"Când bucuriile mărunte ale vieții cotidiene nu te mai satisfac și când dobândeşti libertatea sufletească pe calea suferinței, numai atunci înțelegi că există şi un spirit în tine şi că el se distinge cu totul de toate celelalte lucruri lumeşti.”
Nu-ti este tie harazit
nu-ti este tie harazit
sa faci bobocul verde sa-nfloreasca.
oricat l-ai scutura si l-ai lovi
nu-i in puterile tale
sa-l faci sa dea petale.
atingerea-ti murdara-l pangari.
ii smulgi petalele, si i le spulberi
farame le strivesti in pulberi.
ah ! nu-ti este tie harazit
sa faci bobocul verde sa-nfloreasca
cel care poate sa-l deschida
o face-atat de simplu !
i-arunca o privire pe sub gene
si mustul vietii se porneste-n vene.
la suflul asta floarea-si scoate
aripile la vant, vaslind din toate.
culori s-aprind ca dorul inimii curate
si o mireasa isi destaina
dulcea-i taina.
cel care poate sa-l deschida
o face atat de simplu.
In continuare Ofranda Lirica, unul dintre cele mai cunoscute poemele ale sale (1913).
IV
"Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare. Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteapta lumina minţii-nsufletul meu. Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai locaşul Tău în cel mai ascuns altar alinimii mele. Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dătărie să lucrez."
VIII
"Copilul ce se înveşmânta cu mantie de prinţ şi poartă la gât lanţuri aurite pierde toată plăcerea jocului; la orice pas se-mpiedică-n podoabă. De teama c-o va rupe sau c-o va prăfui se ţine departe de lume şi nu cutează nici să se bucure.De ce să fie-ntemniţat în lux? Oare nu-l dezbraci aşa de dreptul de-a intra în marea sărbătoare a vieţii omeneşti?"
XI
"Aruncă mătăniile, lasă cântecul şi psalmii tăi! Pe cine crezi tu că slăveşti în ungherul unui templu-nchis? Deschide ochii şi vezi că Dumnezeu nu e acolo! El e acolo unde plugarul lucrează pământul aspru şi pe şantierul unde trudeşte pietrarul. Este cu ei pe soare şi pefurtună, veşmântul Lui e plin de praf. Leapădă mantia cucernică, coboară-n praf ca El! Libertatea? Unde crezi tu că afli libertatea? Stăpânul nostru n-a împovărat făptura Lui. El s-a legat de noi pentru totdeauna. Ieşi din cugetările tale şi lasă florile şi tămâierile! Veşmintele tale se rup şi şi se pătează şi ce-ţi este? Du-te să te uneşti cu El şi ţine-te de El, în truda şi-n sudoareafrunţii tale!"
XXXV
"Acolo unde sufletul nu ştie teama şi unde capul se înalţă,
Acolo unde cunoştinţa e nemărginită,
Acolo unde lumea nu e împărţită între ziduri,
Acolo unde cuvintele suflă adâncimi ale curăţiei,
Acolo unde avântul neostenit îşi tinde braţele către desăvârşire,
Acolo unde lumina înţelepciunii nu s-a rătăcit în pustiul întunecat al obişnuinţei,
Acolo unde sufletul călăuzit de Tine se-avântă-n lărgire continuă-a gândirii şifaptei,
In acest paradis de libertate, Tată, îngăduie să se deştepte patria mea!"
XXXVI
"Aşa.mă rog Ţie, Doamne: bate din rădăcină lepra inimii mele!
Dă-mi puterea să-mi port uşor necazurile şi bucuriile,
Dă-mi puterea să-mi port dragosteabogată în slujiri,
Dă-mi puterea să nu mă lepăd de celsărac şi să nu plec genunchiul în faţa puterii neruşinate,
Dă-mi puterea să-mi înalţ sufletulpeste nălucile acestei lumi,
Şi dă-mi puterea să-mi supun cu dragoste puterea mea voinţei Tale!"
LVI II
"Toate ţipetele de bucurie să se împlinească-n cântul meu suprem:
Bucuria care face pământul să-şi reverse nestăpânitul belşug de iarbă;
bucuria care face să danseze în lumea întreagă viaţa şi moartea îngemănate;
bucuria care grăbeşte furtuna, şi atunci un zâmbet deşteaptă şi înăbuşă orice viaţă;
bucuria care odihneşte potolită printre lacrimi în cupa roşie a lotusului -durere;
şi, în sfârşit, bucuria care aruncă în praf tot ce are şi nu ştie ce face."
LXXXIV
"Fiorul despărţirii se revarsă peste lumeşi naşte chipuri fără număr pe cerul nesfârşit. Tristeţea despărţirii contemplă în tăcere toată noaptea, din stea în stea, şi deşteaptă o liră printre frunzele surâzând în întunecimea ploioasă a lui Iulie. Această năvalnică frământare se îndeseşte în doruri şi iubiri, în suferinţele şi bucuriile din casele oamenilor şi, din inima mea de poet, ţâşneşte ea mereu şi curge şiroind în cântece."
XCV
"N-am priceput nimic, când am trecut pragul acestei vieţi. Care a fost puterea care m-a făcut să înfloresc în această taină, cum se deschide floarea la miezul nopţii înpădure? In dimineaţa când ochii mei s-au deschis în lumină, am simţit îndată că nu eram străin pe acest pământ şi că, sub chipul mamei mele, mă îmbrăţişa Necunoscutul fără chip şi nume.Aşa îmi va apare la moarte acelaşi
Necunoscut, ca şi cum L-aş fi cunoscut totdeauna. Şi, pentru că iubesc această
viaţă, ştiu că voi iubi moartea tot aşa de mult."
Iata aici si cateva citate.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu