Un mic dar !

Tara mea, Romanie draga...,

....sunt si eu o parte din tine....

Aceasta scrisoare vine de departe, aceasta scrisoare va strabate mai bine de 1600km; aceasta scrisoare va ajunge la tine in ciuda faptului ca de cele mai multe ori scrisorile din afara nu ajung in tara sau cele din tara sunt trimise catre destinatai deja desfacute.

Sper ca aceste randuri sa te gaseasca mai bine, mai linistita, mai impacata si poate mai senina...Eu am multe de povestit, de impartasit insa mi-ar face mai multa placere sa mai aflu din taina ta, din cutiile din poduri prafuite, murmurul izvoarelor de la munte; ce mai zic batranii? gospodariile sunt pregatite de iarna? animalele vor trece acestei ierni? granele din hambare? care-i pulsul pietelor din orase, al targurilor de la sate? a fost o toamna bogata? au oamenii camarile pregatite de iarna sau inca "mai merge" asa? cum iti este? te supara ceva? ce ai pe suflet, ce te apasa?

Te rog linisteste-te, nu mai inghite in sec si spune-mi asa cu lacrimi fierbinti ce anume te raneste atat de tare din ceea ce facem; poate asa va fi mai clar pentru majoritatea si poate se vor infiripa, poate se vor tese noptile comportamente noi, mai bune, idei mai sanatoase, mai frumoase, se vor spala sufletele suferinde si o data cu rasaritul soarelui se vor ridica inimile purificate...Nu ezita, nu mai fi ingaduitoare si permisiva, urla de durere ca te ineci in gunoaie; urla de frig ca nu mai ai padurile-ti dragi care sa te acopere, sa te imbrace de frigul aprig al iernii; minunatele tale paduri care vara obisnuiau sa te mangaie cu freamatul lor delicat, sa te racoreasca putin in zilele toride. Vorbeste-le oamenilor , indruma-i ca o mama iubitoare si duioasa, sopteste-le cu drag cum sa-ti aranjeze frumos gradina; intre proprietati sa lase gard viu, sa se apuce urgent de impadurit ca nepotii nostri vor duce dorul focului din soba; sa stranga gunoaiele si sa nu mai arunce altele in loc, ne vom afunda in putregai curand si doar focul este purificator.

Ah, tara mea iubita, sunt si eu o dezertoare...Cu parere de rau ma inclin pana la pamant... si-ti fac aceasta destainuire: iarta-ma, iarta-ma ca sunt aici, pe alte meleaguri invatand sa iubesc si sa respect un alt pamant care ma hraneste, sunt aici si invat o alta limba care este poate la fel de dulce insa pentru mine care port "un mic talisman" - dulce-i graiul romanesc, mi-e greu sa-mi doresc sa traiesc aici, mi-e greu pentru ca realitatea ma loveste crunt si-mi arata partea mai putin frumoasa a lucrurilor.Aici traiesc iar in iluzie asa cum traiam si acasa, acasa evitam sa-mi concentrez atentia prea mult pe lucrurile mai putin placute si sa ma dedic celor frumoase.Aici refuz sa-mi amintesc griul oraselor si pastrez in memorie locurile colorate, inmiresmate, frumoase.Dorul de acasa, este "vina" lui... (inca sunt aceeasi, dau vina pe altii, nu incerc sa gasesc neregularitati la mine si sa le indrept in timp util) E trist sa ies la plimbare, sa ma uit la case, la gradinile oamenilor si sa vad cum din putinul, multul pe care il au incearca sa faca ceva frumos.Aseara am iesit singura la plimbare in satul vecin si am vazut o batranica, incerca sa-si traga ruloul la geam, se sprijinea anevoie intr-un bat, am reusit sa observ insa ca avea la geam multe flori si o steluta cu lumina; banuiesc ca locuieste singura, casa nu era prea mare si nu parea ca ar fi tineri prin preajma. Prin comparatie, am salutat-o (aici toata lumea se saluta desi nu se cunosc) si m-am gandit in urmatoarea secunda acasa, la satele noastre, la batranii nostri, la casele batranesti...ah...

Da, te port in gand, te port in suflet, te port in inima...Desi pare mult spus si desigur intr-un mod egoist, fals si pompos, acum, mai mult ca oricand imi pare rau ca tinerii isi reneaga tara, ca maturii pleaca sa munceasca in alte tari, ca varstnicii isi plang batranetile cum pot si pe unde mai pot, nelasandu-se batuti de soarta, mereu cu batul in mana si in pozitia drepti la cantul cocosului. Harnicia lor, stradania cu care au muncit o viata-ntreaga pentru copii iar copiii au plecat.

Draga mea, cand pronunt numele tau inevitabil ma gandesc la "sarutul lui Ion", ma gandesc la dragostea fata de pamantul stramosesc, ma gandesc la strabunii mei care au muncit si care asemeni lui Ion au sarutat poate in alte moduri pamantul drag. Departe si totusi mi se cutremura fiinta cand rostesc cuvantul pamant. Acest "sarut" apare ca un act al posesiunii, ca o dovada clara a nevoii de a poseda, de a avea. Nu intamplator simt ca imi lipsesc lucruri si ca apare un discomfort atunci cand nu am. Totul s-a accentuat de cand am venit aici.

 " Pentru Ion, pamantul inseamna situatie sociala, demnitate umana, posibilitatea de a munci cu folos. Ion este simbolul unei chemari mistice a pamantului, este simbolul omului care incearca sa depaseasca starea de mizerie, de inferioritate sociala si morala. Pentru Ion, acest flacau zdravan si harnic, saracia, adica lipsa pamantului, e o permanenta suferinta si preocuparea cea mare e cum sa-l obtina." (sursa net)

Consider ca Ion se afla inca in noi, sub diferite moduri, purtand o varietate complexa de nuante, insa tot avem nevoie SA FIM avocati, medici, prof.univ. si nu SA LUCRAM CA avocati, CA medici, CA prof.univ. Etalarea aceasta nu da bine, ne goleste, ne secatuieste de seva si pierdem din vedere ceea ce este important FRUMOSUL simplitatii, autenticitatii, unicitatii, al adevarului. In oglinda vom vedea pe d-na Doctor si nu o femeie de 30 de ani, frumoasa, matura si delicata, mereu atenta la detalii, care isi iubeste nespus de mult copilasii.

Cum sa facem draga mea sa ne trezim din acest somn al indiferentie, al dezinteresului, al neplacerii, al arogantei, a victimizarii inutile? Cum sa aducem iar lumina in Gradina ta acum acoperita de uscaturi, putregaiuri si maracini? Cum sa ma bucur eu pe deplin aici, la km distanta, de lucrurile de aici fara a ma gandi prin comparatie acasa? Am deja un raspuns: ar fi bine sa invat sa traiesc aici, pentru ca aici este prezentul meu; cei de acasa au prezentul lor; eu am acces la platoul cunoasterii intr-un anumit punct, cei de acasa il au accesul in alt punct, poate diametral opus cu al meu. Iar eu daca sunt bine cu mine, ma simt oriunde acasa. Cum sa prezint tara mea fara a nu-mi aminti nimic despre ignoranta oamenilor si nerusinarea sistemului. Cum este posibil ca la varsta de 24 de noi sa iau in calcul mai degraba plecarea din tara in locul unei aventuri in locurile natale in vederea cladirii unui viitor? Eu nu sunt aici pentru ca mi-e scarba de Romania ci datorita contextului. Adevarul este ca nu ma pot desprinde de tara mea atat de usor ( nu ma pot desprinde la modul sa nu-mi mai pese ci sa ma bucur ca eu sunt aici bine si restu'adica voi si tara mea Dumnezeu cu mila); nu stiu cum sa fac sa pastrez Romania in sufletul meu si sa ma bucur fara resentimente, remuscari, vinovatiii inutile ca aici am mai mult, mai frumos; AICI este MAI BINE decat ACOLO. E trist, e dureros...

Romanie draga, trezeste-te precum si imnul spune. Alunga gustul amar si redevino o luptatoare si  spera, insa nu spera cu mainile in san ci intr-un mod activ. Vorba aceea "Dumnezeu iti da dar nu-ti baga si-n traista". Atitudinea noastra este singurul locul care ne apartine cu adevarat, lucru la care exteriorul nu poate avea acces indiferent cat de grea este situatia in care ne aflam. Viktor Frankl, intemeietorul logoterapiei spunea:

 "„Noi, cei care am trăit în lagărele de concentrare, ne putem aminti de acei oameni care, trecând din baracă în baracă, îsi dăruiau altora ultima lor bucată de pâine. Vor fi fost puţini la număr, dar îndeajuns de mulţi pentru a dovedi că totul îi poate fi luat omului, mai puţin un lucru: ultima dintre libertăti - aceea de a-si alege atitudinea într-un anumit set de circumstante, de a-si alege propriul mod de a fi.”

Premiza că motorul principal al existenţei umane este vointa de sens. Omul zilelor noastre este frustrat existential şi suferă de un sentiment de lipsă de sens, de un „vacuum existential”.

Principiile de bază ale logoterapiei intenţionează să umple acest gol prin următoarele :

1. Viata are sens sub toate circumstanţele, chiar si în cele mai disperate.
2. Motivatia noastră de-a trăi este motivaţia de-a da un sens vietii.
3. Avem libertatea de-a alege ceea ce are sens pentru noi, chiar şi atunci când suntem pusi într-o situatie de suferintă extremă.

Sensul vietii nu-l dă neapărat descoperirea lui Dumnezeu, nu invocă vreo divinitate, ci este dat de: înfăptuirea a ceva (o operă, o sarcină, o misiune etc) – descoperirea valorilor creatoare; experimentarea a ceva (natura, opera de artă, relatia cu o altă persoană, iubirea etc) – descoperirea valorilor experientiale; atitudinea pe care o putem lua în situaţii care nu mai pot fi schimbate, de ex., în cazul unei suferinte, făcând apel la libertatea noastră de voinţă putem transforma o încercare, sau o nenorocire, într-o realizare personală – descoperirea valorilor atitudinale. Frankl sublinia că nu este neapărat necesară descoperirea valorii suferintei, oamenii nu trebuie să sufere gratuit, suferinta capătă sens doar atunci când este inevitabilă, ca de exemplu: în cazul unei boli incurabile, în conditii de prizonierat etc, când omului nu-i mai rămâne altceva de ales. "

(sursa)

Oare chiar nu avem nici un motiv sa vrem sa facem mai bine? Oare nu merita truda stramosilor putin mai mult respect din partea noastra? Oare traditiile noastre nu sunt frumoase, oare tara noastra nu este frumoasa? Nu este intr-adevar frumoasa sau nu stim noi sa o vedem frumoasa? Oare nu a venit vremea sa ne gandim putin la ceea ce facem noi, la ceea ce aducem, la participarea noastra pentru o tara mai frumoasa si un trai mai bun? Si in trecut oamenii fost saraci si nu prea aveau ce manca insa nu cred ca-si huleau parintii atat de mult ca acum. Poate ca inainte exista frica de tata si din aceasta cauza copiii nu comentau, nu aveau replica in fata tatalui, acum insa, pentru ca suntem liberi ne dam drumul la gura si nu ne mai putem opri. Acum mai sarutam mana parintilor? Oare sa fi fost un obicei gresit? Ar fi bine sa intelegem ca respectul nu se bazeaza pe frica asa cum era inainte si nici sa nu existe ca in prezent si se dezvolta pe masura ce ne ingrijim de noi.

O calatorie in afara ( o scurta vacanta) te poate ajuta sa vezi diferentele fizice evidente; putem vorbi despre o tara mai curata, servicii de calitate, alt stil arhitectural; pleci dupa o saptamana cu ideea ca ai vazut ceva frumos, ca oamenii sunt mai amabili ca acasa, ca este altceva in afara, ca se traieste mai bine si incepi sa-ti blamezi tara, incepi sa o urasti chiar; ca aici nu se face, ca aici nu se drege. Dar tu ce dracu'faci ca tara asta sa arate mai bine? O vorbesti macar de bine sau e mai simplu sa arunci paie pe foc? Arunci macar biletul la cosul de gunoi dupa ce ai coborat din autobuz? Expectantele nu aduc nici un progres. Munca este salvarea noastra. Nu este important cine este vinovatul ci ce putem face pentru a iesi din aceasta stare de nebunie nationala. Greseala apare atunci cand incepe ideea unei comparatii, fiecare tara are istoria ei de viata, nemultumirirle transmise din generatie in generatie, rolul nostru este sa ne dam tot interesul pentru a face ceva, orice, totul, mai bine.

