"În iadul din tine așteaptă Mângâietorul Dumnezeu să-ți arate că te iubește, că știe cum ești și că nu e nevoie să te mai ascunzi de El, că nici măcar nu-ți cere să te schimbi dacă tu nu vrei. Doar să fii cu El ca să te mângâie! Abia când vei simți și vei crede în iubirea Lui vei avea cum să fii cum te dorești! Fără El nu putem face nimic!El nu vrea decât să te mângâie și să pornească împreună cu tine pe Calea Bucuriei.Dar locul de întâlnire e acolo, în iad!"
"Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei.Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet.Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale, se va chinui.Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui.De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi după ce sunt dezamăgiţi de oamei, abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată.Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede limpede cum mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte.Aşa cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar simplu în cele ce se văd. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl obligăm să ne ajute.Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credinţa, prin care omul se poate ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii.Aceasta este o rugăciune neîncetată şi aduce ajutoare dumnezeieşti în ceasul în care trebuie."Despre increderea in Dumnezeu-Cuviosul Paisie Aghioritul
"Părinţii nu-şi iubesc copiii. Le împlinesc toate dorinţele, îi răsfaţă sau nu – sunt copii bătuţi, copii abuzaţi – dar ei nu sunt iubiţi.
Nu sunt iubiţi în sensul de a comunica şi de a li se arăta valorile, părţile bune.
Majoritatea copiilor au dus o viaţă de tortură (nu exagerez!) din cauza notelor: părinţii au ţinut sus şi tare ca ei să ia numai 10 – un lucru greu de obţinut, nu? Şi ce e uimitor, e că o strâmbătură a tatălui, că n-a luat 10 sau că a luat 8, sau un cuvânt spus aşa: „Ei, dacă era băiat…”, a lăsat răni adânci.
Deci acest dispreţ, această lipsă de consideraţie a taţilor pentru fete le marchează pe fete (pe cele care păţesc asta), le marchează, le aşează într-o stare de inferioritate şi într-o sete de iubire inconştientă, dar foarte agresivă.
Aceste fete vor porni în căutarea unui bărbat care să le ofere iubirea tatălui, nu iubirea… Deci, cele care nu sunt acoperite deloc duhovniceşte vor ajunge să aibă multe relaţii, pentru că nu vor fi fericite decât în perioada în care bărbatul chiar este atent, iubitor – atent să descopere persoana, adică asta înainte de îmbrăţişare sau de ceva intim.
Fata creştină, fata credincioasă, care e dezamăgită de mizeria din lume, de violenţa din familie – dar nu neapărat dezamăgiri în dragostea personală, ci pur şi simplu, aşa – deci, eu nu vorbesc de cele care au plecat în mănăstire din pură vocaţie de a fi cu Dumnezeu, acolo e altă categorie şi suntem puţine, sunt puţine – această fată îşi va pune toată nevoia ei de dragoste de tată pe duhovnic.
„Duhovnicul este cel care trebuie să mă iubească, să-mi împlinească toate nevoile emoţionale şi duhovniceşti de care n-am avut parte în familie.”
Deci este o iubire pătimaşă – nu în sensul, cum să spun eu, al desfrânării, Doamne fereşte!, ci pătimaşă în sensul de iubire ca pentru tată, care exclude pe fraţi, care exclude pe ceilalţi. Şi atunci, dacă duhovnicul stă mai mult de vorbă cu cineva, dacă spovedeşte mai mult pe cineva, dacă dă mai multă atenţie cuiva, înseamnă că pe mine nu mă iubeşte. Şi dacă nu mă iubeşte, înseamnă că nu sunt bună. Şi atunci, înseamnă că cealaltă e bună. Deci, sunt cu ochii pe ea: ce are? Dacă maica stareţă e mai atentă cu cineva sau are mai multă bază pe cineva când face o treabă şi mai multă bază pe altcineva când face altă treabă, sau se bazează pe un om, pe un econom, asta poate să stârnească invidie la celelalte măicuţe,din nevoia de a fi iubite, din a confunda iubirea cu atenţia exclusivă, cu lăudarea, cu… Deci, ele nu doresc decât să recupereze ce n-au avut în familie."
