Ceata.Frig.Rosu.

Distanta masurata in lacrimi...despre asta am ales sa scriu...Timpul trece si cu el trecem si noi...Apele curgatoare au reusit sa-si faca trecere prin rocile de piatra...eu trec pe langa toate, si e o miscare tangentiala...Nu e momentul sa disper, insa ce am ( si ma refer aici la satisfactie in urma sudorii mele) nu e nimic spectaculos si pe deplin multumitor...Mi-e frica de Moarte...Nu stiu daca printre noi exista persoane impacate intrutotul cu ideea Mortii...poate doar prin indepartatul Tibet, sau poate chiar si ascetii...Ma simt...moarta...ce ma m-ai suresciteaza este cate un lucru simplu si frumos din Extern...acele prostioare la care zambesti orice ar fi... M-am pierdut...si ratacesc, haotic...

Maslow a avut o intuitie geniala cand a vorbit despre "Piramida Trebuintelor", cele de la baza sunt:primare-nevoile fiziologice si asa mai departe, dupa cum se vede si in imaginea de mai jos :

Ei bine...ce se intampla daca una dintre nevoile de la baza piramidei nu mai este satisfacuta...?Nu e dificil de imaginat, insa tocmai acest lucru creaza in noi o ruptura intre Realitate Si Aspiratie...eu oricum am un vierme intre Eul Real si Eul Ideal...

Am constatat ca exista Adevar in proverbele romanesti, ma intreb ce-i cu obiceiurile, riturile si ritualurile...ehe...trebuia sa mai citesc ceva sociologie...sa ma m-ai dumiresc cum sta treaba cu Traditia!

Cu credinta! In cine sau in ce? Cu ganduri bune si curate am pasit in nou an...La multi ani !

Eroul meu a cazut de pe piedestal...si impreuna cu el, m-am adancit si mai mult in "mocirla", este ingrozitor sa vezi cum un suflet se zbate si nu ai prea multe variante de ajutor...dragostea uneste...responsabilitatea elibereaza...durerea infrumuseteaza...moartea vindeca...

Ce intorsaturi poate lua viata uneori...oh, doamne...toti venim pe lume cu dorinta de a cunoaste si de a ne integra...incepem sa ne faurim cu grija planuri...si uite ca...X a apasat pe butonase si corabia fie se scufunda si tre'sa te lupti sa supravietuiesti, sa nu te manance rechinii, fie totul devine o croaziera si devii plictisit de lux...

Multumim cerului ca mai avem...INCA...

ps.Resturi

My boy Lollipop!

Lumea mea...

O Picatura...

Cum se vede lumea printr-o picatura de apa sau printr-o lacrima, ce sta sa se sfarseasca pe obrazul inghetat? Cum mai poti privi totul, daca ochii-ti sunt plini de lacrimi? Unde mai gasesti claritatea, limpedele unei imagini, daca ceea ce mai apuci sa vezi este refractar, este cu totul deformat, dandu-ti iluzia ca este acelasi lucru? E ca si cum ai privi un obiect intr-un pahar cu apa. Acelasi tip de informatie, aceeasi senzatie ajunge si la nivelul cortical unde are loc procesarea, proiectarea, intelegerea si reactia. Acum, cat intelegere fiecare, sau ce semnificatie i se da unui eveniment, ramane la latitudinea fiecaruia dintre noi...Ochisorii nostri, "oglinda sufletului" capteaza acele informatii care ne ajuta pe noi sa ne dam seama ce este REALUL, partea de material a lumii, ei fac putea intre cerebralul, psihicul, interiorul, personalul, tumultul, haosul din noi, si ceea ce se poate numi echilibru, exterior, natura, mediu, realitate, mod. Daca privim lucrurile, asa dupa cum se obisnuieste sa se faca  inca de cand am avut prima suflare, incarcam primul legamant cu viata, sa accepti ceea ce este in jur, ca diferit de tine, ca forma de existenta si parte a realitatii, sa incerci o abordare amiabila de relationare, astfel incat sa nu te pierzi intru totul in real si sa uiti de tine, sau sa te axezi doar pe individualitatea ta, ignorand astfel cealalta forma de existenta universala, cosmica a fiintarii.

