RSS

marți, 25 iunie 2013

Vasla gandului

"Despre “alegerea” gândurilor noastre..Mintea umană este una dintre cele mai mari taine ale universului. Când ştiinţa va descifra complet taina minţii, omul va cunoaşte şi cărările împânzite cu aur şi virtuţi ale unui Paradis, care-a fost în fiecare clipă aproape de respiraţia noastră şi în interiorul ei. Pe fiecare centimetru de viaţă, acum şi aici, Paradisul vibrează în ritmurile unui cântec al sferelor, la care ne putem conecta prin gânduri frumoase. 
Cercetătorii au demonstrat, deja, că - atunci când avem gânduri negative despre un alt om, creierul acestuia înregistrează un proces de iritaţie cerebrală. 
De asemenea, oamenii de ştiinţă au arătat că rugăciunea pentru un alt om grăbeşte însănătoşirea lui şi ameliorează imediat parameterii funcţionali de bază, precum funcţionarea inimii şi a creierului. 
Aceste cercetări – covârşitor de importante – ar trebui să fie afişate pe fiecare gard, pe oglinda de la baie, pe pereţii dormitoarelor, pe stâlpii care luminează străzile.Aşa – poate – ne-am aminti şi ne-am asuma responsabilitatea pentru momentele în care ne trezim că minţile noastre bat uliţele negre şi ne incită “să ne irităm cerebral” unii pe alţii. Să ne îmbolnăvim unii pe alţii, fără a fi măcar conştienţi de faptul că gândurile devin fapte în corpurile şi în destinele oamenilor. 
Poate că o adevărată revoluţie şi o adevărată schimbare în toate domeniile vieţii de zi cu zi va da roade atunci când, la şcoală, vom învăţa să gândim şi vom învăţa să ne deconectăm de la gândirea negativă. Mintea va rămâne în domeniul ocultului atâta vreme cât nu vom fi interesaţi cu adevărat s-o înţelegem şi vom respinge înţelegerea minţii atîta vreme cât vom căuta să ne umplem teşchereaua, gândind că aceasta ne conduce spre paradis cu viteză de supersonic. 
În vremea aceasta putem continua să găsim vinovaţi pentru războaie şi pentru dureri, pentru sărăcie şi dezolare, fără a şti că-n mintea noastră şade adevărul şi-n inima noastră se dezvăluie puterea care vine fără a fi chemată. Legea “cererii” sau “legea afirmaţiei” este sfântă pentru universul în care trăim. Vom putea spune că am evoluat şi ne-am apropiat de ceea ce am venit să învăţăm în viaţa aceasta când nu ne vom mai permite să ne batem în vorbe şi să ne dăm de-a tumba prin orice fel de gânduri! Atunci vom înţelege că ne spunem întotdeauna adevărul unul altuia, fără a folosi măcar cel mai mic cuvânt. Că ne războim la nivel mental, fără măcar a atinge vreo spadă sau vreo puşcă. Vom înţelege că inteligenţa este o stare absolută a universului, prezentă pretutindeni, de la firul de praf şi până la inima omenească. 
Ceea ce alegem să gândim este ceea ce alegem să devenim şi să facem. Să ne concentrăm în fiecare dimineaţă pe felul în care am vrea să fie lucrurile în ziua noastră. Să gândim binele tuturor şi, în locul gândurilor care-i distrug sănătatea altui om, care-l duc la infarct, or la deprimare, să întreţinem în interiorul nostru flacăra binelui şi a vieţii. Gândiţi binele oricui. Proiectaţi cu mintea binele celuilalt şi acesta este adevăratul ajutor pe care îl daţi altor oameni. Aceasta-i vindecare, rugăciune, oricum aţi formula şi oriunde aţi fi cu gândul. În autobuz, pe stradă sau la biserică suntem în lăcaşul divinităţii şi prin alegerea gândurilor noastre continuăm să trăim printre cazane de smoală sau deschidem uşa către Paradis."

Barca mea se leagana usor, lacul imi canta iar boscutele imi povestesc despre Stramosii care cochetau cu placere la aflarea unei bucurii de Duminica. Parfum de tei arzand de dor... Doamne, iti multumesc! Doame miluieste-ma! Azi voi aprinde o lumanare si ma voi ruga pentru ganduri mai bune, mai bogate, mai alese. Inima pluteste, inima se zbate in valuri de sange negru, alunga Doamne duhurile rele, indeparteaza Doamne de la mine gandurile grele, anevoie mai vaslesc azi...

luni, 24 iunie 2013

Macul Sanzienelor


Du-te Soare, vino Luna, Sanzienele imbuna,
Sa le creasca floarea floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa o adune,
Sa le prinda in cunune..."