A locui sau a incerca sa te stabilesti intr-o alta taraeste cu totul alta poveste: vorbim acum despre bagajul cu care aterizezi pe aeroportul din noul taram. Ai pus cele necesare sau au luat cu tine doar inutilitati precum haine, pantofi, creme? se auzi o voce soptind. Eu am cazut in capcana tanarului atotstiutor si am omis aceasta piesa importanta, mirodenia care avea sa-mi lase prajitura fara aroma si de ce nu fara gust. Acum imi permit sa amintesc printre cele necesare urmatoarele si sa renunt la comparatii pentru ca nu duc nicaieri:

• O carte buna, reprezentativa, o carte a unui scriitor care ti-a marcat copilaria, adolescenta, un scriitor care a sadit o floare in gradina Romaniei interioare si acum cand esti departe si nostalgia te cuprinde si lacrimile curg fara oprire te duci si te plimbi pe aleea ta preferata, te apleci usor si lasi ca mireasma sa-ti cuprinda intreg corpul, intreaga fiinta si sa te imbratiseze pentru ca ai nevoie, ai nevoie pentru ca acum esti vulnerabil, nu este o rusine ci este o minune sa poti simti atat de multe si sa nu stii cum sa le gestionezi;
• un CD pe care sa-l asculti atunci cand dorul te aseaza in genunchi si te face sa ceri ajutor si acelasi CD sa-l asculti cand plangi de bucurie, cand ai reusit sa mai urci o treapta pe noua scara;
• o fotografie a unui loc drag, poate facuta in concediu, poate doar o amintire de pe vremea cand te plimbai abatut  pe strazi si ti-a atras atentia simplitatea unui peisaj si pentru cateva secunde ti-a alungat gandurile negre;
• o vedere cu orasul, satul natal; acolo unde ai facut primii pasi, unde ai spus primele cuvinte, unde ai inseninat chipuri si ai minunat pe cei dragi - minti sclipitoare si totusi nu ca a ta;
• o imagine a cimitirului unde rudele tale se odihnesc iar aceasta imagine o pastrezi invelita in foita de aur pentru ca uneori sa sufli iar aurul pulbere va lua forma unui strabun drag si in timp ce conduci masina ta cea noua, de lux, poate iti vei aminti de copilarie si de carul cu boi al bunicului de la munte si cat de fericit ai fost cand mama te-a lasat in sfarsit sa te plimbi cu el;
• o imagine cu scoala si dascalii ce ti-au modelat caracterul cu grija si multa dragoste, l-au decorat cu filigran si acum daca tot esti departe arunca o privire, vezi de-l mai zaresti iar de-l gasesti adu-l la lumina sa te minunezi, asa cum o faceai odata;
• prietenii, pentru ca multi dintre ei se vor pierde in negura timpului;
• parintii vor numara zilele, lunile poate si anii si vor astepta mereu.

Tara draga, iarta-ne ca te ranim atat de adanc si atat de constient! Nu uita straine: roman te-ai nascut si vei purta asta mereu cu tine desi vrei sa fugi sa ascunzi "rusinea". Fii in pace acolo unde esti si daca plangi sa plangi sincer, din inima mereu si nu te lauda! 

Sa fim binecuvantati si noi si tara noastra care ne hraneste zi de zi!

Cu drag...

Si tu poti!

Autovindecarea - puterea miraculoasa a Omului

Primul Advent

Prin definitie advent (la catolici) reprezinta perioada de patru saptamani dinaintea Craciunului, astfel ca in fiecare Duminica se aprinde cate o lumanare, aranjamentul frumos realizat este asezat pe masa.

Pentru mine toate aceste momente sunt unice, noi si interesante. In noua mea casa inca se pastreaza aceasta traditie astfel ca azi, la pranz am fost placut surprinsa sa stau la masa si sa ma bucur de azurul lumanarii. Imediat ce m-am lasat prinsa de frumusetea acestei traditii, m-am hotarat ca pentru Duminica viitoare sa pregatesc eu un aranjament pentru cea de-a doua lumanare.Vreau sa concept ceva frumos care sa ramana in inima mea pentru o mai lunga perioada.

Vreau sa devina un obicei sa-mi infrumusetez viata, camera, casa, locurile pe unde trec eu. Vreau ca eu sa devin un izvor de daruire, de frumos, de creatie si nou. Momentan sunt asemeni fantanilor din Piata Unirii, vara functioneaza, unele mai obosesc de la caldura si se retrag din activitate, iarna repaus total. Vreau sa fiu activa si sa fiu impacata cu aceasta si desigur sa pot stagna curgerea pentru ca nu am apa si sa accept acest lucru fara frustare.Vreau sa-mi dau voie sa fiu eu. Am obosit sa incerc sa fiu opusul a ceea ce sunt, sa tot fug si sa nu realizez ca aceasta Umbra este mereu cu mine. Umbra, acest mic Demon interior exista, degeaba incerc eu sa-l ascund dupa perdeaua mai lunga, dupa dulapul cel mai masiv. El exista si cred ca a venit vremea sa fac pace cu el si impreuna sa gasim o solutie catre o viata pasnica impreuna. Vreau sa dau ascultare ideilor care ma conduc catre evolutie si nu celor care ma tin captiva. Vreau sa imi accept Frica si sa devin una cu ea (eh...asta este un aspect important, cum voi reusi vom vedea). Desigur ca pentru obtinerea tuturor acestor lucruri am de parcurs un drum lung care uneori se va dovedi anevoios, cu multe denivelari. Vreau si asta conteaza. Victimizarea nu mai exista.

Un inceput marcat cu o prima flacara in vederea primirii Luminii. Fie ca Primul Advent sau in traditia noastra, aceasta ultima Duminica din Noiembrie sa va gaseasca mai bine, mai pregatiti, mai deschisi catre a sarbatori in armonie momentele cu cei dragi. Aceste emotii le vom pastra mereu cu noi, lucrurile se deterioreaza, le pierdem, ni le fura ... insa bucuria cu are iti imbratisezi parintii / parintele dupa cateva saptamani (luni, ani) de absenta ii va incondeia sufletul si o va pastra pana va inchide ochii in fata lumii. Mi-as dori iar Sarbatori ca odinioara insa acum locurile la masa sunt goale, iar daca atunci aveam multe de comentat, acum a ramas regretul ca nu am facut mai mult. Asadar o lectie asupra lucrurilor facute mai bine: acum, cu stradanie si bunavointa, spre mai bine si mai putine regrete.

O duminica frumoasa!

Exercitiu de rabdare si daruire

Am cumparat mancare pentru pasarele, dimineata am pus un sacutel in copacul din fata camerei astfel incat, in timpul zilei, fiind ocupata cu diverse sa le si pot observa, admira cum vin si ciugulesc din mingiuta-hambar cu provizii pentru sezonul rece.
Cel de-al doilea saculet l-am agatat undeva in fata bucatariei, astfel ca atunci cand iau micul dejun sa ma bucur ca se mai hraneste cineva in acelasi timp cu mine. De mica mi-am dorit sa pot face lucruri pentru suflete mici, iata ca a venit momentul si ma bucur. Astept cu nerabdare ca inteligentele zburatoare sa gaseasca darul meu de Noiembrie si sa-l consume cu bucurie.
Am mai adaugat in agenda mea cate o jumatate de ora de joaca cu un motanel rasfatat foc. Este o altfel de terapie, o alta modalitate de petrecere a timpului atat pentru el cat si pentru mine. Amandoi avem nevoie de joaca. Am observat ca atunci cand stau prea mult in preajma oamenilor mai in varsta, prea mult insemnand cateva zile la rand, ba chiar o saptamana, imi pierd din energie.Le daruiesc lor prea mult iar pentru mine nu mai ramane aproape nimic. Astfel ca am nevoie de ceva suflete tinere in jurul meu pentru a reface echilibrul.