Relationare, nimic mai mult: 

• cum mai poti vedea frumusetea Lui, daca ochii tai sunt inecati de-a dreptul in "lichidul orbirii", vezi doar o imagine deformata, mai mult sau mai putin departe de realitate, dar sigur diferita?
  
• cum poti lega o relatie cu o noua persoana, daca u nu vezi pe cine ai in fata cu adevarat?
  
• cum poti sa te bucuri de lucrurile simple, pe care odinioara le considerai frumoase,le vedeai astfel, cum poti daca nu ai certitudinea ca asa este?
  

Fiecare cum poate...

Toleranta la frustrare

Se spune ca noua generatie nu mai are toleranta la frustare, la stres.Se enerveaza foarte repede, nu accepta prea multe refuzuri, vor sa faca numai cum vor ei... Hmmm...poate asa o fi , avand in vedere ca acest lucru l-am discutat si pe la facultate.Ca sa simt ca pot fi integrata in limita normalitatii ( vestita curba a lui Gauss - pentru cunoscatori - bine fac recapitularea cunostintelor acumulate in cei 2 ani de faculate la vestita Universitate S-H) ar trebui sa primesc OK- ul pentru mai multe aspecte printre care si acesta.

Ei bine, cum mie imi place sa ma enervez putin, iar motivul ar fi unul chiar foarte banal - "Ma enervez , deci exist " , nu prea gasesc o motivatie " sa lucrez " in aceasta privinta .

In posturile anterioare vorbeam de echilibru interior si dobandirea capacitatii de autocontrol pe toate aspectele; ei bine, ai nevoie de multa munca cu tine insuti, o vointa uriasa si desigur dorinta de schimbare.Dar cum eu traversez o o perioada de criza, incerc sa ajung macar la linia de plutire...

Sunt implinita, bucuroasa ca am un inger pazitor ;)

Si acum sa mai abordez un alt punct. Aseara am fost in tura de noapte ....si am avut eu ceva mustrari de constiinta cu privire la egoismul meu , ala cam exagerat parca... Am cerut eu ajutorul ingerasului si  m-a ajutat, m- a facut sa inteleg ca, de fapt, eu,doar mi-am respectat principiile , si nu  poate fi vorba de egoism cum credeam eu. Efectiv, uneori nu poti trece peste anumite nevoi ale tale, cum ar fi in cazul meu, a oferi cuiva ceva "numai daca intra in relatie cu mine", daca imi cere permisiunea.

Parca asa am invatat eu sau poate fac eu parte din noua gereratie, aia excesiv de frustrata...

Drum drept si lumina!

Doar o privire, si...Tu...

Cat de mult se poate schimba situatia cand esti deschis la receptarea mesajelor celor din jur.Nu trebuie sa acorzi prea multa importanta propriei persoane, ci mai degraba sa incerci sa captezi tot ce vine din exterior si astfel sa te folosesti de acest izvor nesecat de informatii, aceasta avalansa minunata, as putea spune, care ne face mai frumosi, ne ofera acea lumina, care deseori ne lipseste, sau pe care am avut grija sa o ascundem foarte bine.Vorbesc despre scanteia divina din noi, acea licarire care ne individualizeaza si ne scoate la iveala partile noastre minunate, care ne ridica deasupra tuturor, care ne ajuta sa atingem un nivel cu mult superior.
Este de-a dreptul mirific sa zambesti si astfel sa faci pe cineva fericit, sa vezi bucuria pe chipul cuiva, care pana mai ieri nu avea speranta unui nou rasarit de soare, unei raze de lumina in universul sau obscur, acoperit de noi grei si apasatori.
Doar o privire... dulce, dar senina alunga toata tristetea din suflet.Iti da pofta de viata, dorinta de a-ti continua zborul in inaltul cerului pentru a ajunge ACOLO, Acolo unde trebuie sa fii, dar stii unde...?Iti da putere de a continua sa urci pe panta muntelui atat de abrupta, pe care credeai ca nu vei reusi sa mai avansezi prea mult.Iti da forta, este resersa de energie, focul viu care contribuie neconditionat sa avansezi pe spirala vietii...
Doar o privire... iti poate indica o noua poteca, iti poate deschide usa atunci cand simti ca totul este pierdut...
Crezi ca este posibil?Eu zic ca DA...

