Afara...inGer...4

Daca pana mai ieri Il imploram pe Dumnezeu sa-mi ingaduie sa pot da timpul inapoi si sa fac schimbari, azi Il rog sa ma ajute sa invat Iertarea; sa ma lumineze in a o intelege si a nu o cerceta.Am nevoie de liniste interioara si cred ca o pot avea actionand si pastrand in suflet lucrurile bune ale celor care au plecat; ei traiesc prin noi. Am hotarat sa-mi dau aceasta sansa, fiind mai aproape de Absolut.

Am intors de prea multe ori spatele crezand ca durerea mea este infinit mai mare, mai importanta, mai greu de dus decat a celorlalti insa am uitat un aspect destul de relevant invatat la cursurile de Psihologie: acelasi factor poate crea reactii diferite mai multor persoane.
In ultimile zile mi s-a cerut sa-mi pun dorinte, nu am avut nici una, un singur gand mi-a aparut pe fundalul intunecat al balonului jucaus, acela de a proceda, de a actiona Corect.
Patru luni am mers continuu la moara.M-a istovit drumul, munca, efortul.Lumina m-a tot urmarit, pas cu pas, a insistat atat de mult incat a reusit.A fost blajina, dreapta, mereu acolo, mereu, la orice lovitura grea a mea.Ma bucuram, intr-un mod bolnavicios, cand reuseam sa ating punctele sensibile ale celor care voiau sa-mi intinda mana, sa ma scoata din fantana blestematilor de viata.Ma bucuram de durerea lor.Voiam sa simta ce simteam si eu si sa inceteze odata cu tot ajutorul lor.Voiam sa stau in nebunia mea, atat.Voiam sa ma bucur de durerea mea si sa ma invinovatesc continuu, sa platesc pentru greselile mele nu?
Orgoliu-mi spune ca am gasit singura iesirea din Adancuri, Ingerasul Pazitor imi sopteste ca poate Lumina si Dragostea, Bunatatea si Adevarul mi-au facut drumul mai usor...Mai conteaza?E suficient sa nu uit, iar, si sa spun "Multumesc!"ori de cate ori am ocazia si cel mai important, sa-mi traiesc viata de zi cu zi ancorata in Marea Recunostintei Frumosului...

Cu bine,

....

L.E.De cateva zile este foarte frig afara, temperaturi foarte scazute;tu, omul modern, omul sec.XXI,al anului 2011, in Romania,  te bucuri ca dupa o zi de munca fie la birou, fie p'afara, ajungi in sfarsit acasa, faci un dus fierbinte, eventual, daca esti mare iubitor de ceai, iti faci unul si in cele din urma iti pregatesti patul pentru a dormi(e patul cald, curat, posibil si datator de dragoste,daca nu esti suficient de egoist)...de rugile de multumire sau de cele cateva minute de retrospectiva a zilei nici nu se pune problema...zilele astea te-au facut sa te gandesti la cei care nu au de nici unele, care nu au nici macar jumatate din ce ai tu?Nu blamez, ci aduc in discutie acest subiect pentru a ne bucura de ceea ce avem ca sunt multi care nu au nici p'atat.

E frumos si foarte hranitor pentru Ego sa ne mai cumparam si noi cate o bluzita noua, un pantofior ceva, dar intrebarea mea ar fi chiar este nevoie???Altii poate ar avea nevoie de o bluzita noua pentru ca singura pe care o au a inceput sa se rupa.Nu spun sa umblam cu hainele pana le distrugem si abia apoi sa mergem sa luam altele, ci sa existe un echilibru si o cumpatare in viata noastra si mai ales Recunostinta pentru ca putem face asta si nu trebuie sa asteptam luni de zile pentru a pune bani de o parte sa ne luam o biata pereche de pantofi.Poate ca asta ar fi ideea Sfarsitului.