Rasfoiam acum cateva zile o carte buna pe care v-o recomand si voua cu mult drag "
Vorbeste-mi...am atatea sa-ti spun"- J. Salome.Am regasit printre randurile citite multe ipostaze ale vietii noatre cotidinene, aparent perfecte as putea spune.De cele mai multe ori cand actionam ne gandim la propria persoana, nicidecum la cel de langa noi, nu ne gandim la nevoile lui sau la asteptari.
Voi da un exemplu pentru a ma face mai inteleasa:stateam impreuna cu "my best friend" si vorbeam d'ale noastre, ii povesteam o intamplare si in acel moment simteam nevoia de sustinere din partea ei, sustinere pe care am primit-o, nimic de zis; numai ca ea, atunci, avea nevoie si de sprijunul meu,sprijin pe care i l-am oferit,numai ca eu ramasesem blocata doar la problema mea.Vreau sa precizez ca oricat de solidari parem unii fata de ceilalti tot egoisti ramanem( eu nu cred in altruism, pentru ca nu exista, iar cei care cred ca acesta ar exista, este de fapt o forma de egoism ce imbraca un vesmant de"
zana buna", nimic mai mult); poate pare dur ceea ce am spus, dar este foarte adevarat; iar la o mica autoanaliza va veti convinge.Pentru a va ajuta putin va sfatuiesc sa va intrebati de ce dati bani cersetorilor, atunci cand o faceti, de ce cedati locul unei persoane mai in varsta in autobuz...Aici veti gasi imediat raspunsul:pentru ca asa am fost invatati, dar vin cu urmatoarea intrevare:si toate aceste invataminte, de unde isi au izvorul?
Aud peste tot sloganul "comunicarea este foarte importanta", DA, intr-adevar, numai ca trebuie sa si stim sa facem acest
Act Sacru intr-o maniera cat se poate de buna si satisfacatoare pentru amblele parti ale dialogului;aici se afla miezul problemei.Putem vorbi cu cineva, dar numai sa ne plangem, sa ne lamentam, vorbind numai de problemele personale, punandu-ne propriul EU in faimoasa ipostaza de
VICTIMA, in care multi dintre noi ne place sa ramanem.Dupa parerea mea comunicarea ar trebui sa fie activa, cei poli ai conversatiei sa interactioneze in mod constructiv pentru amblele parti, si nu una sa fie favorizata, iar cealalta sa fie pasiva si...frustrata.
Noi, oamenii suntem niste fiinte complexe si cam parsive, mai mult sau mai putin, si ma refer aici la faptul ca, reusim sa ne satisfacem nevoile mai mult sau mai putin in conformitate si cu nevoile celorlalti.Daca simtim ca ar fi momentul oportun pentru a atrage atentia asupra noastra vom face tot posibilul pentru a obtine acest lucru, si vom folosi tot felul de "sireslicuri" pentru a castiga in aceasta competitie:cine iese invingator din batalia pentru a comunica nociv?
Spuneam mai sus ca una dintre parti ramane frustrata, de ce? pentru ca acesta este pasiva in conversatie, si-si reprima toate dorintele pentru a face o impresie buna celui din fata sa ascultandu-l 100% implicat in conversatie.Numai persoanele care se cunosc foarte bine pot sesiza toate aceste realitati,toate aspecte aspecte ale unei conversatii....Cel mai bun exemplu ar fi urmatorul:2 prieteni se intalnesc la o cafea, unul a avut o zi minunata, este un vulcan in plina activitate, radiaza de fericire, iar celalalt, este deprimat.Stau si ma intreb cata empatie va exista intre cei 2?
Un alt aspect nociv al unei conversatii:intr-un cuplu cei 2 ajung sa-si "coloreze" si sa-si "imbolnaveasca" relatia cu lucrurile care se intampla pe la serviciu...(se spune ca trebuie sa fii iubit/(a), si prieten/(a) si sora/frate, parinte pentru celalalt, dar cateodata sau de cele mai multe ori este doar o relatie plina de compromisuri care nu face altceva decat sa te "devoreze" in interior) si uite asa se mai diminueaza "la flame de l'amour" putin cate putin.
Sau...intr-o conversatie foarte intersanta cu o persoana, aceasta ajunge sa spuna ceva aparent banal dar care pentru tine rezoneaza puternic si trezeste in tine multe alte lucruri si astfel te-ai pierdut in gandurile tale nebune de zi cu zi, de care incerci sa fugi, dar pana la urma tot la ele te intorci, pentru ca este aproape imposibil sa ai control asupra mintii tale, ea zburda si zburda necontenit...
Sau...
(to be continued)
