RSS

vineri, 16 aprilie 2010

Cu bine sub acelasi cer!

Am cunoscut aseara la hotel o doamna.Am vorbit aproape un ceas.M-a cucerit! Imi place cand se creeaza acea legatura si cuvintele curg si interesul creste si apare un zambet si discutia merge pe fagase neasteptate. Iubesc oamenii si povestile lor de viata.Pur si implu ii ador cand incep a povesti, cum isi aleg ei cuvintele pentru a-mi explica in intregime situatia, cum au suferit ei, cum ar fi trebuit sa se intample unele lucruri.Ii simt descarcandu-se, si pastrand totusi distanta. Ei zambesc cand le zambesc eu si ma bucura; macar pentru cateva secunde si-au descretit fruntile. Uneori imi place sa ating mana unui om care sufera cumplit, asta pot s-o fac doar cu cei apropiati, desigur.Imi place sa ating suferinta, sa iau pulsul durerii, sa ajung sa simt macar o miime din ce simte cel de langa mine.Ii simt vii si asta ma atrage, ma cheama, este o chemare bolnava, care indeamna la unitate, la echilibru si armonie.

Doamna locuieste in Republica Moldova, in Chisinau mai exact.Mi-a vorbit despre viata de acolo, despre oamenii si traiul de prin acele locuri.E trist! Tinerii au incuiat casele unde si-au trait copilaria, unde au invatat sa paseasca, sa spuna primele cuvinte si au plecat fiecare unde a vazut cu ochii.Fug de saracie. Imi spunea ca de Craciun a facut cateva cumparaturi si a mers la un centru pentru copii.Copilasii de acolo mancau bananele in coaja, si o intrebau ce sunt acelea, ca ei nu au vazut asa ceva. Mi-au dat lacrimile!

Nu stiu ce-i mai bine: sa mori tu sa-l salvezi pe celalalt sau sa-l lasi pe celalalt sa moara salvandu-te pe tine.Natura are regulile sale, fara indoiala, insa ce inseamna sa fii bun, asta daca exista bunatate la un nivel diferit de cel al notiunilor.Mi-e frica de lipsuri, si viata mea e plina de astfel de lipsuri.Nu ca cele ale oamenilor din povestea de mai sus, atat de elementare. Eu le pastrez ca-mi place masochismul meu.

Cand am vazut filmul " The book of Eli" am trait o mica trauma in sinea mea.Nu vreau sa ajung niciodata sa fie nevoita sa am parte de experiente de genu acesta.Ruine! Ma ruineaza si pe mine si ma pun jos, stau cuminte ca un mielusel. Am fost de curand sa fac niste fotografii intr-o fabrica veche.Pentru cateva minute nu am spun nimic, am tacut si m am lasat prinsa in povestea de acolo, geamuri sparte, ziduri daramate.Haos si istorie.Cuvinte ce alcatuiau un mesaj cu greutate, abia de l-am putut duce cativa pasi.

Asa si-n povestea doamnei, batranii mor, sate intregi parasite, tineri plecati, in rest saracie crunta! Unde e dreptatea pe lumea asta? Ce este corect? Pentru aceste doua lucruri sunt in stare sa mor, daca nu se aplica! Poate ca limitele pe care le am eu nu-mi folosesc prea mult.

Egalitate intre frati!

P.S. Noapte buna!

4 comentarii:

Suflet naiv spunea...

E o stare placuta cand cuvintele curg, si iar curg, si simti ca ai vorbi pe termen lung si tot nu te-ai satura. Dar uneori, cand intervine un detaliu, situatia se poate schimba intr-o secunda...

Maya spunea...

Un detaliu ce poate duce catre descoperire...

Suflet naiv spunea...

Descoperire sfasietoare...

Maya spunea...

am tras cu ochiul pe blogul tau... am vazut multa durere...imi pare rau...