RSS

luni, 24 decembrie 2012

Povestea devenirii 50/51






   Detalii aici

... sau cum sa cresti intr-un an cati altii intr-o viata

Despre Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana

Pentru saptamana 24-30.12.2012 voi lucra la urmatoarele teme:

51. Aducerea aminte de Dumnezeu
A-ţi aduce aminte de Dumnezeu înseamnă nu numai să te gândeşti tot timpul la El, ci şi să-ţi dai seama că a-l descoperi înseamnă un act de adevărata aducere aminte. Pentru că de la El am venit. Când norii iluziilor ni se risipesc din minte, ceea ce va rămâne va fi ceea ce a existat întotdeauna ascuns în spatele norilor: soarele strălucitor al conştiinţei divine! Nu trebuie să te încordezi, nu trebuie să te forţezi mental să te gândeşti la Dumnezeu. Trebuie să ştii că a fost al tău întotdeauna – mai apropiat decât cele mai apropiate gânduri şi sentimente, mai apropiat decât rugăciunile înşele pe care le îndrepţi către El! Nu gândi numai “despre” El; gândeşte-te “la” El! Împărtăşeşte-ţi cu El sentimentele trecătoare, cele mai zadarnice fantezii. Vorbeşte cu El. Exersează-I prezenta – la început poate numai un minut pe zi, apoi câteva ore pe zi şi apoi tot timpul.

Afirmaţie
Voi trăi aducerea aminte a ceea ce sunt în realitate: extaz infinit! Dragoste infinită!
Rugăciune
Doamne, Dumnezeule, Tu eşti întotdeauna cu mine. Ajută-mă să simt, în spatele gândurilor mele, inspiraţia Ta; în spatele fiecărei emoţii, calmul Tău, dragostea Ta care transformă totul!

52. Obiectivitatea
Oamenii spun adeseori despre cinism că este însemnul realismului. De fapt, într-un univers lipsit de un centru vizibil, este justificabil să-ţi formezi o înţelegere a lui pornind de la orice punct de reper care poate fi conceput. Totuşi, această înţelegere nu va reflecta decât cine şi ce eşti tu însuţi. Vederea din străfunduri duce lipsa perspectivei care poate fi dobândită numai din înălţimi. De pe vârful muntelui, toate lucrurile sunt vizibile la adevăratele lor proporţii. Străduieşte-te întotdeauna să fii un canal pentru gândurile şi aspiraţiile înalte. Nu coopera niciodată cu ceea ce este mărunt şi rău. Aminteşte-ţi, universul este, pentru oricare fiinţă umană, atât o oglindă cât şi o afirmaţie. Cel care nutreşte gânduri înalte va fi el însuşi înnobilat.

Afirmaţie
Voi vedea bunătatea în toate lucrurile. Voi privi lumea din jurul meu nu din adâncul legăturii cu materia, ci de pe înălţimile aspiraţiei spre divin.
Rugăciune
Doamne, Dumnezeule, universul a fost făcut după perfecţiunea imaginată de Tine. Ajută-mă să scot la iveală această imagine şi în alţii, binecuvântându-i întru dragostea Ta!



Despre autor (din cartea Meditaţia pentru începători)

J. Donald Walters (Swami Kriyananda) a fost, începând din 1948, un discipol direct al lui Paramhans Yogananda, autorul al lucrării clasice Autobiografia unui yogin. J. Donald Walters a împărtăşit mai multor milioane de oameni învăţăturile lui Yogananda şi a ajuns să fie recunoscut el însuşi ca autoritate în domeniul vieţii spirituale. Învăţăturile sale îmbracă mai multe forme: cărţi şi articole, prelegeri şi muzică. Compoziţiile sale muzicale depăşesc un total de 300 de piese, dintre care multe sunt disponibile pe CD-uri şi casete.

J. Donald Walters a scris peste şaizeci de cărţi, care au fost publicate în peste treisprezece limbi, într-o sută douăzeci de ediţii străine. Printre titluri se numără Superconştiinţa: Un ghid pentru Meditaţie (Warner Books); Afirmaţii pentru auto-tămăduire: Ananda Yooga pentru o mai mare conştientizare şi Cursul Ananda Yoga pentru auto-realizare.

J. Donald Walters este fondatorul şi liderul spiritual al Ananda World Brotherhood Village, o comunitate spirituală viguroasă situată în apropiere de Nevada City, California, precum şi al unui număr de şase ramuri ale comunităţii Ananda, situate pretutindeni în Statele Unite şi în Europa.


Acesta este finalul acestui proiect. Sper ca a fost de folos una dintre voi, cei intersati. Pentru mine a fost un bun exercitiu de Constanta, desi a fost uneori greu sa ma pun in starea de a face am invatat ca totusi e bine sa urmezi firul, drumul nu va fi niciodata la fel. 

joi, 20 decembrie 2012

Joia Frumusetii :)

Detalii aici

Bun gasit!

Ma simt inca in forma chiar daca am jucat rolul Albinutei Maja cam toata ziua. Frumusetea va lua forma fiecareia dintre noi daca suntem pregatite sa ne abandonam acestei minuni. Frumusetea se va exprima prin fiecare dintre noi in mod diferit dar nespus de idilic. Aceasta putere salasluieste in noi, este comoara noastra cea mai de pret, este esenta noastra, este insasi Feminitatea. Avem nevoie sa ne autoeducam intr-un spirit sanatos si benefic noua. O femeie are nevoie sa se ingrijeasca de sine atat fizic cat si interior. Daca acorda timp doar pentru a se ingriji de corpul ce va fi de zambetul sau? Va fi acesta cu adevarat senin? Oare-i va oglindi privirea dragostea din Comoara? Se va putea cu adevarat vedea Frumoasa in ochii lui?

Joia Frumusetii de astazi va cuprinde cateva recomandari:

  • Mastile cu care deja v-am obisnuit: pentru par, fata si decolteu la care voi adauga si o masca pentru maini, avand in vedere perioada mai solicitanta care ne asteapta pe noi gospodinele;
  • Lectura de Azur pentru suflet feminin;
  • Un film dragut;
  • D'ale gospodinelor

1. Am optat din nou pentru masti hidratante: pentru par-cu ou, ulei de masline, ulei de ricin. Masca hidratanta pentru ten si decolteu cu lapte si miere. Iata aici linkul. Efectul acestor masti este vizibil. Pielea imi este catifelata, hidratata (petele de uscaciune au disparut complet), demachierea cu ulei mi-a daruit o luminozitate aparte a chipului de care ma bucur clipa de clipa. Iata aici o recomandare pentru un par superb. Iar aici o invitatie la o baie in cada cu ierburi si arome ce ne vor relaxa si ne vor invata cum sa fim Frumoase. Eu evit baile in cada, prefer dusul, e mai practic :) Tratamentul de maine pe baza de ulei, click aici.

2. Intregul este alcatuit din interior si exterior; Intregul este structurat in parti infime ce-l definesc ca si intreg. In ceea ce ne priveste, noi Frumoarele, suntem mai mult decat corp, decat machiaj, haine, bijuterii, zambete atunci cand ne vine si plans cand nu mai rabdam; suntem femei, suntem sensibile dar puternice, usor neingrijite dar frumoase, aparent egoiste dar iubitoare, calde si mereu atente la ce se intampla in jur. Pielea catifelata se cere mangaiata, parul matasos se vrea atins, ochii jucausi soptesc aventura... Joia Frumusetii militeaza pentru un aspect ingrijit si un sulfet multumit si plin de iubire. Iata aici un fragment din Cartea pentru femei scrisa de Osho. Odata ce suferinta a devenit a doua natura a femenii inima ei, derutata, poate va gasi mai greu calea catre eliberare. Atitudinea in fata unui eveniment sau in fata unui lucru este singurul bun care ne apartine in totalitate. Viktor Frankl, intemeietorul logoterapiei spunea:
"„Noi, cei care am trăit în lagărele de concentrare, ne putem aminti de acei oameni care, trecând din baracă în baracă, îsi dăruiau altora ultima lor bucată de pâine. Vor fi fost puţini la număr, dar îndeajuns de mulţi pentru a dovedi că totul îi poate fi luat omului, mai puţin un lucru: ultima dintre libertăti - aceea de a-si alege atitudinea într-un anumit set de circumstante, de a-si alege propriul mod de a fi.”
 Asadar, atitudinea este bastonul nostru atat fizic cat ci emotional. Daca partenerul sau parintii fac un lucu care mie imi trezeste sentimente cu sarcina negativa tine doar de mine cum aleg sa raspund "provocarii". 

3. Aseara am vizionat un film care m-a impresionat profund. Inca o data am fost invitata sa reflectez asupra lucrurilor pe care le am, pe care le pot folosi, pe care le pot cumpara. Inca un prilej de a exersa recunostinta. O poveste trista dar plina de semnificatii si adevar. Din nou atitudinea personajului principal a jucat un rol deosebit intre viata si moarte, intre supravietuire si confruntarea cu realitatea. Cast Away.

4. Sarbatori de iarna cu aroma de ciocolata si parfum de portocala va recomand; iata aici un tort pe care l-am facut si-l voi repeta, un tort pe care l-am propus si altora si am primit raspunsuri vesele si pline de savoare.


O seara cu recunostinta si...
...ne vedem Joi :)


luni, 17 decembrie 2012

Povestea devenirii 48/49/50






   Detalii aici

... sau cum sa cresti intr-un an cati altii intr-o viata

Despre Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana


Pentru saptamana 17-23.12.2012 voi lucra la urmatoarele teme:

48. Recunoştinţa
Recunoştinţa este modul de a oferi înapoi energie pentru energia primită. Numai hoţul ia fără să plătească pentru ceea ce primeşte. Iar cel care acceptă un gest de bunăvoinţă fără să răspundă cu recunoştinţă, ca şi cum gestul de recunoştinţă ar fi reprezentat un drept care i se cuvenea, îl înjoseşte şi pe cel care oferă şi pe el însuşi. Îl înjoseşte pe cel care oferă deoarece lipsa lui de recunoştinţă insinuează faptul că gestul de bunăvoinţă a fost determinat de motive egoiste; şi se înjoseşte pe sine însuşi deoarece, neoferind ceva la rândul lui, întrerupe cercul creativităţii, în lipsa căruia fluxul de prosperitate, atât materială cât şi spirituală, este blocat. Nu accepta nimic înlăuntrul tău, pentru tine însuţi, ci oferă totul lui Dumnezeu. Nu te lasa cumpărat prin gesturile de bunăvoinţă ale celorlalţi. Fii recunoscător, mai presus de toate, în sufletul tău, binecuvântându-i sau rugându-te pentru ei. Arată-ţi recunoştinţa în primul rând faţă de Dumnezeu, deoarece numai de la El vin toate binecuvântările adevărate.

Afirmaţie
Îi aduc mulţumiri, celui care oferă, pentru fiecare dar şi Celui Preamărit, Care oferă şi Care Se află în spatele tuturor lucrurilor pe care le primesc. Recunoştinţa mea se înalţă cu slăvirea devotamentului către tronul Omniprezentei.
Rugăciune
Îţi mulţumesc, Ţie, Doamne, Dumnezeule, pentru toate lucrurile cu care m-ai binecuvântat. Şi, mai presus de orice, Îţi mulţumesc Ţie pentru dragostea Ta!

49. Nemurirea
Nu eşti corpul tău. Nu eşti gândurile tale, dorinţele tale, personalitatea ta schimbătoare. Corpul tău are o anumită vârstă, dar tu însuţi nu ai nici o vârstă! Corpul tău poate să obosească sau să nu se simtă bine, dar tu însuţi, sufletul neobosit, nu poţi obosi, nu poţi cunoaşte boala! Spune-ţi întotdeauna: “Sunt un copil al eternităţii!” Nu te lasa identificat cu forma ta exterioară, nici cu schimbarea, ci trăieşte în afara timpului. Identificarea noastră cu schimbarea este cea care creează iluzia trecerii timpului. Simte faptul că, în ciuda tuturor schimbărilor exterioare, tu, sufletul nemuritor, rămâi acelaşi. Însă moartea nu va fi altceva decât o nouă schimbare; nu te lasa identificat cu ea. Apoi când moartea va veni, te vei înalta cu eterna libertate!

Afirmaţie
Sunt copilul eternităţii! Nu am vârstă. Sunt spiritul neschimbător din miezul tuturor schimbărilor!
Rugăciune
Indiferent încotro se îndreaptă corpul meu exterior, fă-mă să simt prezenţa Ta neschimbată înlăuntrul meu. Oriunde m-ar duce gândurile, fă-le să se întoarcă întotdeauna, asemenea fiului rătăcitor, pentru a-şi găsi odihna întru Tine.

50. Simţul practic
Mulţi căutători spirituali şi alţi oameni mânaţi de idealuri înalte pierd din vedere necesitatea de a face practic idealismul lor. Mulţi chiar resping ofensaţi ideea că încearcă să pună în practică un ideal – ca şi cum însuşi efortul de a face acest lucru ar însemna, pe undeva, să-i reducă puritatea! Însă Dumnezeu nu este un visător nefolositor! Dacă universul nu ar fi fost menţinut într-un echilibru perfect, atunci haosul, nu armonia, ar fi fost starea lui caracteristică. Şi noi trebuie să dăm dovadă de spirit practic în idealismul nostru. Viaţa, pentru a se afla într-o permanentă stare de expansiune, trebuie să se afle în căutarea adevărului. “Va da roade?” este întrebarea preliminară celei “Este adevărat?”. Testul unui ideal este valoarea sa practică. Prin spirit practic, ne maturizăm pornind de la starea de visare inactivă pentru a deveni emisarii adevărului.

Afirmaţie
Cu toate că spiritul meu se înalţă în cerurile conştiinţei, picioarele şi mâinile muncesc, aici, pe pământ, pentru a face adevărul real pentru toţi.
Rugăciune
Doamne, Dumnezeule, nu-mi lăsa gândurile să mă înalţe la norii frumoşi ai posibilităţilor imaginate decât dacă-mi dai şi puterea de a-mi materializa visurile!

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Iata aici un film care mi-a placut mult.


joi, 13 decembrie 2012

Joia Frumusetii :)

                                                                               Detalii aici


Frumusetea poate lua multe forme si se poate exprima in diferite moduri. Azi am decis sa sarbatoresc frumusetea in trei moduri: 
  • Obisnuitele masti pentru par si ten;
  • Lectura de Azur pentru suflet feminin; 
  • Imbogatirea caminului prin Simplitate.
1. Pentru astazi am ales sa-mi aplic masti hidratante, avand in vedere temperaturile relativ scazute de afara. In Bavaria iarna s-a instalat de ceva vreme iar Imparateasa Albului sta linistita si are si ea grija de Frumusete. E liniste si imi place. Azi nu a  mai nins insa Puful de Schnee imi face cu ochiul si ma invita la o plimbare sus pe deal. Iar eu accept cu mare drag. Masca hidratanta pentru par: cu ou, ulei de masline, ulei de ricin. Masca hidratanta pentru ten cu lapte si miere. Iata aici linkul. 


2. Cartile citite ne alcatuiesc comoara interioara. Lectura de Azur pentru astazi consta intr-un articol foarte bine scris, bogat si simplu in acelasi timp, plin de intelesuri si cu multe oportunitati pentru noi insene. Noi, Frumoasele, avem nevoie de hrana pentru a ne intretine; avem nevoie de explicatii pentru a ne cunoaste mai bine, avem nevoie de recomandari pentru a actiona mai bine. Iata aici un articol interesant despre Femeie, Feminitate si Feminism. Indrazneste si afla despre cine esti tu si lasa de-o parte "structura realizata de ceilalti".

3. Marturiseam aici ca am inceput Perioada de Curatenie. Ei bine, cu blogul a fost simplu. Am continuat cu locuinta si am ajuns sa duc la cosul de gunoi multe din lucrurile pe care nu le folosesc. M-am eliberat de ele, am eliberat si spatiul, am facut si modificari iar acum pot afirma ca este mult mai bine, mi-am imbunatatit traiul in propriul camin :) si ma simt si eu multumita pentru ca am locat timp, interes si munca pentru mine, pentru noi pentru o viata mai bogata, mai creativa si mai simpla. Am facut schimbari si la capitolul "cumparaturi". De multa vreme am tot cugetat asupra simplificarii vietii mele iar acest articol mi-a confirmat ca nu sunt absurda, nebuna sau mai stiu eu cum ci sunt un om normal, o femeie tanara care se preocupa de familia si caminul sau. Am convocat consiliul si iata concluziile: 
  • voi renunta la cumpararea balsamului pentru rufe, de fapt si de drept nu a(ve)m nevoie de el; partea amuzanta pentru mine este ca de cateva luni bune, dupa ce spalam rufele simteam mirosul de la balsam prea intens, prea intepator, prea NENATURAL si ma deranja dar nu m-am gandit sa renunt la aceasta, imaginea din capul meu era mai mult decat clara detergent plus balsam; cata manipulare in viata mea sau a noastra;
  • voi renunta sa mai cumpar deodorant solid pentru vasul de toaleta;
  • la fel si apa de gura.
De ce am ales sa aduc in discutie acest subiect? E simplu! Pentru mine Frumusetea a insemnat mereu simplitate iar o viata frumoasa are nevoie sa fie simplificata pentru a face loc Bogatiei. O femeie este frumoasa cand se ingrijeste de caminul sau, cand ia decizii intelepte si alege ce este mai bun pentru sine si pentru ai sai, cand poate face diferenta intre necesar si "must have"-ul propus de altii. Este frumoasa cand isi asculta intuitita si vine cu propuneri surprinzatoare dar bine gandite.