Daruirea incepe si se termina cu noi insine. Rabdarea la fel. Am mentionat pana acum doua cuvinte "grele".Ma tot macina urmatorul gand: am constatat ca respectul incepe de acolo de unde lucrurile se termina. Incepi sa arati respect cand incepi sa te eliberezi de lucrurile pe care nu le mai folosesti si nu le duci pe malul raului, la marginea padurii sau pe marginea drumurilor de tara ci le duci la tomberon insa nu cu ura,  nu cu scarba ca ai scapat in sfarsit de ceva inutil si cu un gand recunoscator, bucuros ca ai putut sa-ti achizitionezi ceva nou, mai bun, de actualitate si acum a venit momentul sa te desparti de vechea mobila din sufragerie, de vechiul frigider si asa mai departe. Ar putea fi si un exercitiu de desprindere de lucruri, de "multumesc ca te-am folosit atatia ani, acum insa, desi as putea sa te mai pastrez, a venit totusi momentul sa ne despartim". Desprindere senina si nu agatare incordata de lucruri pentru ca acest fel de a trai nu ne permite sa fim liberi, ne tine legati, ne pastreaza in proximitatea unui anumit tip de "sclavie", o sclavie a lumescului si nu a liberului arbitru.

Daca am reusit sa atingem acest nivel al respectului fata de lucruri poate intre timp germenele interior al respectului de sine si-a facut aparitia si usor, usor lucrurile o pornesc pe un fagas nou. Purtam cu noi o bijuterie rara - vointa, iar strans legata de aceasta este motivatia. Motivatia reprezinta acel ceva pentru care vrei sa te trezesti si sa incepi o noua zi. In noua "casa" este destul de dificil sa gasesti motive sa vrei sa vina o noua zi; "noua casa" apare desigur dupa ce ai decis sa vrei sa faci cateva schimbari esentiale si in acelasi timp destul de necesare. Schimbarile vizeaza de obicei atat interiorul cat si exteriorul. Este relativ usor sa-ti vopsesti parul in alta culoare, sa-ti schimbi garderoba insa este putin mai greu sa schimbi traseul pe care il foloseai adesea pentru a merge la serviciu, sa incetezi sa-ti mai verbalizezi gandurile despre colega de la birou, sa incepi sa fii mai atent la felul cum te comporti cu partenerul(a) (daca ii faci mai multe reprosuri decat cuvinte normale, calde), sa te intrebi daca esti un bun prieten pentru prietenii tai. Si da, este nevoie de multa, multa rabdare, intelegere, perseverenta, munca si desigur VOINTA.

Vrei sa scapi de kg in plus? Hmm...ai merge la sala dar nu prea ai bani, este si sezonul rece, ai gasit in cele din urma o oferta buna insa este departe de casa. Ai merge si nu ai merge, nu prea esti decis...Stop! Stop gandurilor inutile.Intreaba-te sincer: Vrei sa scapi de aceste kg? Esti dispus sa faci unele sacrificii pentru a obtine o frumoasa recompensa? Daca ai raspuns la aceste doua intrebari afirmativ, ramane doar sa incepi si nu maine, saptamana viitoare ci acum. Este ca o promisiune facuta tie insuti pe care o vei respecta daca tu consideri ca meriti sa fii respectat si astfel vei avea un motiv sa te trezesti dimineata si vei avea in ce investi aceasta energie cu care te trezesti si incepi ziua, altfel o vei consuma fie la filme, fie la discutii banale pe mess sau la cafea, fie pe  "facebox".

Vreau sa fac jogging. In ceea ce ma priveste, voi mai amana putin momentul startului pentru ca am nevoie de echipament. Mi-l voi achizitiona in curand si voi incepe sa invat o noua lectie: lectia efortului si a perseverentei.

Arta euritmica sau cautarea cuvantului pierdut

Oh omule, danseaza dansul ingerilor, dansul stelelor...

Cateva cuvinte despre ce inseamna Euritmie gasiti aici. Eu m-am lasat in aceasta dimineata purtata de muzica frumoasa, miscari invioratoare care m-au ajutat sa-mi creionez drumul catre O zi buna , macar o zi din viata mea sa o traiesc bine si aceasta Zi traita bine le va influenta si pe celelalte. Mica mea agenda tot primeste notite despre o armonioasa, ordonata si constienta stare. Stare care uneori ma ajuta sa ma vad mai bine, alteori ma lasa amortita.

Nu mai pot dormi mult. Ma trezesc cu mult inainte de ivirea zorilor, imi tin ochii inchisi ca si cum nu as vrea sa mai vad lucruri ce ma inconjoara, stau micuta in pat si las mintea sa hoinareasca, sa ma plimbe pe unde vrea ea, sa ma oboseasca si sa ma faca sa am parte de un somn superficial ca la ora 8 sa ma pot trezi ca orice alt om normal. Noptile sunt frumoase aici pentru ca strazile nu sunt luminte foarte mult, pentru ca sunt dealuri cu multe paduri, poienite, livezi, lanuri cu cereale (momentan e doar grau), pentru ele mai vreau sa raman si sa experimentez Viata. Pentru mine mai stau sa mai invat, sa mai invat sa las sa se intample, sa las sa curga viata prin mine si eu o data cu ea, sa las sa fuzioneze energiile masculinului si femininuli deopotriva.

Serile de Noiembrie, mai frumoase ca niciodata, cu cate o lumanare si o lampa de aromaterapie cu ulei special pentru sarbatori, hindi music pe fundal si un ceai cald... eventual un film, o carte sau jurnalul...

Sunt oare ele suficiente pentru o viata normala si sanatoasa a unei tinere de 24 de ani? Poate ca nu insa cred ca am nevoie de tot acest cocon pentru a putea ajuta sa aduc la lumina Fluturele.


Mi-e dor si asta ma bucura. Fara toate aceste sentimente care zi de zi ma incearca nu as fi putut fi cea care sunt acum, nu as fi putut vedea, intelege, simti, trai, exprima darul cu care am fost investita. Am inteles ca a-ti pastra verticalitatea chiar si atunci cand explodezi de furie, te ajuta sa fii mai aproape de tine. Dar ce este verticalitatea? Tind sa spun ca o vad ca o deviza personala, ca un motto pe prima pagina  a povestii tale personale. Este acel combustibil de care motorul tau are nevoie pentru a putea porni in cursa. Mergand in aceasta directie conform acestor parametri ai verticalitatii, datorita perseverentei, dupa un timp, tocmai acest lucru aparent impus, tinut sub continua observatie, va deveni un mod de viata care va imbraca haina prosperitatii.


Incerc in fiecare zi sa nu mai judec oamenii, credintele si comportamentul lor. De cele mai multe ori nu reusesc. De ce? Pentru ca o fac prin prisma unor false conceptii ale mele deopotriva. Nu sunt nici eu curata. Sunt la fel ca ei si nimic nu-mi da dreptul sa judec.Daca judec nu fac altceva decat sa alimentez un dezechilibru in lumea noastra. Daca mi-as acorda 5 minute de reflectat asupra acestui aspect, as putea ajunge in scurt timp la un alt tip de gandire.As putea gasi intelegere si pentru mine si pentru cel cineva care aparent greseste si as ajuta si balanta lumescului sa gaseasca mai usor miimea de secunda dintre inspiratie si respiratie, acel scurt si aproape imposibil moment de liniste, care ascunde extazul.


Vreau sa primesc Cadoul de la Mos Craciun o vizita la un concert de orga intr-o biserica catolica. Imi displace acest sentiment cu care am fost crescuta: sa fiu loiala Dumnezeului meu; sa nu slujesc Dumnezeul paganilor. Pentru mine cuvantul pagan apare intr-o lumina mai putin placuta, are greutate si parca imi si impovareaza umerii rostindu-l. Atat timp cat slujeste Binele si Frumosul se poate numi fratele sau sora mea, chiar daca Dumnezeul lui are al nume decat al meu.

Ceata de Noiembrie

Despre dragoste cu OVIDIU BOJOR

"  "Cred in tinerete fara batranete si in viata fara de moarte" 

Este academician, farmacist de renume si autor a zeci de carti si tratate de fitoterapie. Alpinist incercat in Himalaya si iubitor al lumii plantelor in toata profunzimea ei, Ovidiu Bojor e si un exemplu de viata. Are aproape 87 de ani, un tonus de invidiat si-un zambet care incalzeste inimi. Secretul lui? O iubire mare cat soarele, veche de 52 de ani "

La aceasta recomandare mai adaug si o idee din Constelatii Familiale apartinand lui Bert Hellinger : "In timp ce indragostirea e oarba, dragostea adevarata vede." Articolul complet aici.

"Terapia sufletului este sufletul terapiei" - Hildegard van Bingen

Impresii de duminica

Am fost duminca la cinema si am vazut un film care m-a impresionat, m-a emotionat in ciuda titlului rece si agresiv - Real Steel . 


M-a atins suferinta baiatului, fascinatia sa pentru Roboti, munca investita si increderea pe care a avut in Atom. Noptile pierdute, energizantele baute doar pentru a lupta pentru visul sau. M-am gandit la mine, la noi, la adulti, am uitat cum e sa mergi pana la final pentru o cauza. Si eu m-am impotmolit pe drum si nu prea mai ies la liman. El m-a fermecat cu parul sau auriu, cu osteneala si efortul depus, cu acele miscari pe care i le-a aratat lui Atom si pe care acesta le copia cu fidelitate. Acelasi Atom ar putea fi un prototip al copilului omului pentru ca si acesta copiaza ceea ce vede la parinte.


Desi nu sunt mare fan filme pot spune ca mi-a placut acesta, ba chiar m-a impresionat. Luminitele-ochi de culoarea turcuazului ale lui Atom mi-au soptit sa lupt, sa nu-mi doresc sa ajung pe locul intai ci sa o fac pentru a trimite Eu-ul la plimbare si a ramane cu bucuria. Nu intamplator am primit azi mail de la ozibuna.ro in care era vorba parca de acelasi lucru. Iata: 


"În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii …
… că dacă eşti convins că nu ai nimic de pierdut, vei câştiga. În timp ce dacă crezi că ai ceva de câştigat, vei pierde. Totul depinde de motivaţie. De ce faci ceea ce faci chiar acum? Ca să eviţi pierderea? Să ai câştig? Greşit, în ambele cazuri. Viaţa nu se rezumă la câştig – pierdere. Viaţa este despre a fi sau a nu fi, a exprima sau a nu exprima, cine eşti tu. Nu fă lucruri pentru un beneficiu personal. Şi nu fă lucruri pentru a evita pierderi personale. Fă lucruri pentru a simţi autenticitate personală. Atunci viaţa ta va căpăta un sens, indiferent ce se va întâmpla în jurul tău. Îţi este clar de ce ai primit acest mesaj azi, aşa-i?!

Cu dragoste, prietenul tău, Neale Donald Walsch ~ www.humanitysteam.ro"

Atom a luptat in fiecare meci neavand nimic de pierdut si nici de castigat, doar era un robot de generatie veche in comparatie cu metalul stralucitor al adversarilor sai. Verticalitatea sa roboteasca :)


De la nefericire la bucurie


" 'Cautarea incepe pentru fiecare dintre noi cu aceasta intrebare: cum sa incetez de a fi nefericit?' Si aceasta intelegere: daca suntem nefericiti este pentru ca vrem sa fim asa. Si putem inceta sa mai fim, caci fiecare e responsabil de suferinta sa. Aceasta realizare e o trezire, recunoasterea faptului ca ne identificam cu ceva care nu este intr-adevar sinel, 'centrul si suportul suferintei: ego-ul, centrul fricii, dorintei, atractiei, repulsiei, al lui 'iubesc si nu iubesc', care perpetueaza iluzia separarii, dualitatii. totusi: 'Daca ego-ul ar dispaream doar pentru un scurt moment, fiinta infloresteimediat si ii simti parfumul. Acest parfum este bucuria. Nu ca ai putea s-o atingi. Cand 'EU' nu sunt acolo, bucuria exista. Ea este umbra fiintei, asa cum nenorocirea este umbra ego-ului. Acesta ramane mereu trist, divizat si fiinta etern bucuroasa, una. Dilema se sprijina pe faptul ca incercam totdeauna sa facem ego-ul fericit, ceea ce este imposibil.' "

Extazul tantric de Yami Lopamudra. A face dragoste o arta. Secretele hinduse ale dragostei.

 A iubi - necesar, placut, Energizant . Editura Antet   

In incheiere, aici se afla o comoara muzicala (click pe imaginea artistului), pentru aceasta seara am ales Katie Melua.

Repere psihologice ale omului evoluat spiritual

In primul rand calmul este o caracteristica speciala a acestui om. Te afli intr-o mare de oameni agitati si dintr-o data vezi pe unul dintre ei ca e linistit si ca surade ca si cum nu ar fi deloc afectat de toata nebunia momentului. Deja vrei sa te indrepti spre el, sa il cunosti. Simti ca are ceva special si nu stii ce. Surasul lui nu e un suras orgolios, nu pare sa spuna “eu de voi rad acum”, ci e un suras care pare sa spuna ”stai linistit, si aceasta problema va trece si va veni iar soarele”.

Da, optimismul este ceea ce nu trebuie sa lipseasca din personalitatea acestui om. In orice situatie stie ca exista si ceva de invatat din aceea agitatie, stie ca fiecare problema poarta in ea si solutia, dar inca nu e vizibila. Increderea in sine e atat de puternica, incat chiar si atunci cand oamenii din jur spun ca nu exista sanse de reusita, omul superior nu renunta. Nu mai are cum sa renunte, a investit tot sufletul in ceea ce face, daca ar renunta si-ar lasa acolo sufletul si ar ramane gol pe dinauntru.

Foarte grea este urmatoarea caracteristica: asteptarea. Omul superior nu se plictiseste asteptand, el asteapta altfel decat ceilalti oameni. Pentru el asteptarea este cea care da valoare lucrului pe care il asteapta. Cum de poate sa astepte fara sa se plictiseasca ca ceilalti? Isi tine mintea atenta, sub control. Nu o lasa sa sara de la un gand la altul, el e atent numai la ceea ce cauta, ca un vanator in cautarea unei prazi. Nu renunta, nu se plictiseste de asteptare.

Cand cineva spune minciuni sau barfe despre el, acest om rade – nu intoarce vorbele in avantajul lui. Stie ca are de-a face cu niste copii imaturi. Rezistenta la barfele si minciunile celorlalti este o alta caracteristica a personalitatii perfecte. Daca vrei sa reusesti asta si tu va trebui sa iti spui de fiecare data ca acesti oameni care te vorbesc de rau, de fapt au ei acele probleme pe care le pun pe umerii tai. Nu ii judeca, ci accepta ceea ce spun ei cu acelasi suras calm si detasat.

Razbunarea este un cuvant care nu exista pentru omul care vrea sa se dezvolte. Razbunarea te face mic in ochii tai si ai lumii. Daca cineva simte dorinta de razbunare inseamna ca plateste cu aceeasi moneda raul care i-a fost facut. Asta pentru ca nu are monede mai valoroase. Omul superior iarta persoana care i-a facut rau, dar incearca sa repare acel rau. Nu sta cu mainile in san si nu face nimic, ci actioneaza, isi urmareste obiectivele. Nu se roaga de nimeni si din aceasta cauza pare un pic nesociabil. Oamenii din jurul lui ar vrea ca acesta sa ceara ajutor, nu le place sa aiba langa ei un om autonom. Insa omul pornit pe calea dezvoltarii personale este din ce in ce mai autonom. Fiecare zi ce trece el se maturizeaza si de la starea de copil neajutorat devine adult.

Visul – atunci cand un om incepe sa se dezvolte isi schimba visele, viata lui ii cere sa viseze ca zboara mai sus. Vrea mai mult, nu se mai multumeste sa fie numai bucuros, ci vrea sa fie fericit. Nu ii mai este de ajuns o viata calduta, vrea o viata fierbinte. Cu toate astea obiectivele pe care si le stabileste nu ii devin obsesie. Daca ai inceput deja sa mergi pe aceasta cale stii ca omul superior este flexibil. Daca un obiectiv este de neatins nu se sinucide, se adapteaza. Nu trece peste cadavre ca sa isi atinga obiectivul – stie cand sa renunte.

E perfect adaptat la resursele pe care le are, nu sufera pentru ca dupa luni vine marti. Stie ca ceea ce e inevitabil trebuie acceptat cu calm. Atunci cand nu reuseste sa isi atinga obiectivele, cand are parte de esec, isi reanalizeaza strategia si o adapteaza. Pentru el succesul sau esecul sunt fiecare importante. Succesul ii spune ca a reusit sa inteleaga mecanismele universului si sa se adapteze la ele. Esecul, pe de alta parte, ii spune tot ce are nevoie despre lipsurile cu care inca se confrunta. Esecul poarta in el mult mai multa informatie decat succesul. Omul superior stie asta si este atent la cauzele adevarate ale esecului, care de cele mai multe ori sunt in el, nu in afara lui. El stie ca poate a ales gresit strategia, sau ca poate nu isi doreste din toata fiinta acel obiectiv.

Ceva special il defineste insa pe acest om. Chiar daca si-a vazut visul distrus, nu abandoneaza. Nu poate sa abandoneze. Suporta orice, dar merge inainte. Daca nu ii reuseste o strategie si nu isi atinge un vis astazi, el maine insista din nou. Daca lumea ii spune ca ceva este imposibil, el spune ca in acest caz o sa il atinga un pic mai tarziu, dar cu siguranta il va atinge.

Isi asuma riscuri – are asa mare incredere in oameni si in el incat risca totul. Risca sa piarda tot ce are pentru ca stie ca daca deja a reusit odata sa cladeasca, va reusi si a doua oara. Stie sa piarda fara sa renunte. Chiar daca cei din jur ii spun sa se opreasca pentru ca risca prea mult, el stie ca jocul este mai important pentru el decat castigul. Daca ar trebui sa aleaga intre castigul final si jocul in sine, ar alege jocul fara sa stea pe ganduri.

Omul superior daca este inconjurat de multime sau e singur in camera se comporta la fel. Pur si simplu se simte relaxat in ambele situatii. Nu cauta sa iasa in evidenta in mijlocul unui grup. Nu rade de ceilalti, dar nici nu sta rezervat facand pe desteptul. Pur si simplu se adapteaza. Cred ca acesta este cuvantul cheie care defineste cel mai mult acest model de om: adaptarea.

Atunci cand ceilalti oameni isi pun toata increderea in prieteni sau familie, omul superior stie ca nu are voie sa ceara nimanui nimic. Nu el este centrul universului, buricul pamantului. El stie ca nimeni nu s-a nascut ca sa il serveasca pe el, ca sa il faca pe el fericit. In orice relatie un asemenea om cere putin si ofera mult. Ii place sa ii faca pe altii fericiti, dar nu cere acelasi lucru de la ceilalti. Face contrar celor care spun “sa se comporte cu mine, asa cum ma comport eu cu ei”. El crede ca problemele lui sunt mai mici decat ale celorlalti, asa ca nu are voie sa ii incarce si el cu cereri.

Caracteristica mea preferata – poate si pentru ca am simtit-o numai pentru cateva momente in viata – este trairea prezentului. Omul superior nu se gandeste cu regret la trecut, nu zice ”ca bine a fost anul trecut, mult mai bine decat acum”. El stie ca fiecare moment are farmecul lui, daca stii sa il savurezi. Daca stii sa cauti ceva placut in fiecare clipa, o faci sa devina eterna. Viitorul nu il intereseaza decat pentru planificare. Nu se gandeste ca o sa ii fie bine in viitor. In viitor o sa ii fie exact asa cum o sa ii fie. Pentru el viitorul inseamna inca o zi in care va invata ceva nou. Isi propune obiective, dar le traieste deja din prezent. Momentul prezent e cel care ii face bucurie, nu viitorul sau trecutul.

Marius Simion, nlpmania.ro

Buenos dias :)

Celor care se gasesc in dificultatea de a lua decizii

RISTI?...

Râzând,
Risti sã pari nebun.
Plângând,
Risti sã pari sentimental.
Întinzând o mânã cuiva,
Risti sã te implici.
Arãtându-ti sentimentele,
Risti sã te arãti pe tine însuti.
Vorbind în fata mulþimii despre ideile si visurile tale,
Risti sã pierzi...
Iubind,
Risti sã nu fii iubit la rândul tãu.
Trãind,
Risti sa mori...
Sperând,
Risti sã disperi,
Încercând mãcar,
Risti sã dai gres...
Dar dacã nu risti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu esti nimic...

Rudyard Kipling

Joi, la ora 5

Un ceai negru aromat, cu lapte, ceata afara, lampa de aromaterapie si o lumanare micuta, jurnalul in apropiere, revistele intr-un colt al mesei, frunze cazand, ganduri alergand...este Noiembrie, am deja doua scrisori, o felicitare, articole, cateva carti, doar o sticla de vin si un buchet de flori uscate, ciocolata fina si un film vechi, lipseste desigur tigara pentru decor insa lucrurile s-au mai schimbat intre timp.

Mereu m-am intrebat cum plang oamenii, sa fie totusi constienti cand mai varsa lacrimi si de dragul momentului? Aici, in noul meu cuib nu am vazut inca pe cineva plangand, sunt doar curioasa, nu caut si aici victimizari, scene dramatice si episoade triste.

Noiembrie cel cu zile insorite si calde s-a dus, acum il am oaspete pe celalalt, e placut si acesta; ma bucura cu diminetile cetoase si reci, cu adieri tomnatice, cu frunze colorate adunate de prin lume, de prin calatorii...cu dupa-amiezi de film, cu miros de placinta si ceai cald... astept cu nerabdare sa beau o cana de vin fiert cu scortisoara...

Este un altfel de Paradis toamna, doar ca privirea curiosului este mereu dirijata catre mai bine iar placerea ramane reflectata in Clopotul de Sticla sau de Cristal pentru Domnite...Am ales clopot pentru ca pare mai protectiv insa puteam foarte bine folosi si exprimarea -Casa de Sticla.

Nu am mai vazut caprioare, doar un iepure alergand pe o poteca in padure, speriat de voci omenesti, neintelegandu-le rostul. Ii dau dreptate totusi, daca iesi la plimbare in natura, e ca si cum te duci in vizita iar cand esti in vizita te comporti exemplar, ba chiar iti pui cele mai bune haine, cauti sa-ti alegi cuvintele cele mai potrivite...la fel si in natura, potrivesti glasul astfel incat sa nu sperii caprioara care vrea sa pasca doua minute cat timp nu este vreun vanator prin preajma, nu pui iepurii pe fuga cu pasii tai apasati de parca ai fi in formatie, nu vorbesti tare de parca ar trebui sa-ti saluti comandantul...privesti cu bucurie si cercetezi cu atentie minunile naturii pentru ca ai multe de invatat, iata un exemplu.

Azi am ajund la concluzia ca nu avem nevoie de un maestru pentru a atinge Iluminarea, Natura insasi este un Maestru adevarat, poate printre cei mai buni, avem nevoie doar de noi pentru a incepe, ca de obicei . Daca nu te ai pe tine, nu poti avea cu adevarat ceva.

A trecut o vreme de cand am fost la plimbare cu mine, acum ma multumesc cu un ceai, cu cateva randuri scrise in jurnal, cu alte cateva randuri citite pe la altii, cu scurte conversatii pentru ca azi se munceste mai mult decat ieri.

Am recitit ieri Micul Print si pot spune ca am intalnit aceleasi adevaruri indispensabile unui trai in armonie:
"Limpede nu vezi decat cu inima: Ochii nu pot patrunde-n miezul lucrurilor";
"Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa!"
"Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit."
"...ceea ce da Frumusete ramane nevazut, o taina..."

Cand altii muncesc pana la osteneala, eu stau...
Cand eu lupt sa supravietuiesc altii au somnul dulce...
Si aceasta se numeste viata pe care ar fi bine sa incercam sa o traim prezenti, cu bucurie si recunostinta!
Suferinta ne face mai frumosi, inlatura valul de pe fata noastra si reusim in cele din urma sa vedem ca totusi avem chipuri care radiaza chiar si atunci cand plangem...

...si noaptea ramane cel mai bun sfetnic...

Femeia

Femeie plăpândă, feroce felină,

Păcat strămoşesc, eşti astăzi divină.

Altar pentru jertfă, pe tine ard rugi.

Preschimbi când doreşti şi regii în slugi.

Femeie păgână cu trup de panteră,

Amantă perfectă, soţie fidelă,

Mlădie-ţi porţi trupul alene prin casă,

Devii ca oţelul când greul te-apasă!

Femeie răzleaţă, apari ca o boare,

Trufaşă iubită prin timp călătoare,

O slabă speranţă de-ţi bate la uşă

Ca pasărea Pheonix renaşti din cenuşă!

Gabriela Frantz

"Everything is nothing when you got no one"

 

Despre efectele supararii si puterea gandului

" Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite  neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente   etc. se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic.De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o  persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice  gând rău reprezintă un atac  energetic care aduce un prejudiciu omului  respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru .   Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.  Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel  devii vampir energetic. Ori de cate ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri  abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună..    Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică  dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.  Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor       Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre  problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.   IMPORTANT:  Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă.  Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic.Dacă locuiţi de câţiva ani şi a-ţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă (de ce nu ?).      Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi agresiunea apărută se distruge.       Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs. Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii cu atât  va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.      Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.  Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune v-a iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug. Cum dăruieşti aşa primeşti! Răzbunându-te te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând  oferim libertate. Să alegi calea iertării,  pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.        În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el..    Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.   Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate  gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii) conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.          Asadar  suntem  ceea ce  suntem  ca rezultat a tot ceea ce am gandit!" primit pe mail

Rabindranath Tagore (1861 - 1941)

"Când bucuriile mărunte ale vieții cotidiene nu te mai satisfac și când dobândeşti libertatea sufletească pe calea suferinței, numai atunci înțelegi că există şi un spirit în tine şi că el se distinge cu totul de toate celelalte lucruri lumeşti.”

Rabindranath Tagore – ”Scrisori rupte”, Editura Cununi de Stele

Nu-ti este tie harazit

nu-ti este tie harazit
sa faci bobocul verde sa-nfloreasca.
oricat l-ai scutura si l-ai lovi
nu-i in puterile tale
sa-l faci sa dea petale.
atingerea-ti murdara-l pangari.
ii smulgi petalele, si i le spulberi
farame le strivesti in pulberi.
ah ! nu-ti este tie harazit
sa faci bobocul verde sa-nfloreasca
cel care poate sa-l deschida
o face-atat de simplu !
i-arunca o privire pe sub gene
si mustul vietii se porneste-n vene.
la suflul asta floarea-si scoate
aripile la vant, vaslind din toate.
culori s-aprind ca dorul inimii curate
si o mireasa isi destaina
dulcea-i taina.
cel care poate sa-l deschida
o face atat de simplu.

In continuare Ofranda Lirica, unul dintre cele mai cunoscute poemele ale sale (1913). 

IV 
"Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare. Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul  care  deşteapta lumina  minţii-nsufletul meu. Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea  mea, ştiind că ai locaşul Tău în cel mai ascuns altar alinimii mele. Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele      mele, ştiind că puterea Ta îmi dătărie să lucrez."

VIII
"Copilul ce se înveşmânta cu mantie de prinţ şi poartă la gât lanţuri aurite pierde toată plăcerea  jocului;  la  orice  pas se-mpiedică-n    podoabă. De teama c-o va rupe sau c-o va prăfui se ţine departe de lume şi nu cutează nici să se bucure.De ce să fie-ntemniţat  în lux?  Oare nu-l dezbraci aşa de dreptul de-a intra în marea sărbătoare a vieţii     omeneşti?"

XI
"Aruncă mătăniile, lasă cântecul şi psalmii tăi! Pe cine crezi tu că slăveşti în ungherul unui templu-nchis? Deschide ochii şi vezi că Dumnezeu nu e acolo! El  e  acolo  unde  plugarul  lucrează pământul aspru  şi  pe  şantierul  unde    trudeşte pietrarul. Este cu ei pe soare şi pefurtună,  veşmântul  Lui  e  plin de  praf. Leapădă mantia cucernică,          coboară-n praf ca El! Libertatea?  Unde  crezi  tu că  afli libertatea? Stăpânul nostru n-a împovărat făptura  Lui.  El  s-a legat  de  noi pentru totdeauna. Ieşi din cugetările tale şi lasă florile şi tămâierile! Veşmintele tale se rup şi  şi se pătează şi ce-ţi este? Du-te să te uneşti cu El şi ţine-te de El, în truda şi-n sudoareafrunţii tale!"

XXXV
"Acolo unde sufletul nu ştie teama şi unde capul se înalţă, 
Acolo unde cunoştinţa e nemărginită,
Acolo unde lumea nu e împărţită între ziduri,
Acolo unde cuvintele suflă adâncimi ale curăţiei,
Acolo unde avântul neostenit îşi tinde braţele către desăvârşire,
Acolo unde lumina înţelepciunii nu s-a rătăcit în pustiul întunecat al obişnuinţei,
Acolo unde sufletul călăuzit de Tine se-avântă-n lărgire  continuă-a  gândirii  şifaptei,
In  acest paradis  de  libertate,  Tată, îngăduie să se deştepte patria mea!"

XXXVI
"Aşa.mă rog Ţie, Doamne: bate din rădăcină lepra inimii mele!
Dă-mi  puterea  să-mi port  uşor necazurile şi bucuriile,
Dă-mi puterea să-mi port dragosteabogată în slujiri,
Dă-mi puterea să nu mă lepăd de celsărac  şi  să  nu plec genunchiul în faţa puterii neruşinate,
Dă-mi  puterea  să-mi  înalţ  sufletulpeste nălucile acestei lumi,
Şi  dă-mi  puterea  să-mi  supun  cu dragoste puterea mea voinţei Tale!"

LVI II
"Toate  ţipetele  de  bucurie  să  se împlinească-n cântul meu suprem:
Bucuria  care  face pământul  să-şi reverse  nestăpânitul  belşug  de iarbă;
bucuria care face să danseze în lumea întreagă viaţa şi moartea îngemănate;
bucuria care grăbeşte furtuna, şi atunci un zâmbet deşteaptă şi înăbuşă orice viaţă;    
bucuria  care odihneşte  potolită printre lacrimi în cupa roşie a lotusului -durere;
şi, în sfârşit, bucuria care aruncă în praf tot ce are şi nu ştie ce face."

LXXXIV
"Fiorul despărţirii se revarsă peste lumeşi  naşte  chipuri fără  număr  pe  cerul  nesfârşit. Tristeţea despărţirii contemplă în tăcere toată noaptea, din stea în stea, şi  deşteaptă  o liră  printre  frunzele surâzând în întunecimea ploioasă a lui       Iulie. Această năvalnică  frământare  se îndeseşte în doruri şi iubiri, în suferinţele şi bucuriile din    casele oamenilor şi, din inima mea de poet, ţâşneşte ea mereu şi curge şiroind în cântece."
XCV
"N-am priceput nimic, când am trecut pragul acestei vieţi. Care a fost puterea    care m-a făcut să înfloresc  în această  taină,  cum  se deschide  floarea  la miezul  nopţii  înpădure? In dimineaţa  când ochii  mei  s-au  deschis în lumină,  am     simţit îndată că nu eram străin pe acest pământ şi că, sub chipul  mamei  mele,  mă  îmbrăţişa Necunoscutul fără chip şi nume.Aşa îmi va apare la moarte acelaşi
Necunoscut, ca şi cum L-aş fi cunoscut totdeauna. Şi, pentru că iubesc această
viaţă, ştiu că voi iubi moartea tot aşa de mult."



 Iata aici  si cateva citate.

Metafora terapeutica

“Dacă cineva îi cere lui Dumnezeu curaj sau putere, Dumnezeu nu-i dă curaj sau putere, ci oportunităţi în care să descopere că are curaj, că are putere!”

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave.  Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse: 

- Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…

Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală. 

La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea… 

“Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană; 

când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă; 

când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit; 

când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi; 

când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el; 

când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie; 

când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă; 

când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez; 

când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea; 

când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă; 

când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii…”

 

 

(Bruno Ferrero)

 

(primit pe mail, www.lumeaspirituala.ro)