"A-l iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi nu-i de ajuns, căci poţi fi ursuz, acru, morocănos şi aspru şi să nu te iubeşti nici pe tine însuţi. (Ori să fii un fanatic şi să crezi că binele se propovăduieşte cu bâta şi cu închisoarea ori să-ţi închipui că din moment ce ţi-ai pus pe umeri o manta neagră şi te uiţi crunt la oameni ai devenit creştin.)
Trebuie să-l iubim pe aproapele nostru aşa cum spune Domnul la Ioan 13,34: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi unul pe altul să vă iubiţi“.
Poruncă aşadar nouă pentru că iudaismul cunoştea preceptul iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi, dar creştinismul ne cere mai mult şi are în vedere tocmai posibilitatea unor firi posace şi oţărâte care nici pe ele însele nu se iubesc. Iar Domnul cum şi-a dovedit iubirea? Urcându-se pe cruce pentru alţii.
Vasăzică esenţa stă în dăruire, în ieşirea din sine, nu cu trupul astral, cum spun spiritiştii, ci printr-un efort al voinţei nimicitoare de egolatrie."
din Jurnalul fericirii – Manuscrisul de la Rohia, de Nicolae Steinhardt, Mănăstirea Rohia – Polirom, 2012, pag. 198-199
continuarea aici
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu