut la Targul de Esoterism din Nürnberg. 

Ce sa fac cu greutatea care tot apasa? Ma sufoca. Este o greutate ce a rasarit de ceva timp in mine, nu stiu de unde e dar stiu ca are nevoie de aer, de Lumina, de un dus. Este o greutate purtatoare de suferinta, o suferinta care creeaza neincetat tristete. Da, este izvorul de tristete al sufletului. Iar un suflet nu are nici un motiv sa fie trist ci doar suparat, indurerat dar niciodata trist. Motorul sau este Bucuria iar tristetea este opusul bucuriei. Un suflet bucuros poate fi suparat, poate purta in/cu sine durere sfasietoare insa un suflet bucuros nu poate fi trist asa cum un suflet trist nu poate fi bucuros ci doar fericit. Suferinta poate transcende si poate deveni bucurie insa tristetea nu are un suport pentru a face saltul catre bucurie. ( cam asta am inteles eu din conferintele audio ale Maicii Siluana si ulterior din analiza cotidianului meu)


Imi este dor de Amintiri. Ultimele trei zile m-au mangaiat cu raze calde. Obrajii mi-au fost sarutati parinteste de unchiul Soare iar copila din mine a inchis ochii respirand adanc si a privit cerul senin. Ce mare si linistitor e cerul. Cat de minunate sunt pasarile ce canta dis-de-dimineata. De trei zile ma trezesc si privesc cu drag linia rosiatica a orizontului. Rasaritul soarelui se reflecta in ferestele caselor somnoroase. Ce dar frumos sa deschid usa camerei, sa pasesc afara impreuna cu Lana si sa fiu intampinata de aerul caldut si parfumat de primavara timpurie. 


 Inca sufar dar devin constienta de bubele cu care imi este acoperit sufletul. Plansul este un balsam bun atat timp cat nu e lamentare ci ramane la stadiul de strigat de ajutor in vederea unei schimbari catre mai bine. Mereu am fost buna la teorie. 

Colajele sunt farame din viata noastra pe care uneori uitam ca am primit-o in dar si inca o avem.

Noapte blanda!

luni, 24 februarie 2014

Iubirea in Amurgul culorilor




"Simt ca nu exista timp ci doar etape, stari care ne aduc mai aproape de Lumina. Nu exista timp ci doar alegeri pentru a muri in vederea eliberarii."
Fragmente din Mine




M-am indragostit de Instagram iar de alte activitati nu mai sunt interesata. Cu greu ma abtin sa nu verific daca am primit ceva de la vreun nou Freund. Fotografiez mult si cu drag, caut cele mai bune pozitii, cel mai bun unghi, obiectele din jur imi vorbesc. Azi am fotografiat cochilia unui melc, printre altele. Soarele se joaca frumos cu mine, se ascunde in spatele copacilor iar eu ii fac cu ochiul si tzac...pic of the day pentru insta!!!

Azi a fost o zi divina. Mugurasii cresc, se umfla, stau sa pocneasca. Curand, curand... soarele caldut mi-a mangaiat obrajii uscati de vant si de zilele cenusii. Mi-am scos lalelele la soare. 

Am facut pauza de crosetat si am inceput sa-mi intep gandurile cu andrele. Lucrez la o pereche de manusi. Ma astept sa o termin in cateva luni. Pana la Craciunul viitor reusesc eu. 

"Aller Anfang ist schwer" sau cum zice vorba romaneasca "Orice inceput e greu". Numa' sa vrem, restu' vine de la sine. 

Citesc. Citesc in germana. Cu dictionarul alaturi, cu pixuri smechere si coli de hartie alba (se vor ingalbeni de la atata repetat) notez fiecare cuvant necunoscut. Cand obosesc ies afara, inspir adanc, beau multa apa si dau pagina. Mai departe. 