O seara placuta si ...
...ne vedem Joi :)

marți, 11 decembrie 2012

Influenta psihogenealogiei in alegerea partenerilor


"Alegerea partenerului este foarte strans legata de configurarea familiei noastre si de trecutul acesteia. Astfel multe cupluri se formeaza in functie de lipsurile din istoria personala sau din istoria familiei. Ne cautam mama, tatal, fratele, sora, un fondator al familiei etc., cand de fapt adevarata intalnire amoroasa nu ar trebui sa umple anumite gauri ci ar trebui sa fie o implinire reciproca. 

Inconstientul nostru alege adeseori o persoana oglinda sau o persoana a carei constelatie familiala de origine ne este familiara – aceleasi prenume, aceleasi boli, acelasi tip de copilarie, aceleasi traumatisme. Ceea ce se aduna nu inseamna dragoste ci mai degraba conflicte care se recunosc. De fapt, ne potrivim cu conflictele noastre iar atat de cautata dragoste la prima vedere pune in evidenta o multime de asemanari frapante.

De obicei observam acest lucru atunci cand avem timp sa –l urmarim.

De asemenea. putem constata ca de fapt sunt mai mult de doua persoane care se intalnesc: exista doi arbori genealogici care recunosc unul in celalalt trasaturi familiare.
Altii isi cauta un partener dintr-o cultura diferita pentru a iesi din cercul familial din care s-au simtit exclusi si respinsi sau pentru a cauta noi radacini mai bogate pe plan afectiv, intelectual sau social, decat cele din grupul de origine. 
Daca prea multe asemanari risca sa duca la o relatie de tip frate-sora, prea multe deosebiri determina ca cei doi sa nu poata forma un cuplu deoarece nu se potrivesc. 
Un exercitiu utili este reconstituirea genealogiei amoroase, identificand diversele scenarii de cuplu din istoria familiei, ajungand pana la cuplul strabunicilor. 
Astfel, veti gasi informatii importante care va vor ajuta sa intelegeti mai bine si sa va dezvoltati mai bine viata amoroasa."

Articol preluat de aici

 O seara aromata!

luni, 10 decembrie 2012

Povestea devenirii 45/46/47



   Detalii aici

... sau cum sa cresti intr-un an cati altii intr-o viata

Despre Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana


Pentru saptamana 10-16.12.2012 voi lucra la urmatoarele teme:

45. Deschiderea
Deschiderea poate să fie mare virtute, dar numai când este manifestată cu discernământ. A fi deschis ideilor greşite sau oamenilor care ar putea să-ţi facă rău ar fi o prostie. Pentru că nu prin deschidere poate fi înfrântă greşeala, ci prin dragoste. Deschiderea minţii este o virtute atunci când se concentrează asupra dorinţei de adevăr. Deschiderea inimii este o virtute atunci când se concentrează pe dragostea de Dumnezeu. Însă, atât mintea, cât şi inima au nevoie de filtre pentru a elimina ceea ce nu este adevăr şi ceea ce nu vine de la Dumnezeu. Putem face acest lucru cerând aprobarea prezenţei divine la orice ne-ar apărea în cale. Trebuie să fim permanent deschişi adevărului şi lui Dumnezeu şi totdeauna închişi sau cel puţin indiferenţi la greşeală şi iluzie.

Afirmaţie
Mintea mea este deschisă adevărului, indiferent care este sursa lui. Afirmaţiile adevărate rămân valide, chiar dacă sunt aruncate la mânie.
Rugăciune
Mama Sfântă, fă-mă să-ţi aud armoniile pretutindeni: în paraiele şipotitoare, în cântecul privighetorilor – da, până şi în vuietul traficului oraşului! În spatele tuturor zgomotelor pământeşti, fă-mă să aud numai vocea Ta!
46. Vigoarea morală
Lipsa de vigoare morală subminează voinţă şi face intelectul asemenea unui burete, gata să absoarbă atitudinile la modă ale momentului. Oamenii cu un intelect dezvoltat suferă adeseori de “complexul lui Hamlet”: imposibilitatea de a lua vreo decizie sau de a se angajă la ceva anume. Îşi justifică decizia zicând: “Vreau să fiu drept faţă de toate părţile”. Însă chiar şi o acţiune imperfectă este mai bună decât lipsa de acţiune. Când crezi ceva, ţine-te de lucrul acela! Când crezi în cineva, stai alături de omul acela! Un asemenea angajament personal loial este o lege superioară celei a “luării în considerare a tuturor părţilor”. Energia este necesară pentru a realiza orice în viaţă. Cu vigoare morală, toate lucrurile sunt posibile. Însă, în lipsa ei, rezultatul fiecărei acţiuni este eşecul.

Afirmaţie
Deciziile pe care le iau în viaţa vin din lăuntrul meu, din ceea ce simt eu că este drept. Sunt devotat adevărului şi canalizării lui în exterior, către lume.
Rugăciune
Mama Sfântă, cu fiecare acţiune a voinţei mele, fă-mă să exprim vitalitatea Ta divină, adevărul Tău divin, perfecţiunea Ta. Ajută-mă să Te slujesc numai pe Tine sau să mor încercând!
47. Perseverenţa
“Loialitatea”, obişnuia să spună deseori marele meu maestru spiritual, “este prima lege a lui Dumnezeu”. Majoritatea oamenilor sunt nestatornici. Îşi schimba slujbele, soţii sau soţiile, prietenii, credinţele, ideile – nu datorită vreunei evoluţii a conştientizării, ci, pur şi simplu, din lipsă de perseverenţa. Trebuie să fii loial principiilor tale şi să nu-ţi permiţi să fii stăpânit de sentimente. Să fii loial celorlalţi şi scopului propus în viaţa – nu din motive sentimentale, ci în numele principiului – este calea progresului divin. Perseverenţa poate fi dificilă, pentru că, în fiecare lucru pe care îl întreprinzi, exista o anumită măsură de rutină plictisitoare. Prin urmare, nu te lăsa stăpânit de simpatii şi antipatii, ci fă tot ceea ce trebuie să faci. Dacă este drept, nu lasa nimic să se interpună până nu închei ceea ce ţiai propus.

Afirmaţie
Voi termina ceea ce mi-am propus înainte să încep altceva. Cuvântul meu este legământul meu. Şi la fel este şi hotărârea mea.
Rugăciune
Cu toate că himerele distracţiei (N.B. sau altei preocupări deşarte; rătăcirii) mă cheamă să las deoparte şi să slăbesc hotărârea devotamentului, ţine-mă hotărât pe calea mea, Doamne, Dumnezeule. Scopul meu în viaţa eşti Tu!

duminică, 9 decembrie 2012

dar de Duminica


Femeia de astăzi, fata de astăzi, pleacă cu un mare handicap în viaţă: ea nu e iubită.


"Părinţii nu-şi iubesc copiii. Le împlinesc toate dorinţele, îi răsfaţă sau nu – sunt copii bătuţi, copii abuzaţi – dar ei nu sunt iubiţi.

Nu sunt iubiţi în sensul de a comunica şi de a li se arăta valorile, părţile bune.

Majoritatea copiilor au dus o viaţă de tortură (nu exagerez!) din cauza notelor: părinţii au ţinut sus şi tare ca ei să ia numai 10 – un lucru greu de obţinut, nu? Şi ce e uimitor, e că o strâmbătură a tatălui, că n-a luat 10 sau că a luat 8, sau un cuvânt spus aşa: „Ei, dacă era băiat…”, a lăsat răni adânci.

Deci acest dispreţ, această lipsă de consideraţie a taţilor pentru fete le marchează pe fete (pe cele care păţesc asta), le marchează, le aşează într-o stare de inferioritate şi într-o sete de iubire inconştientă, dar foarte agresivă.

Aceste fete vor porni în căutarea unui bărbat care să le ofere iubirea tatălui, nu iubirea… Deci, cele care nu sunt acoperite deloc duhovniceşte vor ajunge să aibă multe relaţii, pentru că nu vor fi fericite decât în perioada în care bărbatul chiar este atent, iubitor – atent să descopere persoana, adică asta înainte de îmbrăţişare sau de ceva intim.

Fata creştină, fata credincioasă, care e dezamăgită de mizeria din lume, de violenţa din familie – dar nu neapărat dezamăgiri în dragostea personală, ci pur şi simplu, aşa – deci, eu nu vorbesc de cele care au plecat în mănăstire din pură vocaţie de a fi cu Dumnezeu, acolo e altă categorie şi suntem puţine, sunt puţine – această fată îşi va pune toată nevoia ei de dragoste de tată pe duhovnic.

„Duhovnicul este cel care trebuie să mă iubească, să-mi împlinească toate nevoile emoţionale şi duhovniceşti de care n-am avut parte în familie.”

Deci este o iubire pătimaşă – nu în sensul, cum să spun eu, al desfrânării, Doamne fereşte!, ci pătimaşă în sensul de iubire ca pentru tată, care exclude pe fraţi, care exclude pe ceilalţi. Şi atunci, dacă duhovnicul stă mai mult de vorbă cu cineva, dacă spovedeşte mai mult pe cineva, dacă dă mai multă atenţie cuiva, înseamnă că pe mine nu mă iubeşte. Şi dacă nu mă iubeşte, înseamnă că nu sunt bună. Şi atunci, înseamnă că cealaltă e bună. Deci, sunt cu ochii pe ea: ce are? Dacă maica stareţă e mai atentă cu cineva sau are mai multă bază pe cineva când face o treabă şi mai multă bază pe altcineva când face altă treabă, sau se bazează pe un om, pe un econom, asta poate să stârnească invidie la celelalte măicuţe,din nevoia de a fi iubite, din a confunda iubirea cu atenţia exclusivă, cu lăudarea, cu… Deci, ele nu doresc decât să recupereze ce n-au avut în familie."

articol preluat de aici


O duminica placuta!

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Dragostea pe limba lor

Black Beauty - un film al copilariei mele

Dragele fiinte cu privire blanda si blanita catifelata. Mi-as dori sa le inteleg mai bine, sa le respect mai mult, sa le ofer dragostea mea. Filmul m-a emotionat profund si mi-a reamintit de puterea iubirii si a legaturii dintre om, divinitate si animalute.

Din intelepciunea lor:

"Mama mea m-a invatat sa raman loial indiferent de situatie".
"Oamenii buni fac locurile bune".
"Oamenii nu sunt neglijenti doar fata de cai, ei sunt cruzi si unul cu altul".

joi, 6 decembrie 2012

Joia Frumusetii :)

                                                                                   Detalii aici

A trecut ceva vreme de cand nu am mai postat ceva despre ingrijire personala. Voi spune doar ca in tot acest timp am mai avut grija de masti si gomaje insa nu cum o faceam odinioara, in cateva minute imi faceam un peeling cu malai si o masca cu ulei de masline. Demachierea este cea cu ulei. Este minunata! Simplu si rapid. Desigur ma adaptez si eu noilor activitati din cotidianul meu; incerc sa-mi gasesc si timp pentru a face mai mult insa imi este bine si asa. Chiar sunt bucuroasa ca pot imbina utilul cu placutul. :)


"Fashion is not something that exists in dresses only. Fashion is in the sky, in the street, fashion has to do with ideas, the way we live, what is happening."
Coco Chanel 
Ce inseamna pentru mine Fashion?
  • atitudine - cunoasterea de sine implica un set clar de valori personale asupra carora domneste frumos un caracter intelept; 
  • incredere in sine - denota o sanatate interioara ce se va oglindi in fiecare clipa; va ramane in urma Ei asemeni unui parfum scump folosit la ceas de seara de o Doamna. 
  • respect - stabilirea unei "rutine placute" care sa atinga mai multe puncte si sa se dovedeasca benefica nevoilor personale;
Iata ce mi-am spus azi:
"O femeie nu are voie sa fie lenesa insa are voie sa joace pentru un scurt timp rolul de mata". 

"O femeie va avea stil si gratie cand isi va ingriji florile, cand va deschide corespondenta, cand va scrie un mail de multumire, cand isi va saruta copilul de noapte buna si sotul de bun venit dupa o zi lunga la serviciu."

"O femeie va fi minunata cand, in fiecare dimineata va multumi cerului pentru minunea de a fi descoperit ca ea Devine zi de zi prin tot ce face si prin barbatul de la ea."
  • daruirea (de sine) - voluntariatul; mangaierea unei femei are o putere miraculoasa, infinit mai mare decat limuzina cu care domnul a venit sa o conduca pe ea la mall; se spune ca "daca vei sti sa primesti vei sti si sa daruiesti"; zambetul ei se reflecta in supa pregatita chiar cand sotul a ajuns acasa; in cafeau gata facuta cand el tocmai a intrat in bucatarie; el isi incarca bateriile in bratele subtiri dar delicate ale ei, unde el se simte in siguranta, iubit, apreciat si gata de orice efort, poate chiar si sacrificiu; blandetea cu care priveste Lumea este modul ei de a fi Feminina; 
  • stabilirea limitelor - o femeie are nevoie sa stie sa spuna "multumesc, nu" sau un "da" din tot sufletul incununandu-l cu un zambet plin de bucurie; 
  • investirea potentialului ei in activitatile cotidiene - o femeie devine Bucurie daca a invatat si stie ca detine o sursa inepuizabila de dragoste;
  • o buna organizare - identificarea si trierea justa a urgentelor, necesitatilor si a dorintelor;
  • autoobservatia - devine un prieten de nadejde atat timp cat se pastreaza la acest nivel si nu cade in extrema autocriticii severe, a analizei minutioase sau a lamentarii cu scopul de a hrani cat mai bine egoul.
Azi am inceput Perioada de Curatenie. Cand eram mica o ajutam cu placere pe mama la traditionalele perioade de curatenie fie de Paste fie de Craciun. Nu intelegeam motivatia si uneori participam doar din datorie. Daca pana mai ieri era obligatie, azi este placere pentru ca am inteles de ce este nevoie sa facem curatenie (de tot felul). Iata cateva din revelatiile mele:
-sortarea lucrurilor folositoare si a celor inutile;
-crearea de spatiu ce poate fi folosit mai bine, mai eficient, mai creativ;
-eliminarea energiei negative stocate in acele obiecte pe care nimeni nu le foloseste;
-rememorarea unor clipe de aur si asezarea lor la loc de cinste;
-oportunitatea de a pune bazele unui nou inceput;
-posibilitatea de a deschide o usa ce a stat inchisa pana la momentul prezent; iata aici o alta parere despre aceste usi.

Ma opresc momentan aici. Noi devenim, clipa de clipa ne schimbam, nu ramanem aceiasi, avem nevoie de Nou bazandu-ne desigur pe Vechi dar sa evitam sa facem din Vechi Orizontul nostru.

Azi am cautat in arhiva blogului si am gasit douazecisitrei de postari nefinalizate; o parte din ele le-am publicat iar pe majoritatea le-am sters pentru ca exprimau doar frustrare, resentimentele si lamentari; postari ce au fost scrise cand eram inca nepregatita sa traiesc, preferam sa ma afund in victimizare si sa arunc pisica moarta in gradina vecinului. Azi am facut curat si m-am eliberat de cuvinte ce exprimau stari de nemultumire, azi am facut loc Recunostintei si Bunastarii. Victimizarea si plansul de mila nu-mi sunt folositoare, ele nu-mi dau voie sa fiu Frumoasa, sa ma bucur de Joia Frumusetii asa cum se cuvine. Vreau  ca viata mea sa nu mai fie un Cos De Gunoi imens ci o Cupa cu vin bun.

Iata aici o modalitate de a ne simti bine chiar la noi acasa. Iar aici un exemplu de modestie si smerenie ce m-a impresionat profund. Egoismul nostru ne este cel mai mare dusman, e nevoie de noi insine sa devenim responsabili, sa ne asumam riscul de a ne privi in oglinda si de a intinde mana sa facem cunostinta chiar cu noi insine. 

Joia frumusetii este putin diferita de cele anterioare insa scrisa cu multa placere si cu la fel de multa voie buna!



O seara linistita!

miercuri, 5 decembrie 2012

In asteptarea lui Mos Nicolae!


 Aceasta este prima mea coronita facuta si decorata. Nu a fost greu deloc. Am folosit crengute de brad. Le-am cumparat cu acest scop. Am avut cateva conuri de pin, o floare uscata, snur rosu rasucit si o mana buna de fire rosii. Am fost foarte placut surprinsa de rezultat.



Iata cum il asteptam noi pe Mos Nicolae:










Anul trecut am primit cadouri minunate de la Mos Nicoale. Acestea s-au pastrat departe de ochiul curios de lumesc al omului. Anul acesta voi proceda la fel, imi voi pregati ghetutele si voi spune o rugaciune! 
Vis de noapte cu bucurie, recunostinta si ganduri bune!

Idei de cadouri pentru Craciun: Calendar de Advent si Lumanare facuta de mana

Anul trecut am facut cunostinta cu Adventul. In acest an am explorat mai bine aceasta traditie a catolicilor, in special a celor din Bavaria. Astfel ca m-am apucat de treaba si am mesterit un Calendar de Advent si o Lumanare facuta de mana pe care o tinem pe masa unde mancam.  Acest Calendar este doar pentru copii insa cum noi inca nu avem, l-am oferit celui drag. Este si el un copil mare :).


Povesteam aici despre trei modalitati de realizare a cutiutelor de cadouri. Pentru acest Calendar am folosit role de carton si file din reviste vechi. Iata ce a iesit:



Adventul pentru copii consta intr-un calendar de 24 de zile, iar pentru fiecare zi exista un mic dar: in trecut, erau imagini frumoase, azi mai mult ciocolata :). Eu am adaptat clasicul Calendar de carton cu usita pentru fiecare data la ideea mea: un castel ; am optat pentru praline, mesaje dragute, invitatii la plimbare, am urmarit cu atentie ce se cere a fi rezolvat urgent si am adaugat biletele dulciurilor. :) Efectul? Un zambet minunat de frumos si gingase sclipiri in privire. Se pare ca in fiecare adult traieste copilul de odinioara. 

 In imaginea de mai sus este prezentata lumanarea pe care am facut-o pentru perioada de Advent. Desi traditia povesteste despre patru lumani asezate pe o coronita de brad, eu am optat pentru o varianta mai simpla si cu mai mult suflet. Iata aici cum am realizat lumanarea. Eu am folosit un borcan de dimensiune medie. Si l-am decorat cu ce am avut. Am adaugat si mica pasare gandindu-ma la micile inaripate care supravietuiesc nelimoasei ierni.

Pentru ca ieri nu am avut timp sa postez nimic, vin azi cu noutatile. Ieri am sarbatorit Sf. Varvara la ortodocsi si Sf. Barbara la catolici (este vorba despre aceeasi persoana doar literele difera). Aici, in Bavaria, traditia spune ca daca pui in apa cateva crengute luate din vreun copac, acestea vor inflori pana la Craciun. Asadar, ieri dupa-amiaza am pornit la drum. Prin zapada, am urcat usor pana sus pe deal, am taiat sapte crengute de cires (pentru fiecare membru al familiei(extinse)), le-am asezat frumos intr-un borcan pe care l-am decorat cu o sfoara si un mic desen si acum asteptam. 

Nu pot sa inchei fara a aduce vorba si de Iubirea mea tigrata care se tot joaca de-a "Zapada e noua pentru mine, imi place insa e uda! Phhhh! Vreau in casa, la caldurica ... Meow..." 




O seara linistita!

luni, 3 decembrie 2012

Un verset pe saptamana - 42/43/44 din 52



                                             Detalii aici

Sensul vietii.

 A nu-L cunoaste pe El inseamna a nu sti nimic, a-L cunoaste pe El inseamna a sti totul. Patrunzand aceasta cunoastere vom gasi raspuns la toate intrebarile si dubiile care ne framanta, ne vom gasi pacea si linistea dupa toata spaima si lupta. Fara aceasta cunoastere, intreaga intelepciune devine neputincioasa, caci greselile, pacatele, alunecarile, nebunia si durerea noastra provin din necunoasterea Celui ce este Lumina Lumii. Aceasta cunoastere rupe pecetile, deschide Calea, opreste ratacirea prin bezna si ne duce la lumina. Sensul vietii este acela de a-L cunoaste pe Hristos.
„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 28 Noiembrie 2012

Slujirea in iubire. 
Slujirea noastra fata de Hristos se exprima in dragostea catre toti oamenii, caci toti sunt fratii nostri, rascumparati de Hristos prin jertfa Sa. Blandete neschimbatoare si netulburata, atitudine calma, rabdare, cuvinte mangaietoare, uitare si jertfire de sine fata de toti oamenii si in toate zilele. Pentru asta trebuie sa ne biruim nerabdarea, egoismul, mania impotriva oamenilor sau imprejurarilor, rautatea, iritarea, raceala, esecurile, defaimarile, viciile si alunecarile. Si numai in numele Lui putem face asta. Aceasta este adevarata religie. Trebuie sa ne ocupam de oricine ne cere ajutorul, sa ajutam, sa usuram suferinta, sa aducem lumina si bucurie in fiecare inima. Trebuie sa perseveram in iubire chiar daca calea pare grea, lunga si anevoiaoasa, caci Dumnezeu ne este atat refugiu cat si putere, de la El primim puterea de a duce la bun sfarsit tot ce ne-a cerut sa facem. Si sa fim convinsi ca putem sa ajungem oricand la El.
„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 29 Noiembrie 2012

Dumnezeu a pregatit un loc pentru fiecare.

