RSS

joi, 3 noiembrie 2011

Rabindranath Tagore (1861 - 1941)


"Când bucuriile mărunte ale vieții cotidiene nu te mai satisfac și când dobândeşti libertatea sufletească pe calea suferinței, numai atunci înțelegi că există şi un spirit în tine şi că el se distinge cu totul de toate celelalte lucruri lumeşti.”
Rabindranath Tagore – ”Scrisori rupte”, Editura Cununi de Stele


Nu-ti este tie harazit

nu-ti este tie harazit
sa faci bobocul verde sa-nfloreasca.
oricat l-ai scutura si l-ai lovi
nu-i in puterile tale
sa-l faci sa dea petale.
atingerea-ti murdara-l pangari.
ii smulgi petalele, si i le spulberi
farame le strivesti in pulberi.
ah ! nu-ti este tie harazit
sa faci bobocul verde sa-nfloreasca
cel care poate sa-l deschida
o face-atat de simplu !
i-arunca o privire pe sub gene
si mustul vietii se porneste-n vene.
la suflul asta floarea-si scoate
aripile la vant, vaslind din toate.
culori s-aprind ca dorul inimii curate
si o mireasa isi destaina
dulcea-i taina.
cel care poate sa-l deschida
o face atat de simplu.


In continuare Ofranda Lirica, unul dintre cele mai cunoscute poemele ale sale (1913). 

IV 
"Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare. Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul  care  deşteapta lumina  minţii-nsufletul meu. Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai locaşul Tău în cel mai ascuns altar alinimii mele. Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dătărie să lucrez."
VIII
"Copilul ce se înveşmânta cu mantie de prinţ şi poartă la gât lanţuri aurite pierde toată plăcerea  jocului;  la  orice  pas se-mpiedică-n podoabă. De teama c-o va rupe sau c-o va prăfui se ţine departe de lume şi nu cutează nici să se bucure.De ce să fie-ntemniţat  în lux? Oare nu-l dezbraci aşa de dreptul de-a intra în marea sărbătoare a vieţii omeneşti?"

XI
"Aruncă mătăniile, lasă cântecul şi psalmii tăi! Pe cine crezi tu că slăveşti în ungherul unui templu-nchis? Deschide ochii şi vezi că Dumnezeu nu e acolo! El  e  acolo  unde  plugarul  lucrează pământul aspru  şi  pe  şantierul  unde trudeşte pietrarul. Este cu ei pe soare şi pefurtună,  veşmântul  Lui  e  plin de  praf. Leapădă mantia cucernică, coboară-n praf ca El! Libertatea?  Unde  crezi  tu că  afli libertatea? Stăpânul nostru n-a împovărat făptura  Lui.  El  s-a legat  de  noi pentru totdeauna. Ieşi din cugetările tale şi lasă florile şi tămâierile! Veşmintele tale se rup şi şi se pătează şi ce-ţi este? Du-te să te uneşti cu El şi ţine-te de El, în truda şi-n sudoareafrunţii tale!"
XXXV
"Acolo unde sufletul nu ştie teama şi unde capul se înalţă, 
Acolo unde cunoştinţa e nemărginită,
Acolo unde lumea nu e împărţită între ziduri,
Acolo unde cuvintele suflă adâncimi ale curăţiei,
Acolo unde avântul neostenit îşi tinde braţele către desăvârşire,
Acolo unde lumina înţelepciunii nu s-a rătăcit în pustiul întunecat al obişnuinţei,
Acolo unde sufletul călăuzit de Tine se-avântă-n lărgire  continuă-a  gândirii  şifaptei,
In  acest paradis  de  libertate,  Tată, îngăduie să se deştepte patria mea!"
XXXVI
"Aşa.mă rog Ţie, Doamne: bate din rădăcină lepra inimii mele!
Dă-mi  puterea  să-mi port  uşor necazurile şi bucuriile,
Dă-mi puterea să-mi port dragosteabogată în slujiri,
Dă-mi puterea să nu mă lepăd de celsărac  şi  să  nu plec genunchiul în faţa puterii neruşinate,
Dă-mi  puterea  să-mi  înalţ  sufletulpeste nălucile acestei lumi,
Şi  dă-mi  puterea  să-mi  supun  cu dragoste puterea mea voinţei Tale!"
LVI II
"Toate  ţipetele  de  bucurie  să  se împlinească-n cântul meu suprem:
Bucuria  care  face pământul  să-şi reverse  nestăpânitul  belşug  de iarbă;
bucuria care face să danseze în lumea întreagă viaţa şi moartea îngemănate;
bucuria care grăbeşte furtuna, şi atunci un zâmbet deşteaptă şi înăbuşă orice viaţă;  
bucuria  care odihneşte  potolită printre lacrimi în cupa roşie a lotusului -durere;
şi, în sfârşit, bucuria care aruncă în praf tot ce are şi nu ştie ce face."
LXXXIV
"Fiorul despărţirii se revarsă peste lumeşi  naşte  chipuri fără  număr  pe  cerul nesfârşit. Tristeţea despărţirii contemplă în tăcere toată noaptea, din stea în stea, şi  deşteaptă  o liră  printre  frunzele surâzând în întunecimea ploioasă a lui Iulie. Această năvalnică  frământare  se îndeseşte în doruri şi iubiri, în suferinţele şi bucuriile din    casele oamenilor şi, din inima mea de poet, ţâşneşte ea mereu şi curge şiroind în cântece."
XCV
"N-am priceput nimic, când am trecut pragul acestei vieţi. Care a fost puterea care m-a făcut să înfloresc  în această  taină,  cum  se deschide  floarea  la miezul  nopţii  înpădure? In dimineaţa  când ochii  mei  s-au  deschis în lumină,  am simţit îndată că nu eram străin pe acest pământ şi că, sub chipul  mamei  mele,  mă  îmbrăţişa Necunoscutul fără chip şi nume.Aşa îmi va apare la moarte acelaşi Necunoscut, ca şi cum L-aş fi cunoscut totdeauna. Şi, pentru că iubesc această viaţă, ştiu că voi iubi moartea tot aşa de mult."
 Iata aici si cateva citate.


0 comentarii: