Un strop de diversitate in ...'Initiere'

Calatoria mea Initiatica

Mi-am terminat practica pedagogica si ma gandesc cu nostalgie la zilele in care ma trezeam de dimineata si alergam cu disperare sa prind metroul sa ajung la timp la scoala. Racoarea diminetii ma trezea, ma pregatea parca sa fiu un MODEL pentru cei mici (cls. a II-a) . A fost o experienta inedita...am avut mult mai multe emotii decat ei, sau mai bine zis eu emotii si ei curiozitate, niste mici suflete ce asteptau cu nerabdare sa fie hranite cu informatie transpusa in jocuri creative...Cand le-am predat Linia de dialog, am simtit ca sunt un mic Dumnezeu pentru ei...faceau ce ziceam eu...m-au fascinat cu inteligenta lor sclipitoare...

Am simtit ca trebuie sa fiu flexibila, sa-i iubesc, sa ma joc cu ei, dar sa-mi pastrez totusi doza de autoritate, caci altfel de unde educatie, in adevaratul sens al cuvantului ... Rabdare ... Disponibilitate ...

Am descoperit ca imi place sa vorbesc in public, sa fiu persoana care este isi poate pune pecetea, cumva, pe drumul unui omulet...

Imi amintesc de cadrele mele didactice,de persoanele carora le-am dat credit, pe care le-am avut in fata in diferitele situatii ( ps. sunt in an terminal la facultate, si m-a cuprins melancolia putin...) incepand cu gradinita si pana in prezent...fiecare a ramas in amintirea mea ca o figura aproape perfecta, reprezentand un model de urmat...un mentor, un maestru spiritual as putea spune, pentru ca, dincolo de informatia strict stiintifica care trebuie transmisa la clasa, mai exista si o comunicare non-verbala, atitudinala, acele vorbe de duh care profesorii ni le spun, ni le spun in ideea ca la un moment dat in viata, se va produce iluminarea si vom intelege mesajul...astfel un profesor ramane viu...si unele lucruri se pot transmite de la o generatie la alta...este de-a dreptul minunat...

Sincer...pot spune ca ii inteleg pe cei care mi-au fost dascali, chiar daca ne puneau note mici, ne amenintau cu lucrari de control, ei si-au facut datoria de a face din noi Oameni, ne-au educat...au avut rabdare cu noi, au avut rabdare cu mine, au accepatat stilul meu de invatare, sau de raspuns, sau de activitate la ore, care poate e diferit intr-un fel sau altul de stilul altui elev...

Am foarte putine poze cu mentorii mei, si de asemeni nici nu ma uit la ele decat foarte rar, imi place sa-i pastrez in suflet asa cum i-am vazut ultima data...imi place sa cred ca sunt o parte din mine, si vor continua sa fie, pentru ca unele lucruri care le-am invatat de la ei, vor merge mai departe...

Va multumesc...Va imbratisez cu drag...