 „Ca El ne-a cunoscut alcatuirea, adusu-Si-a aminte ca tarana suntem." (Psalmi 102, 14) 

Dumnezeu cunoate neputinta oamenilor si, in milostivirea Lui, ne rabda, ne binecuvanteaza si ne pregateste un loc pentru fiecare. Chiar si celor mai slabi, pe care nimeni nu-i vrea, El le ofera ocrotire. Asa cum noi, vazand neputinta unui copil, ne grabim sa-l ajutam pe acesta, asa si Dumnezeu se arata compatimitor fata de durerea celor ce-L iubesc. De aceea, sa nu ne lasam momiti de vise de marire si alte scranteli, ca si cum prin ele am avea vreun rezultat, caci, oricine am fi, exista la Dumnezeu un loc pentru fiecare.
„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008
- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 30 Noiembrie 2012



Povestea devenirii 42/43/44






 Detalii aici

... sau cum sa cresti intr-un an cati altii intr-o viata

Despre Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana


Pentru saptamana 3-9.12.2012 voi lucra la urmatoarele teme:

42. Umorul
Un simţ al umorului bine dezvoltat este un mijloc eficient pentru a-ţi păstra simţul perspectivei pe parcursul încercărilor şi greutăţilor vieţii. Neluând lucrurile prea în serios îţi cultivi non-ataşamentul. Cu toate acestea, nu ar trebui să râzi prea mult, deoarece, astfel, mintea îşi pierde profunzimea, iar atitudinea ta faţă de viaţă devine superficială. Prin urmare, trebuie să dobândeşti un simţ al perspectivei chiar şi în ceea ce priveşte umorul. Cel mai bun mijloc pentru aceasta este să împărtăşeşti râsul cu Dumnezeu; să râzi cu sentimentul lăuntric al bucuriei Lui. Nu râde niciodată "de" oameni, ci "cu" ei. Pentru că umorul trebuie să fie generos, şi atunci toată lumea va râde alături de tine.

Afirmaţie
Prin râs îmi amintesc toate greşelile. Mă bucur atunci când, râzând, râd şi de mine!
Rugăciune
Ajută-mă, Doamne, Dumnezeule să mă bucur de comedia vieţii, cu Tine şi, aceasta să îmi amintească, că adevărata sănătate mintală există numai prin Tine!

43. Constanţa
Mulţi oameni confundă progresul cu mişcarea şi cu schimbarea exterioară. Astfel, cu cât pot să stârnească mai multă pulbere de entuziasm, cu atât se simt mai eficienţi! Cu cât pot să intre mai mult într-o stare de exuberanţă când lucrurile merg bine, cu atât mai bine, îşi imaginează ei, au mers toate. Iar răspunsul lor la orice cădere este să caute ceva care să le producă, din nou, o stare de exaltare. O asemenea viaţă este ca şi cum ai merge cu maşina pe un drum brăzdat adânc de făgaşe; mişcarea se desfăşoară la fel de mult în sus şi în jos cât se desfăşoară înainte. În cazul constanţei, progresul este o linie dreaptă, nu şerpuită. Pe de altă parte însă progresul trebuie să însemne înţelegere progresivă. Constanţa conferă claritate a percepţiei, care este abilitatea de a vedea lucrurile aşa cum sunt în realitate, nedistorsionate de dispoziţia emoţională.

Afirmaţie
Nu sunt impresionat de câştig şi de pierdere. În oglinda calmă a înţelegerii mele se reflectă lumina Ta.
Rugăciune
Când mă bucur, Doamne, Dumnezeule, să mă bucur întru Tine. Iar când sufăr, ajută-mă să văd întotdeauna prin negură lumina Ta!

44. Acceptarea
Una din lecţiile cele mai dificile din viaţă este să înveţi să accepţi lucrurile aşa cum sunt. Cât de multă energie pierdem încercând să ne dorim să fi îndepărtat inevitabilul! “” Dacă nu s-ar fi întâmplat asta!” “Dacă aş fi putut să ajung la timp!” Toţi aceştia “dacă” şi “ar fi putut fi” din viaţă ne împiedică să ne confruntăm în mod realist cu ceea ce se petrece. Acceptarea vine din cunoaşterea faptului că realitatea rezidă în noi înşine şi că tot restul este un vis. Acceptarea acestei unice realităţi face că tot restul să fie acceptabil. În loc să înveţi să te pui de acord cu o mie şi una de provocări individuale, fă efortul suprem de a-l accepta necondiţionat pe Dumnezeu în inia ta. Acceptă tot ceea ce vine în viaţă ca venind numai de la El.

Afirmaţie
Accept cu imparţialitate calmă tot ceea ce-mi aduce viaţa. Liber în inima mea, nu sunt condiţionat de nici o circumstanţă exterioară.
Rugăciune
Aruncă lumina Ta, care destramă iluziile, asupra cotloanelor ascunse ale sentimentelor din inima mea, să nu-mi rămână pe undeva, fără să-mi dau seama, un loc în care să nu Te accept. Dacă greşesc, întăreşte-mă să-Ţi accept disciplina, căci doar în voia Ta stă fericirea pe care o caut!

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Zi de sarbatoare cu Lumanari

Iata cum am sarbatorit aceasta zi : 




Am asezat-o frumos pe pervaz si lumineaza Inimile Noastre si Sufletelor Lor! 

Pentru realizarea acestei candele, va invit sa dati un click aici.

O seara cu aroma de cafea si vorba blanda!

Puf de Schnee

Anul acesta am ales sa sarbatoresc aceasta zi prin Cantec, prin Frumos, prin Zambet , eventual si printr-o Lacrima! Azi voi aprinde Lumanari!



 Strajerii oraselului nostru 

 Mao visand ca va papa ceva bun, la adapost de frigul de afara

 Plimbare de poveste prin zapada pufoasa

 Amintiri de poveste din casa copilariei blande


 Urme de caprioare

 Livada unde am facut multe fotografii

 Un nor sau un Deal?


 Oraselul nostru imbracat in haina alba

Sarbatoare la noi in casa

"Cea mai profundă suferinţă a omului este cea pe care o resimte atunci când îşi pierde ţara de origine, împărăţia supranaturală a Fiinţei lui esenţiale. Este nostalgia omului exilat, departe de adevărata sa patrie."
continuarea aici



O zi linistita!