RSS

marți, 3 ianuarie 2012

Inapoi in viitorul interior

Din articolul scris de A. PLESU:

‎"Naşterea lui Iisus e o şansă nesperată, exemplară, restauratoare, dată Celuilalt. Ea spune da „îngrijirii de sine“, dar adaugă că nu poţi lucra de unul singur asupra lutului propriu. Că ai răspunderi şi dincolo de desăvîrşirea ta. Că desăvîrşirea ta e de neobţinut fără grija de celălalt. Că, mai mult, măsura desăvîrşirii tale e modul cum înţelegi să te porţi cu semenii tăi. Că e musai ca, în timp ce te ocupi de perfecţionarea de sine, să te laşi sculptat şi de ceilalţi, să îngădui celorlalţi să-şi lase în tine urma lor. În sfîrşit, că dalta cu care îţi netezeşti portretul ar fi mult mai stîngace, dacă – vorba lui Salvador Dalí – alături de mîna ta n-ar intra în joc şi mîna unui înger..."


Fie ca Lumina sa ne indrume pasii catre Iubire si Recunostinta pentru ce avem sa fie mai prezenta in acest nou inceput. Impreuna se va impleti armonios cu Singur si astfel, vom atinge poate Linistea de care ne-am indepartat. Ruga este cel mai bun dar, cea mai buna cale catre Dumnezeul Interior, iar o ruga sanatoasa incepe cu parerea de rau si cererea iertarii.

"Decaderea fizica ese inceputul "Marii lucrari" : transformarea spirituala." - C.G. Jung

Eu am cunoscut Moartea care m-a asezat frumos in genunchi si m-a facut sa trec printr-o multitudine de stari: de la ura, ganduri de adio si nopti inlacrimate pana la mangaiere, regasirea Frumosului parca si mai frumos, cererea iertarii si daruirea sincera. Am simt durerea in fiecare celula a trupului meu, care lasa in urma zile gri, lacrimi, ganduri distrugatoare, nocive, toxice dar si kilograme, abia atunci cand am simtit ca nu mai nimic de pierdut, ingerul m-a luat in brate si m-a linistit, m-a mangaiat usor pe cap, m-a leganat si m-am trezit intr-o noua lume, o lume care semana cu cea pe care o lasasem in urma insa pentru mine era altceva, era diferita, la fel de diferita ca si mine. Asadar, inceputul transformarii. Dupa un an, pot spune ca multumesc cerului pentru ca lucrurile s-au intamplat asa, pentru ca doar datorita acestei traume, care mi-a cutremurat bine fiinta am reusit sa ma asez mai bine in Lume si am cautat sa ma indrept usor, usor catre Lumina. Pana atunci nu stiam ca exista cu adevarat Lumina, era doar o notiune auzita, intalnita prin carti. Inca mai exista regret ca nu am facut lucrurile mai bine, insa acum vad, nu puteam sa le fac mai bine pentru ca nu stiam, nu vedeam; eram inca adormita, acum m-am trezit. Pe de alta parte este trist sa afirm ca pana nu am fost rapusa, imobilizata, la pamant nu am putut vedea. Este si mai trist sa observi cum coacerea apare dupa viermele a intrat si a gustat din interiorul fructului.

Moartea este inviere iar invierea este moarte. Inceputul este sfarsit iar sfarsitul, inceput. Yin si Yang dar este nevoie de a le intelege si a le simti in interiorul nostru. Mintea ne ajuta insa, de cele mai multe ori, se interpune intre Adevar si Sine.

Plecaciunea nu poarta alura Maretiei ci mai degraba invers.

Cu bine,
...



0 comentarii: