"Ochii nostri nu sunt facuti pentru dispret"

"Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre."

N.Steinhardt

continuarea aici

esenţa stă în dăruire, în ieşirea din sine..

"A-l iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi nu-i de ajuns, căci poţi fi ursuz, acru, morocănos şi aspru şi să nu te iubeşti nici pe tine însuţi. (Ori să fii un fanatic şi să crezi că binele se propovăduieşte cu bâta şi cu închisoarea ori să-ţi închipui că din moment ce ţi-ai pus pe umeri o manta neagră şi te uiţi crunt la oameni ai devenit creştin.)

Trebuie să-l iubim pe aproapele nostru aşa cum spune Domnul la Ioan 13,34: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi unul pe altul să vă iubiţi“.

Poruncă aşadar nouă pentru că iudaismul cunoştea preceptul iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi, dar creştinismul ne cere mai mult şi are în vedere tocmai posibilitatea unor firi posace şi oţărâte care nici pe ele însele nu se iubesc. Iar Domnul cum şi-a dovedit iubirea? Urcându-se pe cruce pentru alţii.

Vasăzică esenţa stă în dăruire, în ieşirea din sine, nu cu trupul astral, cum spun spiritiştii, ci printr-un efort al voinţei nimicitoare de egolatrie."

din Jurnalul fericirii – Manuscrisul de la Rohia, de Nicolae Steinhardt, Mănăstirea Rohia – Polirom, 2012, pag. 198-199

continuarea aici