O zi in ritm feminin!

photo by me

duminică, 23 iunie 2013

La apus


"Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii."
Parintele Porfirie



Imi fluturi amintiri parfumate in clipe racoroase. Am nevoie de o pana de corb sa-ti scriu raduri argintii. Azi am mancat cirese, am indraznit sa culeg cateva dintr-un pom singuratic. Sunt inca acrisoare. Imi traiesc emotiile si ma bucur. Culori de vara, spice in valuri si rugi odihnitoare. 


Noapte de ingeri!

photo by me

sâmbătă, 22 iunie 2013

Inima de Mir


"Mai intai iarta-i pe aceia care te intristeaza."
Parintele Profirie

Azi este Sambata Mortilor-Mosii de vara. O lumanare, o scurta rugaciune, dor si amintiri de fum. Cei plecati sunt inca aici, eu le dau viata atunci cand imi amintesc de ei, de momente impreuna si zambesc. Ei se hranesc cu rugaciunile mele, cu gandurile mele bune. 

Dumnezeu sa-i ierte!



vineri, 21 iunie 2013

Limonada pentru vara bavareza

 Prepararea Limonadei are radacini viguroase in familia mea. De vreo saptamana a venit si in Bavaria vara si inevitabil am decis sa-mi rasfat noua familie cu licoarea minune.

Ingrediente:

  • 3 lamai de marine potrivita
  • miere de albine (2 linguri rase)
  • 1 l apa minerala
  • cateva frunze de menta

Mod de preparare:

  • lamaile se injumatatesc si se stoc; zeama se adauga intr-un recipient (capacitate 1 l);
  • se taie si cateva feliute de lamaie cu coaja;
  • se adauga mierea de albine si se amesteca usor;
  • treptat se adauga apa minerala;
  • se adauga frunzele de menta;
  • se lasa jumatate de ora la frigider pentru o mai buna armonizare.
*se poate folosi si gheata sau lime;
  cantitatile difera in functie de preferintele fiecaruia,  noua ne place limonada mai acrisoara, mai fresh

Iata ce a iesit:


Azi este solstitiul de vara si am ales sa-l sarbatoresc in natura bucurandu-ma de frumusete, miresme, insecte si ganduri bune!











O noapte linistita!

Somn usor...

photos by me

joi, 20 iunie 2013

Artisticul din viata mea


"Sa nu te indignezi, nici macar in tine, pentru nici o acuzatie nedreapta ce ti s-ar aduce. Este un lucru rau. Si raul incepe prin ganduri rele. Cand te amarasti si te indignezi, fie doar cu gandul, iti strici atmosfera duhovniceasca. Impiedici Sfantul Duh sa lucreze si ingadui diavolului sa mareasca raul. Tu trebuie sa te rogi totdeauna, sa iubesti si sa ierti, alungand de la tine orice gand rau."
Parintele Porfirie
Linistea de din-naintea furtunii imi flutura gandurile spre non-gandire. Primele picaturi de ploaie cad cu pofta iar pamantul le primeste cu o pasiune morbida. Verdele se lasa oarecum mangaiat de sonata tunetelor. Indrumarile inteleptilor culese cu mare aviditate din multele izvoare limpezi mi se oglindesc in fiecare moment in care sunt prezenta, in care ma simt, in care aleg sa traiesc, in care las mintea de-o parte cu toate fricile, suferintele si victimizarile si aleg sa fiu vie. Precum pamantul insetat se bucura Acum de ploaia de afara asa si eu am inceput sa ma bucur de fiecare clipa, muncesc si ma straduiesc sa fac treaba cat mai bine si dupa ce am incheiat imi dau voie efectiv sa ma bucur de o cafea, de o plimbare, de o respiratie profunda, de-a avea alaruri o alta inima, de a observa ce se afla in jurul meu, de a fi. Sunt mai prezenta in viata mea si curg impreuna cu aceasta.
Daca pana mai ieri afirmam ca "viata curge" pentru ca un intelept a spus candva asta, azi spun ca eu sunt o parte din natura, din viata, din omenire pentru ca asa simt. Ma vad in fiecare om, ma observ si ma simt vie doar privind minunile ce ma inconjoara. Imi deschid inima sa iubesc si evit sa ma mai agat de trecut, de greselile pe care le-am facut odata, azi sunt alt om, sunt un om mai bun si ma iubesc pentru asta. Am certitudinea ca nu sunt singura, ca am cel mai bun aliat alaturi de mine si stiu ca ma sustine neconditionat, eu sunt cea care intinde mana si i-o cuprinde pe-a sa si impreuna urcam sau coboram, inaintam sau ne odihnim, plangem sau ne bucuram. Aliatul meu se numeste Vointa si Vointa imi este ancora in oceanul Iubirii Domnului. Vointa imi este balsam pentru uns ranile trecutului, pornirile neamului ce-l port in mine si cu mine, Vointa imi permite sa-mi cant Doina Sufletului. 
Recomand cu caldura cartea scrisa de Staretul Tadei - Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata. Daca te tii strans prins de trecut, de emotii negative, de suferinta inghitita permanent si acumultata intr-o cupa devenita intre timp potir aromatizat cu pudra de hazna Atunci viata ta va fi ghidata de acest mentor.
Din multele indemnuri intalnite in carte imi rasuna adesea propunerea Parintelui de a observa pasarile cerului, pasarile care canta necontenit; este posibil ca si noi sa invatam, sa preluam acest bun obicei de a canta naturii, de a canta Domnului, de a canta pur si simplu. Am inceput sa cant si eu chiar daca nu am fost niciodata buna la muzica. Cant cu placere. In urma cu cateva zile m-am trezit fredonand melodia de fundal a desenelor animate din copilarie care nu mi-au placut in mod deosebit, am lasat sa curga si iata ca am ajuns sa-i cant cu bucurie Panterei Roz. Ieri am fluierat, azi am observat cum o albina isi misca aripile incercand sa-si mentina zborul pentru a saluta florile. 

