"Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit."
Parintele Porfirie
"Copiii sunt genii neînţelese şi iau lumea în stăpânire cu energie supraomenească. Mame entuziasmate. Copilăria nu este o întrecere pentru a vedea cine ştie mai bine să citească, să socotească, să scrie. Copilăria este o mică fereastră în timp pentru a învăţa şi a modela mintea fiecărui copil, în ritmul său. Mai mult decât de cadouri, copiii au nevoie de prezenţa părinţilor. Reală şi dedicată. Să cheltui timp cu copilul tău este mult mai important decât să cheltui bani pentru el. Ne preocupă atât de mult cine va fi copilul nostru mâine, încât uităm că el este deja cineva astăzi. Lumea, acest mozaic de toamnă decantează valorile. Uităm să ne mai jucăm din când în când. O educaţie plină de anxietate, alcătuită pe o „bucurie tremurândă”, care tremură pentru viaţa şi sănătatea copilului, face diferenţa între copilul unic şi copilul pereche. În mod sistematic ne desenăm copilul ipohondru sau, mai actual, inaniţia sau idiosincrazia ne dau griji noi. Cu orice prilej este luată temperatura, este chemat medicul, copilul este avertizat să nu se înfierbânte, să nu răcească, să nu mănânce cutare sau cutare lucru, să nu se joace acolo sau cu acela ca să nu ia microbi etc. Reacţii. Oameni asociali şi egoişti, răutăcioşi, ridicând din colţul gurii sau din sprânceană la orice senzor nedorit. Copilărie furată. Precoce, prematur, maiestatea sa copilul îşi caută primăvara mereu, mereu."
Sarbatoarea despre care vorbeam ieri, articolul iesit in cale azi, joaca cu animalutele, ultimele zile insorite dar foarte reci, ideea mamei de a face o bucurie unei copile oferindu-i computerul nostru de care nu se mai atinge nimeni, croseta mea magica care nu mai sta deloc, mirosul de tamaie, toate mi-au adus aminte de copilarie, de blandetea cu care eram inconjurata, de unele lacrimi irosite pentru nedreptatea devenita sfetnic de nadejde. Copilul din mine inca judeca, acuza, asteapta...s-a desteptat in zorii acelei zile de vara...este bine acum, invata sa mearga inainte singur, cu capul sus si fruntea senina, invata sa transforme reprosul intr-un multumesc blajin. Ce minune! Ce bucurie!
Copilului din mine ii place sa se bucure, sa se joace, sa rada, sa daruiasca, sa se plimbe, sa pregatesca surprize, sa tina un jurnal, sa scrie biletele pe care sa le ascunda printre lucrurile celor dragi iar acestia sa le gaseasca dupa o vreme. Ii place sa mearga cu bicicleta si sa descopere noi locuri. Ii place sa se ascunda de lume si sa se cuibareasca bine pentru a citi.
Copilului din mine ii este dor de parintii lui, de gingasia momentelor impreuna, de glumele in familie si de sosirea parintilor de la vreo nunta cu prajiturile luate de pe masa si puse in servetel.
Copilului din mine ii este greu sa uite nedreptatile care i s-au facut, ii este greu sa ierte ca mama i-a promis o iesire si nu s-a tinut de cuvant, ii este greu sa accepte ca unul dintre parinti a plecat cu ingerii si pe el l-a lasat singur. Copilului din mine ii este teama ca va ramane intr-o zi singur si nu stie cum va trece din nou printr-o asemenea incercare.
Copilului din mine ii este mai bine acum!