Despre noi,oamenii...

"In fiecare om exista o lume..."Intelept a fost cel care a spus pentru prima data acest lucru.Am auzit-o de la o persoana foarte draga mie.Consider ca multi dintre noi suntem foarte superficiali in multe lucruri pe care le facem.Inca nu am invatat cum sa oferim ceea ce este mai bun in noi, sa-i facem pe cei din jur sa zambeasca doar pentru simplul fapt ca noi zambim; de ce? pentru ca sunt prea tristi si captati de problemele lor nu? Nu aduc in discutie vestita controversa dintre altruism si egoism, ci, vreau doar sa spun ca nu oferim o deschidere, o portita, catre lumea noastra astfel incat ceilalti sa o gasesca si sa se produca "iluminarea".Mai degraba cred ca "in fiecare din noi exista o lume, iar intre noi exista doar o jungla, un camp de razboi".
Nu stim sa comunicam asa cum am spus in ultimul meu post, dar nici nu ne dorim acest lucru.In cultura noastra romaneasca este mult mai simplu sa pastrezi totul pentru tine, sa te complaci in situatia in care te afli la momentul respectiv, sa le arati celor din jur dramatismul actiunilor tale, cat de erou esti si cat de mult suferi, decat sa te descarci, sa te exteriorizezi apeland la un lucru atat de simplu care se numeste "comunicare".Suntem convinsi ca procedam foarte bine si ca nu avem nevoie de sfaturile nimanui, pentru ca , noi romanii le stim pe toate, la noi este valabil vestitul slogan "Merge si asa!"
Suntem o natiune de frustrati, cum poate alte popoare sunt, numai ca nu sunt in masura sa vorbesc despre asta.
Am crescut cu ideea ca noi,oamenii suntem niste fiinte minunate, ca suntem superioare animalelor, pentru ca avem constiinta, constiinta de sine; si cu toate acestea, acesta constiinta pe care o aduc in discutie ne permitem sa o folosim doar pentru a ajunge niste frustrati, pentru ca, aceste fiinte atat de superioare ale creatiei nu am ajuns in la acel nivel de superioritare care sa ne determine sa actionam in favoarea noastra, sa ne facem existenta mai facila.
Dar oare ce inseamna a fi un om?
Pentru mine un om inseamna o fiinta vie, minunata, dar numai atunci cand vrea, care poate fi un adevarat luptator, care se va folosi de toate atuurile sale pentru a iesi invingator in lupta pentru supravietuirea de orice fel.Dar, pe de alta parte poate fi un animal in adevaratul sens al cuvantului, in momentele cand uita ca este parte din scanteia divina, cand isi foloseste agresivitatea si egoismul sau latent.
Suntem doar oameni...

Si nimic nu mai e la fel...

Cat de simplu ar fi sa dam timpul inapoi, sa schimbam in umila noastra existenta cateva din "faptele eroice " pe care voluntar sau involuntar le facem... Evident ca acest lucru nu este posibil nici macar in cele mai minunate visuri ale noastre....Noi, oamenii, niste roboteii setati sa actionam, ghidati de materia cenusie pe care multi dintre noi nu stim sa o folosim , poate ca nici nu suntem constienti ca dispunem de acest "dar"...
Noi, oamenii, (si aici ma refer doar la mine) care credem ca totul este simplu si ca asupra noastra va veni ori de cate ori avem nevoie "ingerul pazitor" sa ne salveze de la "moarte"... Cat de naiv sa fii sa crezi in continuare toate aceste "povesti cu zane" care au disparut cu mult timp in urma...
Se pare ca...doar un pas facut in mod eronat, te poate costa mult...asa cum mi s-a intamplat mie azi...
So...Think Twice

Intre vis si realitate...

"Afara ninge linistit si-n casa arde focul"...hmm deja v-am creionat un peisaj de basm nu?Asa este afara.Ninge incet si linistit, numai ca de aceasta data focul arde in interior, inside me...arde, incet si sigur...
Pana cum ceva timp spuneam ca am "inima de gheatza", acum revin cu o noua precizare:este de ghetza pentru ca mi-e frica sa iubesc; in interiorul ei este o mica scanteie care poate produce vapai; trebuie doar ca focul sa aiba suficienta putere sa topeasca ce se afla in jurul sau...
Noapte buna...aveti grija ce visati, sa nu devina realitate! :P

Just because...

Voi sunteti fericiti?
Pana mai acum cateva minute eram cu zambetul pe buze, now... sunt putin cam trista.Cred ca era de asteptat.Imi trec mii de ganduri prin cap.A mai trecut un an din viata mea si... si nu simt ca am facut progrese in favoarea mea.Intr-un fel am ramas aceeasi, si totusi sunt alta.Nu stiu cat de eficienta a fost aceasta schimbare, dar in "imparatia mea de clestar" totul pare a fi perfect, acelasi "paradis cenusiu" cu cateva pete de culoare, ici colo...
Dar, in final, ce este aceasta fericire de care tot vorbesc?Fericire absoluta nu exista, si nici nu va exista vreodata in acest "paradis pierdut" in care suntem destinati ca ne jucam rolul pana la final...Final care nu-si va face aparitia never!!!
Fiecare dintre noi isi are propria "poveste fara sfarsit"...iar aceasta este povestea mea pe care o impartasesc cu cei cu care am o oarecare compatibilitate...<>
Oare de ce trebuie sa am acest mod ciudat de abordare a celor din jur, sau de ce am acest mod atat de egoist de a-mi exprima iubirea fata de cineva?Nimeni nu stie, dar eu sufar, si sufar mult din aceasta cauza...hmm... sunt atat de putini carora le pasa de mine <>
So, just because...

A trecut si Craciunul...sarbatoarea care imi genera intotdeauna neliniste, tristete, melancolie...Am trait in acest an un Craciun ca in basme...la Brasov, in munti, zapada, luna plina, impreuna cu un el...Minunat, nimic mai frumos ca a acea stare euforica, acel sentiment de fericire deplina care m-a facut stapana tuturor...Perfect...

Craciunul...?!

Se pare ca sarbatoarea mult dorita de atatia dintre noi se apropie cu pasi repezi...Pe multi dintre voi poate ca va face fericiti, va face sa zambiti, sa visati la toate dorintele neimplinite de peste an...Voi toti va bucurati, primiti raza de lumina in suflet, dar oare reusiti sa va deschideti cu adevarat sufletul, sau este doar o iluzie asa cum multe lucruri sunt si totusi noi nu le percepem asa...?
Ma simt mai straina ca niciodata de tot si de toate, simt ca nu apartin nici unui loc... ma simt pustie, goala si totusi ma simt bine.Asa a fost toata viata mea, asta sunt eu; imi sunt cunoscute gandurile si temerile legate de....
Poate ca e vina mea pentru ca vad incontinuare lucrurile in gri, ca refuz sa las ca viata mea sa prinda putina culoare...Maine voi pleca la munte (este visul meu); da voi pleca la munte cu .... el ... un tip care se presupune ca ar fi prietenul meu, numai ca eu nu simt asta. Nu las frau liber sentimentelor, mi-e frica si nu stiu de ce, de cine...sunt atat de confuza in tot.
Cum pot sa depasesc aceste temeri daca eu, tot eu "fata perfecta" imi tot impun niste limite care imi fac rau, imi intuneca tineretea, cei mai frumosi ani ai mei, care se scurg ca nisipul fin dintr-o clepsidra...
De Craciun se intampla mereu se intampla minuni, poate ca acest lucru mi se intampla si mie si eu refuz sa-l vad, sa-l primesc in realitatea mea, cruda si cenusia mea realitate...
Craciun fericit tuturor!