Povestea devenirii 13/14

  Detalii aici

... sau cum sa cresti intr-un an cati altii intr-o viata

Despre Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana

In aceasta saptamana (2-8.04.2012) ma voi dedica lucrului autocontrolului si al rabdarii. Saptamana trecuta am facut pauza pentru ca am avut multe alte lucruri de rezolvat insa voi incerca sa-mi gaesc timp sa duc la indeplinire acest proces frumos. Aceste doua teme ar putea fi considera ca doua chei ce ma juta sa fac curat in incaperi ”mucegaite” generatii la rand.

13. Autocontrolul

Dacă un lac este făcut să se scurgă prin prea multe pâraie, seacă în curând. La fel, dacă energiile din inima unui om se împart în nenumărate torente de dorinţe, omul este secat, în cele din urmă, de însăşi puterea de a simţi. 

Sătul de plăceri, devine uscat, blazat şi indiferent până şi la cele mai mari minuni. Senzualul îşi imaginează că, renunţând la plăceri, ar renunţa la fericire. Dar, de fapt, cu cât omul îşi înfrânează mai mult simţurile şi învaţă să trăiască împăcat cu eul său interior, cu atât mai mult descoperă că străluceşte de fericire, sănătate şi de o senzaţie radioasă de libertate şi bine.

Afirmaţie

Sunt puternic prin mine. Sunt întreg cu eul meu. Bucuria şi perfecţiunea universului aşteaptă să fie descoperite în însăşi fiinţa mea lăuntrică!

Rugăciune

Nu tânjesc după nimic din ce-mi poate oferi lumea, Doamne, Dumnezeule. Tu, Infinită Perfecţiune, fă-mă una cu Tine!

14. Răbdarea

“Răbdarea”, după cum bine s-a spus, “este calea cea mai scurtă până la Dumnezeu”. Pentru a-ţi armoniza inima cu ritmurile Eternităţii, trebuie ca, mai întâi, să te armonizezi la ritmurile prelungi ale vieţii. Nu trebuie să-i permiţi minţii tale să se lase absorbită de micile încreţituri de la suprafaţa mării.

 Răbdarea înseamnă, de asemenea, adaptarea la orice este viaţa, în loc să-ţi doreşti să fie cu totul altceva. Răbdarea este o condiţie obligatorie pentru orice fel de succes. Pentru că, atunci când avem de-a face cu lucrurile aşa cum sunt ele, le putem schimba în orice altceva am vrea noi să fie.

Afirmaţie

Nu sunt nici o încreţitură pe suprafaţa mării şi încă nici un val la ţărm; sunt vasta adâncime a oceanului, neatinsă de furtunile puternice de la suprafaţă, neatinsă de vreo schimbare superficială.

Rugăciune

Îndelung Te-am chemat, Doamne, Dumnezeule, dar Tu nu mi-ai răspuns. Cât amar de vreme mi-ai îndurat nestatornicia! În viaţa aceasta, o Doamne, şi toată eternitatea, de va trebui, Te voi chema mereu!

• Tema 12 - Sanatatea - Cum a fost saptamana trecuta?

Nu mai sunt atat de constiincioasa ca la inceput si nici nu mai am atat de mult timp de investit insa continuu sa  merg pe acest drum. Am curaj si dorinta de schimbare, am perseverenta si daruire. Am multe motive, din cotidian luate, sa pasesc in aceasta directie, cu capul sus si cu cat mai putine regrete.

Sanatatea este un punct important, daca eu aleg sa gandesc pozitiv, sa-mi canalizez energia catre reusita, dragoste, lumina, iertare si plecarea capului in fata celuilalt, aleg de fapt, bucuria si traiul in libertate si astfel traiesc zi de zi in curatenie si cu o stare de bine. 

Ar mai putea si amintit si aspectul vinderii interioare, dar primit din generatie in generatie.

Un verset pe saptamana 13/14 din 52

                                             Detalii aici 

Despre falsa evlavie.

„Tatal, Care vede intru ascuns, iti va rasplati la aratare" (Matei 6, 18). 

 Dumnezeu se straduieste necontenit sa indeparteze privirea si inima noastra de lumea pacatului si sa le indrepte spre cer iar, noi, in schimb, aducem pe pamant lucruri ce se cuvin facute in numele lui Dumnezeu, intinandu-le din cauza trufiei, facandu-le in vazul lumii, pentru a obtine slava de la oameni. Milostenii, rugaciuni, post facute in mod formal, cu fatarnicie, pentru a ne slavi cu slava pamanteasca. Dar Dumnezeu vede in adancul sufletului fiecaruia, le vede pe cele ascunse, vede pacatele ascunse, vede rugaciunea neputincioasa, vede postul cel dinlauntru al inimilor noastre, ne cunoaste „in taina" si, daca vom depasi evlavia de fatada, El ne va raspunde si ni Se va descoperi tot in taina. 

„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008

- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 17 februarie 2012

Vei trai cu adevarat cand iti vei pune viata la dispozitia Celui care ti-a dat-o.

 „Astfel am urat viata; caci fapta savarsita sub soare mi-a fost rautate asupra-mi" (Ecclesiastul 2, 17).

 Nu exista om care sa nu fi cedat ispitei de a repeta aceste cuvinte, intrebandu-se daca merita sa traiasca si pentru ce anume. Pentru a se tot invarti in aceasta valtoare a ispitei si a pacatului, pentru a-si adauga suspinul la o lume aflata in vesnica suferinta ? Unii poate ca si-au dat seama cat de neadevarate sunt aceste cuvinte, caci toate murdariile si ticalosiile care se intampla au rolul de a ne creea o repulsie fata de lume, desi crestinul nu trebuie sa urasca viata. Desi viata poate fi uneori imperfecta, sumbra sau cruda, ea trebuie iubita ca fiind supremul dar de la Dumnezeu. Un dar din care fiecare poate invata „lectia vietii": aceea ca viata este „arena" in care suntem chemati sa luptam pentru bine, impotriva raului, un camp de lupta pe care poti lupta pentru Hristos si impotriva pacatului. Se cuvine deci sa nu irosim viata, sa nu blestemam ceea ce Dumnezeu a binecuvantat, sa tragem folos din ea, sa-I intoarcem Creatorului darul pe care ni l-a dat. A iubi viata inseamna nu sa cautam in ea ceea ce ar putea ea sa ne dea, ci sa ne gandim la ceea ce am putea noi sa-i oferim. A ne iubi viata nu inseamna sa o iubim la modul egoist, ci de dragul lui Dumnezeu, gandindu-ne la ce folos am putea aduce prin ea altora.

„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008

- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului - 18 februarie 2012

L.E. Aceeasi intrebare De ce? poate fi indreptata si catre multele aspecte problematice de care ne tot plangem. Mergand pe strada, adesea prind din zbor cateva bucati de cuvinte, nu-mi sunt necesare propozitiile, nu am nevoie de intreg (momentan). Daca NE-AM SATURAT de ce vedem, auzim hai sa nu ne mai indreptam privirea catre probleme si sa incetam sa ne mai lamentam atat de mult ci sa ne trezim dis de dimineata si, cu speranta, recunostinta pentru sanatate (de exemplu), sa pornim la munca cu capul sus, si nu sa ne taram picioarele abia odihnite in patul curat si cald si sa nu ne mai topim usor usor de lene. Pana de curand nu am stiut ce inseamna munca, placerea, satisfactia obtinuta din munca; nu am stiut ca desi obosita, pot fi foarte fericita. Am facut studii superioare insa muncesc pamantul cu o iubire aproape asemanatoare cu cea a bunicilor mei, sigura diferenta este ca desi in familie nu se practica recunostinta pentru glie, azi, prin multa suferinta, am invatat ca este o adevarata minune si poate vindeca multe rani. 

Mereu atenta la detalii, observ cum copiii ”realizati” vin sa-si mai ajute parintii si daca se murdaresc putin de pamant/noroi isi freaca doua,trei degete si vezi in limbajul trupului lor scarba, greata, neplacerea cauzata de murdarie, de acea ”crema” de culoare aramie, care odata, ne-a hranit. Azi ne hranesc supermarket-urile iar toate produsele cumparate sunt ambalate si cat mai curate, sa nu cumva sa se intample ceva, sa luam vreun virus ceva. Ne spalam pe maini, ne spalam hainele, dezinfectam prin casa si uitam ca in trecut oamenii nu aveau apa in casa, puneau apa poate in galeata din care bea calul (am auzit si eu ca ar fi cel mai curat animal). Tot acesti domni si doamne, mai sus ajunsi, mergeau odinioara cu placere ”la tara” la bunici. Atunci nu le mai pasa, erau fericiti si bucurosi. Azi insa, lucrurile stau cu totul altfel. 