Viata este mai mult decat Daca, Atunci; Viata este compusa din fiecare caracter ce alcatuieste in final formula lui If; bucuria Vietii este departe de a fi cuprinsa intr.o varianta de programare, bucuria se lasa savurata cand controlului ii este luat locul de catre un Motiv gata sa se lase impletit alaturi de Vointa. Viata capata gust cand este asezonata cu variabile precum Iertarea de sine, Iubirea de sine si Recunostinta pentru darul Vietii. Azi scriu din inima, din ceea ce simt, azi nu mai scriu din carti. Azi simt sa scriu si scriu ce simt despre Frumos. 
Copilul interior, durerea inteleasa drept iubire si vietuirea cu sufletul petecit dau tonul Vietii. 

Armonie 

photos by me

joi, 6 iunie 2013

Joia Frumusetii Altfel :)



Razele soarelui ma iubesc frumos. Este caldut afara. Ploiele s-au dus sa bucure si alte cuiburi insetate. Azi am lucrat in gradina si ma simt obosita. Imi era dor. Azi mi-am notat in jurnalul Inimii cateva invataminte batranesti, blande si parfumate. Sunt binecuvantata sa fiu inconjurata de iubire, de suflete blande si maini blajine. "Ai lucrat mult, mai fa o pauza! Mai e si maine o zi!"; "Iubirea are glasul animalelor, ascultarea poarta blandetea din privirea inimilor mici, iertarea este la fel de tacuta precum sunt pasii celor doi ingerasi ai tai." 

Azi am devenit Die Heidekönigin. Sunt un fel de Regina a poienitelor, a florilor, a ierburilor, a verdelui. Multumesc! :) Sunt o rasfatata a naturii, sunt o copila a Domnului si ma bucur pentru darurile primite. Mi-au incoltit anemonele si am zambit. Dansez si cant des. Reiki imi este un bun prieten, ma ajuta la nevoie iar mersul prin iarba ma elibereaza de ganduri inutile si ma invita sa ma transform intr-o caprioara curioasa. 

Imi place sa-mi folosesc cristalele, sa le simt energia si impreuna sa devenim Unul. 






In martie am fost la un targ de esoterism si de acolo mi-am cumparat o comoara-Cutia cu rune. Intreb cu incredere oracolul si primesc adesea raspunsul de care am nevoie la momentul respectiv.

                      
Am gasit aici un interviu cu Maica Siluana si m-a impresionat profunzimea dumneaei. Bebei...







Florile de soc ne pot ajuta sa trecem cu bine prin multe cumpene.


Plimbarile mele lungi mi-au purtat pasii pana departe si iata ca am descoperit o Poienita Cu Ierburi Uitate.


 Pentru ca azi culoarea verde este la inaltime, recomand din toata inima un film care mi-a cucerit fiinta, mi-a citit gandurile si mi-a creionat o lume noua. La belle verte


Pe curand!