Conduc masina! Mi-e frica de mor dar ma incapatanez sa traiesc aceasta frica pana nu-mi mai simt anumite parti ale corpului de la atata tremurat. "In Iadul din tine asteapta Mangaietorul", spunea Maica Siluana. Asadar stau si eu pe acolo prin oala clocotinda si caut sa dau mana cu Michiduta. Mi-e frica de frica dar vreau sa o aduc la Lumina, am obosit sa.mi tot miros excrementele fricii, vreau sa vina primavara in mine, vreau sa ies la plimbare cu copilul interior, sa mergem in parc, sa ne jucam cu mingea, sa culegem toporasi de pe coasta dealului si sa alergam cu fluturasii prin gradina de flori a bunicii. 

Eu sau Mine? Sunt prietenul sau dusmanul meu? Imi vreau binele sau ma trag singura de par daca nu o face altul?

Reiki si cristalele sunt vindecatorii mei, vointa imi este baston zdravan, florile, zambetul vietii iar animalele, lectia iubirii. Sunt plina, sunt plina de mine, de ganduri, de emotii negative, de invide si ura, sunt plina de judecati, de prejudecati, de idei; ma curat, ma spal, ma imbaiez, nu cu gel de dus scump ci cu spuma de perseverenta, folosesc apoi crema pentru a o lua de la cap si un strop din parfumul iertarii.

N-am visuri sau dorinte, ma simt plina si vreau sa ma golesc. 

Cred ca vreau sa ies in lume.

Noapte lina!

sâmbătă, 22 februarie 2014

Un an cu Lana

Pe 14 Februarie s-a implinit un an de cand Lana este la noi.

Prima intalnire cu Lana, cand ne.a ales ca viitori parinti
Prima zi cu Lana





 Primele zile afara. Am luat.o la varsta de zece saptamani si inca nu avusese nici un fel de contact cu exteriorul. Zapada, cea mai buna prietena, cea mai mare iubire, cel mai distractiv joc.




Un nou prieten, Pasa.


Cel mai bun loc de odihna, cand nu e nimeni pe faza, imi dau voie sa dorm pe sofa. Ce, doar rasfatatul de Mao are drepturi? Cu mine cum ramane?


Fratiorul meu vitreg. Sa stiti ca il iubesc pe Mao, el se poarta uneori ciudat.



Well, ce sa zic...am incercat sa ajut si eu cum am putut la vopsitul casei.


Prima zi torida, dusul a fost extraordinar. Mami a avut grija si de mine.



Ce bine e pe gresia rece.


Mi-e nu-mi plac pozele. Doar Mao sta frumos. Eu sunt simpla.


Noua mea iubire: Mingea. O ador





Uite cum fac haz de mine?! Mie imi plac capsunele. Am invatat sa le culeg singura din gradina..hmmm...yummy yummy 


Iar poze, iar n.am chef...



Prietenul meu Charly. Mi.ar fi placut sa fie mai maricel, sa ne putem juca mai bine, sa putem alerga, fara sa fiu certata ca-l ating cu labuta mea. 


Noul meu culcus, pernuta umpluta cu fan pe care mi-a daruti.o mami.


Ador plimbarile  in padure. Si iubesc crengile uriase. Si alerg ca o nebuna dupa caprioare. La naiba, nu ajung sa le miros si eu deloc, sunt atat de rapide si ma enerveaza la culme.




O strangere ferma de labuta. Mi.a parut bine. Va multumesc!

O zi placuta,
Lana


dupa pauza...


...revin cu ceva ce am descoperit ca imi place: joaca creativa


In urma cu vreo cateva zile am realizat acest tablou. Nu-mi place sa postez fotografii cu persoanele dragi, ma voi bucura doar eu de copilasul din imagine :) .

Ce am folosit:

  • carton
  • hartie colorata (crem)
  • fotografii
  • ramurele
  • fire de muschi de pamant
  • pietricele din Croatia
  • un creion pe care l.am ascutit iar fasiile rezultate le-am strans intr-o floricica (vezi mijlocul tabloului)
  • sfoara pe care am impletit-o si astfel am realizat snurul (nu se vede in imagine)

Un fel de copilarie retraita.

O zi insorita sa avem!