Dupa ce am plecat si eu la Bucuresti, la fel am procedat pana cand a avut grija viata de mine sa-mi reaminteasca de lucrurile cu adevarat importante. La Buzau, unde ma aflu acum pentru o scurta vacanta, locuiesc la curte, in oras, in cartierul ”minunat”. Da stiu, sunt inca rautacioasa insa nu ma pot abtine. Am intalnit multe persoane care imi mentionau cu mare atentie, precizie, vigilenta locul de unde proveneau: e o rusine ca vii ”de la tara”, e o mandrie ca esti ”de la oras”? Taranii nu merita, nu au valoare? Boierii sunt singurii care conteaza? Si eu ca si multi altii poate, nutresc sentimente demne de plecat capul insa ce putem concluziona de aici. De ce vrem sa ajungem mai sus, de ce vrem sa plecam de la tara, de ce satul a devenit un motiv de rusine? 

Eu nu locuiesc la sat insa cartierul de la periferia Buzaului nu prezinta o atmosfera foarte diferita fata de cea de la sate. Mentalitati asemanatoare, obiceiuri si traditii ”din batrani”. Eu am aflat in cele din urma adevarul, de ce imi este rusine sa spun si altora de unde vin dar ce se intampla cu ceilati pe care ii simti, ii ”detectiezi” ca si ei sunt ca si tine? Am stat mult cu mine si am investigat. Imi pare rau ca am gandit si simtit asta, acum ma pot bucura si zambi iar pentru ca am inteles DE CE. 

Ce putem face pentru ca traditia sa ramana in pozitia verticala bine meritata si sa-si recapete statului pierdut in negura vremurilor actuale. Muncim ore in sir la serviciu iar de copilasii nostri au grija doamne in varsta; micutii au nevoie de o mangaiere calda a mamei mereu zambitoare si de un pupic (dat pe furis) de tatal obosit. Lipsurile emotionale nu pot fi acoperite de cadorui materiale. Se poate ajunge la nivelul in care copilul desi simte nevoia de a primi dragoste cere mai multe lucruri materiale, macar atat sa primeasca si el. Asa i s-a explicat lui dragostea, asa i s-a aratat lui afectiunea in familie. Am auzit multi parinti care locuiesc in apartamente ca odraslele lor dragi nu se descurca singuri, nu pot infaptui activitati destul de simple. Sportul , activitatea in aer liber, mai multe ore petrecute in parc, mai multa miscare, mai multa responsabilizare (sa mearga si pe jos nu doar cu masina, sa cumpere si copilul cateva produse de care are nevoie de exemplu, sa ajute la treburile din casa - dar cum sa ajute copilul la treburi daca parintii au menajera).

Desi acest post e cam haotic, sper ca nu am pierdut vremea degeaba.

Cu dragoste, despre bisericutele istorice ale Bucurestiului

”Nu stiu cum se explica, dar invatam prea putin din erorile si pacatele trecutului. Ridicam biserici mari si faloase. Cu eforturi uriase, greu de imaginat intr-o perioada de criza si stramtoare, inaltam nu biserici, ci adevarate catedrale judetene, ansambluri ecleziastice impozante, mari si incapatoare cat un aeroport international, in vreme ce bisericutele istorice, mici si smerite, se prabusesc sub indiferenta noastra, grea si vinovata. De ce cautam comori si locuri sfinte tocmai la capatul pamantului, in Athos, Ierusalim sau Meteore, cand bogatia e chiar langa noi, la cateva statii de tramvai. Degeaba asteptam raspuns. In lume, unii cheltuiesc bani sa cumpere biserici si monumente, statui si ziduri de incinta. Isi cumpara propria lor istorie, in timp ce noi - bogati saraci cum suntem - risipim avutul mostenit de la parinti, cu zambetul pe buze. Prin tot ce facem, aratam ca nu ne pasa si lasam totul la voia intamplarii, acceptand senini gigantice planuiri de catedrale, fara ca cineva sa observe si sa protesteze ca, pe vechiul loc al manastirii Vacaresti, s-a ridicat deja un Mall imens si stralucitor, ca un sfidator templu pagan inchinat lacomiei, muschiuletului de vita si tigailor la promotie.”

Continuarea articolului, aici